Incident ieşit din comun, miercuri 2 mai, în incinta Parcului Balnear Toroc din municipiul Dej: un copil în vârstă de opt ani s-a tăiat serios la picior într-o gresie, deplasată, a bordurii unui bazin! Acum părinţii copilului vor acţiona în justiţie Primăria – cea care administrează ştrandul – pentru ca un asemenea accident să nu li se mai întâmple şi altora. Primarul Dejului recunoaşte că vina îi aparţine instituţiei pe care o conduce dar pune accidentul pe seama faptului că micuţul nu a folosit scara „consacrată”, promiţând în schimb că bordura buclucaşă va fi reparată până sâmbătă, 5 mai, când va avea loc deschiderea oficială a sezonului estival la Toroc!
Dănuţ e un băiat dezgheţat din muncipiul Dej, în vârstă de 8 ani. Este adus în cârcă, la I.M.L.Cluj, de către tatăl său care-l aşează cu griă pe unul din scaunele sălii de aşteptare a instituţiei medicale. Cei doi sunt însoţiţi şi de mama micuţului, îngrijorată la culme, mai ales că băiatul are talpa piciorului stâng serios tăiată. După efectuarea formalităţilor necesare consultului, tatăl băiatului îmi relatează, cu amabilitate, împrejurările în care s-a produs incidentul: „Ieri (n.n. – miercuri, 2 mai) am fost cu Dănuţ la Toroc, să facem o baie. La un moment dat, între orele 16.15 – 16.30 am avut surpriza neplăcută să ne trezim că băiatul e plin de sânge, la talpa piciorului stâng, după ce s-a tăiat într-o bucată de gresie, spartă, a bordurii bazinului. Văzându-l atât de serios tăiat am chemat asistenta medicală a ştrandului ca să-mi dea trusa medicală, după care l-am pansat şi apoi l-am dus pe Dănuţ la spital. Acolo, i s-a acordat primul ajutor, medicii i-au administrat un antitetanos şi i-au cusut rana cu şase copci, iar la plecare i-au prescris şi un tratament compus din calmante şi antibiotice”. Băiatul este poftit în cabinetul de consultaţii, de unde se întoarce cu un certificat în care i-au fost recomandate între opt şi nouă zile de îngrijiri medicale. Preocupat, tatăl băiatului îşi pune bine certificatul, după care adaugă – înainte de a-şi lua din nou în cârcă micuţul, până la maşina parcată în curte: „De-aici mergem direct la poliţie şi facem plângere penală la adresa instituţiei, apoi angajăm şi un avocat. Trebuie neapărat – văzând inconştienţa autorităţilor locale – să luăm măsuri rapide pentru ca un asemenea incident să nu se mai repete şi cu alţi oameni care frecventează ştrandul”!
Punctul de vedere al Primăriei municipiului Dej
Morar Costan, primarul municipiului Dej a comentat evenimentul, astfel: „Ne pregătim pentru deschiderea oficială a Băilor Toroc, eveniment care va avea loc sâmbătă, la ora 17.00, aşa că încă avem de lucru la anumite finisaje. Într-adevăr, când s-a petrecut evenimentul, ştrandul era deschis dar, vă repet, tocmai se făceau remedierile, iar înlocuirea dalei bordurii era luată în calcul. Din păcate, se pare că n-am apucat s-o reparăm, fiindcă între timp s-a produs accidentul. Copilul a intrat sau a ieşit din apă, printr-o altă zonă decât cea firească – şi dacă ar fi respectat regulile nu s-ar fi întâmplat nimic. Dar totuşi ne asumăm partea nostră de vină şi promit că vom contacta familia, să vedem ce-i de făcut ca să ajutăm. E limpede că n-am vrut să se întâmple aşa ceva, dar copilul a intrat în bazin tocmai prin locul unde supraplinul de apă intră în bazin şi unde dala era desprinsă”.