Reprezentanții Facultății de Medicină Dentară din cadrul UMF Cluj atrag atenția în legătură cu o serie de modificări legislative și acte normative privind asistența medicală puse în dezbatere publică de Ministerul Sănătății, ”documente care relevă în mare măsură o abordare necorespunzătoare, conceptual greșită și discriminatorie a drepturilor constituționale ale cetățenilor la îngrijiri medicale”.

”După decizia șocantă din această primăvără prin care copiilor acestei țări le-a fost refuzată ferm orice asistență stomatologică compensată, Ministerul Sănătății recidivează. În contextul actual al reformelor din sistemul de sănătate şi implementarea unor pachete de servicii medicale de bază pe domenii de asistenţă medicală, în ceea ce priveşte medicina dentară există propuneri care nu sunt corespunzătoare. Astfel, la pachetul de de asistenţă primară şi medicină comunitară, stomatologia lipseşte cu desăvârşire atât din propunerea de modificare a legii 95 din 2006 cât şi din pachetul de asistenţă primară.

Există însă în pachetul de asistență primară destinate copilului cu risc normal, menţionarea unei monitorizări a copiilor din punctul de vedere al dentiţiei dar nu este menţionată implicarea medicului dentist. Este inacceptabil ca acest capitol al asistenţei primare să fie efectuat de medicii de familie, care în pregătirea de rezidenţiat nu au nici un modul de stomatologie și nu de către specialiști, incălcându-se astfel principiile competențelor profesionale”, consideră stomatologii clujeni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.