Primăria Capitalei
Primăria Capitalei

Radu Molnar, deputat USR de Cluj, a criticat în termeni duri comasarea alegerilor de anul acesta, precizând că o astfel de măsură este antidemocratică în spiritul ei, dar a venit cu o altă propunere, „inedită”: comasarea PNL cu PSD.

De asemenea, deputatul clujean a mai precizat că cetățeanul are dreptul, o dată la 4 ani, să-și spună cuvântul despre „direcția politică a țării sale”, la toate nivelurile, motiv pentru care nu îți poți bate joc de acest drept, venind cu scuze penibile „de tipul „oboselii electorale” sau a „costurilor exagerate” cu organizarea lor.

„Democrația costă! Și fiecare leu cheltuit pentru a păstra o țară liberă, este justificat! Și fiecare vot trebuie să fie exprimat liber, informat și ulterior respectat. Problemele Uniunii Europene sunt extrem de diferite de cele ale Parlamentului României. Similar, poziția președintelui necesită dezbateri pe cu totul alt palier decât dezbaterile din localitățile noastre, unde ne alegem primarii și consiliile locale.
De aceea, rândurile de alegeri au fost plasate constituțional în momente diferite, pentru a beneficia de timp de emisie în mass-media și atenție publică. Pentru ca oamenii să aibă timp să digere mesajele politice ale candidaților și să înțeleagă despre ce e vorba la fiecare nivel.
Spre exemplu:

Cărei familii politice europene se va alătura fiecare partid?

Care este poziția acestui partid cu privire la subvențiile europene pentru agricultură?

Care este poziția cu privire la ajutorarea Ucrainei?

Ce țări merită să intre în Uniunea Europeană alături de noi?
Ori aceste întrebări nu au nimic în comun cu cele legate de „stradă, școală și spital”, problemele tipice ale aleșilor locali!”, a precizat Radu Molnar.

Tocmai de aceea este de un absurd penibil faptul că PNL și PSD comasează alegerile locale cu cele europarlamentare

Totodată, europarlamentarul clujean a mai amintit de faptul că Europa privește cu îngrijorare și scepticism o astfel de decizie, în condițiile în care România ar lua-o pe calea Ungariei.

Însă eu le propun FSN-iștilor un lucru foarte simplu: să se comaseze PNL cu PSD. Deja îndeplinesc toate condițiile de potrivire politică. Au guvernat împreună „cu succes” ani de zile. Au băgat România în faliment fără nicio remușcare. PNL a acceptat toate măsurile populiste, anti-piață liberă, anti-antreprenori și anti-democratice fără nicio tresărire. E clar că ideologic, ideea de a fi partid „de dreapta” e doar o alegere stilistică pentru PNL, nu una în care au crezut vreun pic. Mai mult, Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu dovedesc zilnic că sunt prieteni buni.
Atât de buni încât amândoi sunt dispuși să îngroape PNL pentru a-l salva pe Ciucă!
Așa că și eu susțin comasarea! Comasarea PNL cu PSD. Măcar să știm o treabă: FSN face arc peste timp și reapare ca un partid al cripto-comuniștilor, al specialilor, al serviciilor și al militarilor. Și ne va fi mult mai ușor și nouă să ne luptăm cu un inamic asumat, care are o singură structură politică, nu cu două iluzii ideologice!”, a conchis Radu Molnar.

Citește și: Familia fostei șefe DNA Cluj, Elena Botezan, construiește un cartier de blocuri în Cluj-Napoca

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.