Cu alegerile din 2024 la ușă, Gazeta de Cluj a decis să ofere o prezentare a activității deputaților clujeni care au petrecut ultimii 3 ani în Parlamentul României, cu speranța de a aduce schimbări benefice pentru alegătorii lor.

Începem cu deputatul clujean Radu Molnar, membru USR, este implicat în mai multe comisii permanente, precum Comisia pentru politică economică, reformă și privatizare (începând cu aprilie 2021), Comisia pentru tehnologia informației și comunicații (din martie 2022), Comisia pentru știință și tehnologie și Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională (până în martie 2022).

De asemenea, deputatul Molnar deține funcția de președinte al Grupului Parlamentar de Prietenie cu Georgia și este membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Republica Estonia, Republica Azerbaidjan, Republica Kazahstan, Regatul Hașemit al Iordaniei și Ucraina. 

Deputatul USR a luat cuvântul de 29 de ori în 23 de ședințe parlamentare, dintre care 2 au fost declarații politice. Ultima propunere legislativă în care a fost regăsit și numele deputatului clujean a fost în 2021, pentru abrogarea Cap.XI din Legea nr.96/2006 privind statutul deputaților şi al senatorilor, respinsă definitiv. 

De asemenea, a inițiat 229 de propuneri legislative, din care 34 au fost transformate în legi, și a prezentat 2 proiecte de hotărâre. În plus, a ridicat 22 de întrebări și interpelări, și a susținut 14 moțiuni, clujeanul vorbind în Parlament nu mai mult nici mai puțin de 45 de minute. 

Cu toate că nu s-a auzit de multe ori în Parlament, deputatul clujean este foarte activ pe rețelele sociale, postând mereu videoclipuri în care vorbește despre ultimele decizii din politica românească. De altfel, deputatul răspunde întrebărilor venite de la internauți în scurte videoclipuri pe care le postează pe pagina sa de Facebook. 

Invizibili atât pe social media, cât și în viața reală 

Sorin-Dan Moldovan, deputat PNL, ocupă funcția de vicepreședinte al Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională. De asemenea, el este membru al Comisiei pentru tehnologia informației și comunicațiilor, reflectând interesul său în dezvoltarea tehnologică și comunicare.

De asemenea, este implicat în Comisia permanentă comună a Camerei Deputaților și Senatului în domeniul securității naționale, subliniind preocuparea pentru securitatea națională. Una peste alta, deputatul clujean este membru al Delegației Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a NATO. Sorin Moldovan este membru al Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Estonia și al Grupului parlamentar de prietenie cu Regatul Spaniei. 

În privința activității legislative, deputatul Moldovan a luat cuvântul de 34 de ori în 24 de ședințe parlamentare, vorbind în fața plenului pentru 41 de minute de când a ajuns parlamentar. De asemenea, a inițiat 118 propuneri legislative, din care 29 au fost transformate în legi. A prezentat un proiect de hotărâre și a ridicat 48 de întrebări și interpelări. 

Deputatul clujean postează pe pagina sa de Facebook fotografii de la întâlnirile la care participă. La începutul lunii septembrie, Sorin Moldovan a participat la Forumul Economic SUA-România, organizat de către Camera de Comerț Americană din România în colaborare cu Ambasada SUA la București. 

Rămânem tot în PNL și vorbim despre Radu-Marin Moisin, deputatul clujean fiind activ  în cadrul Comisiei juridice, de disciplină și imunități. De asemenea, parlamentarul este implicat în Comisia permanentă a Camerei Deputaților și Senatului privind Statutul deputaților și al senatorilor, organizarea și funcționarea ședințelor comune ale celor două camere ale legislativului.

De asemenea, ocupă funcția de vicepreședinte al Comisiei de validare începând cu martie 2021, fiind și președintele grupului parlamentar de prietenie cu Franța. Totodată, Radu Moisin este membru al grupului parlamentar de prietenie cu Republica Columbia și Republica Estonia

Deputatul Moisin a fost Președinte al Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Franceză – Adunarea Națională, ceea ce arată angajamentul său în dezvoltarea relațiilor bilaterale cu Franța. 

Deputatul clujean a fost activ în cadrul Camerei Deputaților, luând cuvântul de 30 de ori în 24 de ședințe parlamentare, dintre care 15 au fost declarații politice. A depus 33 de declarații politice în scris și a vorbit în fața Parlamentului aproape o oră în cei trei ani de când ocupă funcția de deputat. În privința activității legislative, deputatul Moisin a inițiat 94 de propuneri legislative, din care 26 au devenit legi. A ridicat un număr impresionant de 249 de întrebări și interpelări, reflectând un interes constant pentru diverse aspecte ale societății. Printre deputații clujeni, Radu Moisin organizează periodic mai multe conferințe de presă unde vorbește despre propunerile legislative și ultimele decizii care se iau la nivel parlamentar. 

Unii deputați fac mai mult decât doar să vorbească 

Colega sa de partid, Cristina Burciu, este vicepreședinte al comisiei pentru politică economică, reformă și privatizare, fiind membru, totodată, al grupului parlamentar prietenie cu Republica Sudan, Arabia Saudită și Australia. În ceea ce privește activitatea sa în Cameră, Cristina Burciu a luat cuvântul de 9 ori în 9 ședințe parlamentare, dintre care 2 au fost declarații politice. 

A depus impresionante 77 de declarații  politice în scris, ceea ce explică faptul că în fața parlamentarilor a vorbit în cei trei ani de când este deputat doar 19 minute și 10 secunde.  Cu toate acestea, deputatul Burciu a avut numele trecut pe 106 propuneri legislative, din care 27 au devenit legi. A prezentat un proiect de hotărâre și a ridicat 88 de întrebări și interpelări. 

Deputatul PNL postează, în mare parte, destul de rar pe Facebook, iar când o face pune realizări ale partidului din care face parte. De asemenea, în urmă cu un an, când ziariștii Gazetei de Cluj au încercat să descopere unde este biroul parlamentari al doamnei, am fost surprinși să realizăm că la adresa unde am fost nu am găsit pe nimeni, neexistând niciun semn care să indice că biroul doamnei Cristina Burciu este acolo. 

Viorel Baltărețu, deputat USR,  este implicat în mai multe comisii parlamentare, printre care Comisia pentru industrii și servicii, Comisia pentru afaceri europene și Comisia pentru antreprenoriat și turism. De asemenea, ocupă funcția de Vicepreședinte al Comisiei speciale a Camerei Deputaților pentru automatizare și viitorul muncii din februarie 2023, indicând preocuparea sa pentru inovație și viitorul forței de muncă.

De altfel, Viorel Băltărețu este președinte al grupului parlamentar de prietenie cu Regatul Țărilor de Jos (Olanda) și membru al grupurilor parlamentare de prietenie cu Republica Singapore, Elveția și Marele Ducat de Luxemburg. 

În ceea ce privește activitatea sa în Cameră, Viorel Baltăretu a luat cuvântul de 41 de ori în 31 de ședințe parlamentare, dintre care 11 au fost declarații politice. De asemenea, a inițiat un număr semnificativ de 184 de propuneri legislative, din care 33 au devenit legi. A prezentat 3 proiecte de hotărâre și a ridicat 31 de întrebări și interpelări, luând cuvântul în fața Parlamentului pentru 1 oră și 37 de minute în toți acești trei ani de când este parlamentar. La fel ca Oana Murariu și Radu Molnar, colegii lui, Viorel Băltărețu este foarte activ pe rețelele sociale și ia legătura cu cetățenii ori prin intermediul online, ori la firul ierbii. 

Patriciu Achimaș (PSD) este președintele grupului parlamentari de lucru comun pentru combaterea cancerului, având o activitate intensă în ultimele luni. Preocuparea sa pentru combaterea acestei boli grave i-a adus un mare respect în rândul oamenilor deoarece i-a dat replica ministrului Sănătății, Rafila, de fiecare dată când a intervenit asupra proiectului privind combaterea cancerului. Achimaș i-a reproșat lui Rafila pentru atitudinea în privința Planului Național de Combatere a Cancerului, un subiect foarte delicat.  

Vă acuz de neglijență criminală față de pacienții de cancer prin neaplicarea planului de cancer, domnule Rafila”, a precizat Achimaș la audierile lui Rafila din vară, propus de liderul PSD, Marcel Ciolacu, pentru continuarea mandatului la șefia Ministerului Sănătății. 

De asemenea, Achimaș este implicat în Comisia pentru sănătate și familie, unde a ocupă funcția de Secretar. Această comisie are un rol crucial în dezbaterea și elaborarea politicii de sănătate și protecție socială a țării. De asemenea, este președintele  grupului parlamentar de lucru comun pentru combaterea cancerului

Deputatul Achimaș este membru al Delegației Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Cooperării Economice a Mării Negre, ocupă funcția de vicepreședinte al grupului parlamentar de prietenie cu Regatul Hașemit al Iordaniei și este membru al grupurilor parlamentare de prietenie cu Regatul Norvegiei și Elveția. 

În ceea ce privește activitatea sa parlamentară, Patriciu Achimaș a luat cuvântul de 5 ori în 4 ședințe parlamentare, vorbind pentru 6 minute. De altfel, a inițiat 45 de propuneri legislative, din care 13 au devenit legi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.