Cum alegerile din 2024 bat la ușă, Gazeta de Cluj a luat decizia de a prezenta activitatea deputaților clujeni care de 3 ani se plimbă pe holurile Parlamentului României cu scopul de a aduce o schimbare pentru cei care i-a ales. De la propuneri legislative și până la vorbe în vânt, ziarul nostru o să vă prezinte ceea ce aleșii clujenilor au reușit sau nu au reușit să facă. 

Primul despre care vom vorbi este deputatul PNL, Sabin Sărmaș, ales deputat în circumscripția electorală 13. Cluj. De la preluarea mandatului din 21 decembrie 2020 și până în prezent, deputatul clujean a avut 82 de propuneri legislative inițiate, din care 28 promulgate legi. 

De asemenea, Sabin Sărmaș a avut 21 de luări de cuvânt în 17 ședințe, vorbind în Parlament 38 de minute 29 de secunde. Totodată, deputatul din Cluj face parte din comisia pentru sănătate şi familie (din feb. 2021), comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor – Preşedinte și comisia specială  Camerei Deputaţilor pentru automatizare şi viitorul muncii. Mai mult, Sabin Sărmaș face parte din grupul parlamentar de prietenie cu Republica Indonezia și Republica Singapore. 

Ultima luare de cuvânt a lui Sărmaș a fost pe 28 iunie 2023, în ședința Camerei Deputaților, la Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 30/2022 privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii instituţionale şi administrative a Ministerului Cercetării, Inovării şi Digitalizării şi a Autorităţii pentru Digitalizarea României necesare implementării componentei C7 – Transformare digitală din Planul naţional de redresare şi rezilienţă, precum şi alte categorii de măsuri (PL-x 226/2022) (rămas pentru votul final).

Sabin Sărmaș, președinte la cea mai importantă conferință internațională ținută vreodată în România 

Pe lângă activitatea sa în Parlament, Sabin Sărmaș a fost moderator al conferinței The Public – Private Sector Forum 2023 și a participat la cea de-a 16-a ediție a Forumului Națiunilor Unite privind Guvernanța Internetului (IGF). Mai mult, în urmă cu un an, Sabin Sărmaș a fost președintele Conferinței ITU PP 2022 care a avut loc la București, unde au fost prezenți peste 3.000 de delegați din 187 de țări, 70 de miniștri de resort, dar și reprezentanți ai celor mai importante companii din domeniul IT. 

Oana Murariu, deputat clujean USR, a avut de la preluarea mandatului de parlamentar și până acum luări de cuvânt la 92 puncte de sumar în 65 de ședințe, având un total de 3 ore 34 de minute. De asemenea, din luările de cuvânt, 6 au fost declarații politice și 5 au fost declarații politice depuse în scris. 

Mai mult, Oana Murariu a avut 157 de propuneri legislative, din care 19 promulgate legi. De asemenea, deputatul USR a avut 3 proiecte de hotarâre initiate în legislatura 2020-prezent privind modificarea Regulamentului Camerei Deputaților. De asemenea, deputatul clujean face parte din  Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale (din dec. 2021) – Vicepreşedinte (din sep. 2022), Subcomisia pentru societatea civilă (până în mar. 2021) – Vicepreşedinte, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale (până în mar. 2021) și Subcomisia pentru societatea civilă (până în mar. 2021) – Vicepreşedinte.

La comisii permanente comune, Oana Murariu este secretar din aprilie 2023 la Comisia permanentă a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, organizarea şi funcţionarea şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului și vicepreședinte la Comisia specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru examinarea iniţiativelor legislative din domeniul justiţiei. 

La grupuri de prietenie cu Parlamentele altor state amintim cei cu Marele Ducat de Luxemburg, Republica Algeriană Democratică şi Populară, Australia și Republica Armenia. 

Activitate constantă pe Facebook și printre cetățeni 

Oana Murariu este printre puținii parlamentari clujeni care își fac timp să vorbească cu oamenii față în față, fiind deputatul cu cea mai mare prezență în mediul online. Deputatul USR a participat în ultima lună la Forumul de Securitate din Londra și a luat cuvântul la Forumul de Diplomație Culturală din Macedonia de Nord. 

Deputatul UDMR, Csoma Botond, a avut luări de cuvânt la 83 de puncte de sumar în 64 de ședințe, având totodată 54 de propuneri legislative, din care 19 promulgate legi, vorbind în Parlament pentru 1 oră și 34 de minute. 

Ultima luare de cuvânt a fost pe 4 septembrie, în ședința Camerei Deputaților, unde s-a vorbit despre modificările în componența numerică și în conducerea grupurilor parlamentare. Csoma Botond a vorbit fix 23 de secunde. 

Totodată, deputatul clujean este secretar în Comisia comună permanentă a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI. Mai mult, Csoma Botond face parte din delegația Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei. 

Pe pagina sa de Facebook, deputatul clujean postează destul de des de la anumite evenimente la care participă. De asemenea, Csoma Botond a ajuns noul purtător de cuvânt al UDMR. Parlamentarul face parte din grupul parlamentar de prietenie cu Malaezia, Statul Plurinațional Bolivia și Republica Columbia. 

Deputatul AUR a vorbit cel mai mult în Parlament

Alin Coleșa, parlamentar AUR, a avut luări de cuvânt la 218 puncte de sumar în 118 ședințe, din care 11 au fost declarații politice, totalul fiind de 6 ore și 49 de minute vorbite

Deputatul clujean a avut 129 de propuneri legislative inițiate, dintre care doar 1 a fost promulgată ca lege.  Alin Coleșa a fost vicelider al grupului parlamentar AUR din mai 2022 și până în septembrie 2023, și lider începând din septembrie. 

Mai mult, Alin Coleșa este secretar din octombrie 2022 în comisia  pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor, vicepreședinte din mai 2023 în comisia  pentru știință și tehnologie, membru în comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale, comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice, comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului și comisia pentru știință și tehnologie. 

De asemenea, deputatul clujean mai este membru în Delegaţia Camerei Deputaţilor la Adunarea Interparlamentară a Ortodoxiei și vicepreședinte din aprilie 2023 în Comitetul Director al Grupului Român al Uniunii Interparlamentare. Parlamentarul AUR mai face parte din grupurile parlamentare de prietenie cu Macedonia de Nord, Albania, Regatul Danemarcei, Israel, Chile și Grecia. 

Alin Coleșa este printre singurii parlamentari clujeni care organizează, săptămânal, la biroul sediului AUR din Cluj, conferință de presă pentru a informa pe cei prezenți despre ultimele activități din Parlament. De asemenea, deputatul clujean are activitate și pe Facebook, postând destul de des, ajungând și să călătorească prin județul Cluj pentru a lua legătura cu oamenii. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.