Scene de groază, zilele trecute, într-o gospodărie din localitatea clujeană Mănăstireni: un tânăr în vârstă de 33 de ani a fost distrus în bătaie de tatăl său vitreg, după ce acesta îi făcuse o vizită „neprevăzută”. Rudele tânărului spun că tatăl vitreg, căruţaş, l-ar fi bătut „preventiv” pe tânăr care, atunci când se îmbăta, obişnuia să-l desfiinţeze în bătaie. Ba mai mult, acestea spun că, în sfârşit, i-a venit şi tânărului răsplata pentru bătăile anterioare pe care i le administrase acestuia.

 

Ilie Ionuţ Moldovan îşi face apariţia, bătut groaznic, în sala de aşteptare a I.M.L.Cluj. Nu poate vorbi – având maxilarul rupt în trei locuri, 12 şuruburi şi câteva plăcuţe instalate – însă din fericire, cea care îl însoţeşte, sora lui, îmi relatează întregul caz: „Fratele meu a venit, uşor băut de la un botez şi luni, 9 aprilie, pe la ora zece seara şi s-a gândit să-i facă o vizită mamei noastre. El lucrează, cu drujba, la pădure şi locuieşte în altă parte dar i s-a făcut dor de mama. Acolo l-a prins tatăl vitreg şi l-a desfiinţat în bătaie. Eu l-am găsit, mai târziu, căzut şi plin de sânge undeva în apropiere de casa lui. L-am dus la mine, l-am spălat şi apoi am chemat poliţia şi ambulanţa”. Femeia arată mai departe că la scurt timp a apărut ambulanţa, care l-a transportat pe tânărul în vârstă de 33 de ani la Spitalul orăşenesc Huedin, de unde a fost transferat la Clinica de Chirurgie Maxilofacială din Cluj. „A stat acolo câteva ore, după care, îngrijoraţi, medicii l-au dus la U.P.U. ca să-i efectueze investigaţii complexe şi, într-un târziu l-au transportat înapoi la „Maxilo”. De altfel, aici a şi rămas internat, timp de cinci zile fiind supus unor complicate intervenţii chirurgicale”, adaugă femeia. Între timp, tânărul este poftit în cabinetul de consultaţii, de unde se întoarce cu un certificat în care medicii i-au recomandat peste 50 de zile de îngrijiri. Explică, supărată, femeia, înainte de a părăsi sediul instituţiei medicale: „De data aceasta nu-l mai iertăm, îi facem plângere penală, ca să-şi capete răsplata pe care o merită! Fiindcă nu-i permis să baţi în aşa hal pe cineva doar pentru că eşti în conflict cu el”!


Dau, după câteva ore un telefon, la o rudenie apropiată de-a lor, la numărul indicat de Ilie Ionuţ, pentru a afla lucruri noi despre caz şi totodată dacă s-a depus între timp plângere penală la poliţie. Aflu următoarele, de la respectivul, care mă roagă în acelaşi timp să nu-i dau numele în ziar: „Eu sunt omul dreptăţii şi cum mie-mi place dreptatea vă spun că Ionuţ l-a bătut de vreo două ori, rău de tot, pe tatăl lui vitreg. Când bea, Ionuţ e mai exagerat un pic. Acum s-a dus la maică-sa, să doarmă acolo şi taică-su s-a aşteptat iar la ceva rău din partea lui şi s-a gândit că acum îi dă el. De frică eu cred că l-a bătut, conştient fiind că dacă Ilie Ionuţ se ridica l-ar fi omorât. No, n-o făcut nici el, Graţian, bine dar am fost martor, mai târziu, când o trecut Ionuţ pe acolo, bandajat s-o aruncat în căruţă şi o început să plângă de mila lui. O plâns ca şi copiii… Acuma concluzia: şi ăla-i un gunoi de om, şi el e un gunoi de om. Io-s cu dreptatea şi i-am tot zis lui Ionuţ să aibă grijă, că i se întoarce şi că o să-l bată Graţian de-o să fie vai de capul lui. Şi aşa s-o întâmplat”!

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.