Noua Directivă privind Calitatea Aerului în UE oferă noi drepturi cetățenilor. România are la dispoziție doi ani ca să implementeze această directivă care prevede și faptul că cei care au dezvoltat o boală din cauza calității scăzute a aerului ar putea să dea în judecată statul și să ceară despăgubiri.

Un nou studiu arată că 43% din decesele induse de cancerul pulmonar se produc din cauza poluării.

România este pe locul 8 în UE la capitolul decese provocate de poluare, pierzându-şi viaţa anual aproximativ 30.000 de oameni, arată datele Agenţiei Europene de Mediu, potrivit Agerpres. 

Directiva prevede standarde mai stricte pentru particulele fine din aer, PM 2,5, PM 10, SO2 şi NO2 şi alţi poluanţi. Pentru cei doi poluanţi cu cel mai mare impact documentat asupra sănătăţii umane – PM 2,5 şi NO2 – valorile-limită anuale trebuie reduse la mai mult de jumătate.

Conform ultimelor date, jumătate din reţeaua care ar trebuie să măsoare calitatea aerului în România nu funcţionează, din 181 de staţii fiind funcţionale doar 82.

Conform măsurătorilor realizate de compania elvețiană IQAir, municipiul Cluj-Napoca se confruntă cu cea mai mare poluare atmosferică din România.

Monitorizarea calității aerului și a nivelului de poluare s-a desfășurat în zilele de duminică, într-un interval matinal. Datele arată că printre orașele cu cel mai poluat aer se numără Cluj-Napoca, Buftea (jud. Ilfov), Popești-Leordeni (jud. Ilfov), București, Brașov și Rădăuți (jud. Suceava).

În Cluj-Napoca, concentrația de particule fine și periculoase în suspensie în aer, cunoscute sub denumirea de PM2,5, a atins valoarea de 45,6 µg/m³, fiind clasificată ca „Nesănătoasă pentru grupurile sensibile” de către IQAir, și acest nivel se menține de mai multe zile.

Citește și: Profesorul pedofil pensionar, arestat preventiv după ce a agresat sexual o copilă în timpul meditațiilor

4 COMENTARII

  1. Chiar as vrea sa o vad si pe asta. O sentinta judecatoreasca definitiva in acest sens. Zi „ststul roman” si trage apa! Inr-o tara in care justitia e nume de tiganca.

  2. Toate orașele sînt poluate, chiar și cele de la munte. E plin de mașini, praf și gaze de eșapament. Nu mai sunt spații verzi suficiente. În mod normal, între șosea și trotuar ar trebui perdea de vegetație care să absoarbă poluanții. Pînă se iau măsuri moare lumea. După ce te-ai îmbolnăvit cu ce să te mai despăgubească, să-ți ia sicriu?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.