Despre Dumnezeu şi Legea Graţierii

Legea Graţierii stagnează şi suferă modificări în fiecare săptămână. Dacă începutul acestui an a însemnat ca zeci de mii de români să iasă în stradă, cu ştiinţă sau fără, pentru ca regimul de detenţie din România să rămână la nivelul mediocru, primitiv şi înapoiat, acum proiectul de lege face naveta între cele două camere din Parlamentul României şi aduce faimă celor ce ies public cu declaraţii la baza cărora stau informaţii fictive şi intenţii de ”wannabe”( expresie englezească) politician peste noapte. Gazeta de Cluj vă propune o radiografie a prezentului, o perioadă în care se şlefuieşte cu un aer de zeu ”viitorul” celor din închisori.

În capitala României s-a dat ordin ca mai multe ziare, televiziuni sau posturi  radio să abordeze problema cu aglomerarea din penitenciare. Astfel, mulţi jurnalişti au primit ca ”temă de casă” să relateze, obiectiv sau mai puţin, date despre situaţia curentă din mai multe penitenciare, inclusiv cel de la Gherla. Acest interes s-a manifestat la o perioadă apropiată după încheierea protestelor împotriva faimoasei OUG 13.

România lucrului bine făcut pe mai multe fronturi

După cum enunţam mai sus, jurnaliştii au manifestat subit un interes pentru cei condamnaţi definitiv de instanţele de judecată la ani de închisoare cu executare. Tot subit s-a descoperit un lucru evidenţiat în Gazeta de Cluj (în tot acest timp) prin sute de subiecte: există rechizitorii fabricate, inculpaţi ce ajung condamnaţi fără să aibă parte de un proces just sau să le fie administrate probe ce dovedesc nevinovăţia acestora. În prezent, în mai 2017, 90% din ziarele online, tipărite sau canale TV ori posturi de radio, abordează zilnic acest subiect. ”Noutăţi despre Legea Graţierii”, ”Citeşte ce declaraţie bombă a dat şeful PSD”, ”Atac la ministrul Justiţiei”, ”Lider de sindicat vorbeşte despre necesitatea graţierii unei categorii de condamnaţi” sunt câteva dintre titlurile standard. Sau, mai nou, specialişti pe partea economică, administrativă ori cultură dau declaraţii pe marginea acestui subiect. Vecina de la bloc ştie ea cum ar trebui să fie acest proiect de lege. Paznicul de la oi e deja specialist în Procedură Penală şi ştie că atunci când un judecător achită un inculpat, sigur magistratul a luat mită.

Pe celălalt front, în Parlament, cei ce au primit voturile din decembrie 2016 fac parte din diferite comisii şi absentează ”motivat” atunci când se pune în discuţie votul pe amendamentele la acest proiect de lege.

La sfârşitul lunii aprilie păreau că lucrurile s-au stabilit. Că urma ”graţierea pedepselor de până în trei ani, scăderea a trei ani din pedeapsa de până în zece ani, înjumătăţirea pedepselor femeilor însărcinate şi graţierea integrală a pedepselor persoanelor care au împlinit 70 de ani”. Dar ghiciţi ce? Au realizat că, spre exemplu, de o astfel de lege, la categoria persoane care au împlinit 70 de ani ar fi beneficiat doar două. Două! Pe întreg teritoriul ţărişoarei. La gravide…nu mai vorbim.

„Graţierea unui număr mediu de 9 deţinuţi/penitenciar nu are absolut niciun efect asupra îmbunătăţirii condiţiilor din penitenciare în măsura în care Guvernul nu a făcut absolut nimic pentru a rezolva în mod direct această problemă. Nicio lucrare majora de modernizare nu a fost demarat” o spunem nu noi, presa, ci chiar reprezentanţii Sindicatului Omnia din ANP (Administraţia Naţională a Penitenciarelor).

Clujul e pe hartă în situaţia curentă?

Răspunsul este da. Într-o perioadă în care accesul la informaţie este infinit şi gratuit se pot consulta oameni specializaţi în asta. Propun ca relevantă precizarea făcută de expertul în Penal, avocatul Radu Chiriţă.

„Indiferent de oamenii care sunt închişi, de faptele pe care le-au făcut sau nu, condamnăm oameni la privare de libertate, nu la umilinţe, mizerie sau condiţii de acest gen. Însă ce se întâmplă acum asta e. Faptul că în ultimii doi-trei ani opinia publică a început să cunoască acest subiect, nu se datorează neapărat unor arestări sonore ci mai degrabă faptului că a început ”să plouă” cu hotărâri de la CEDO pe tema condiţiilor din penitenciare. Vorbim de hotărâri ce stabilesc câteva mii de euro despăgubiri pentru fiecare individ. Sume ce au fost stabilite în funcţie de consecinţe medicale ale stării de detenţie”, spune Chiriţă într-un documentar pe această temă. Tot el, în preajma protestelor ce au avut loc la sfârşitul iernii mai precizează câteva aspecte despre rolul graţierii în sine: ”Graţierea în sine este o instituţie perfect legitimă. E adevărat că, în urma graţierii, unii ies din puşcărie, iar alţii nu mai merg. Dar, pentru numele lui Sauron, dacă asta este un dezastru pentru omenire, de ce dracu mai avem această instituţie? De ce s-au mai dat graţieri (ultima acum vreo 10 ani parcă) şi nu o fost atâta scandal? E de discutat textul ordonanţei/proiectului de lege sau ce dracu o fi. Acel articol 2 este stupid din punct de vedere juridic şi extrem neclar în ceea ce priveşte aplicarea sa (nu scrie când trebuie să ai 60 sau copii: la data comiterii faptei, la data condamnării, la data aplicării graţierii etc.). Lista de infracţiuni excluse de la graţiere e discutabilă, dar nu ştiu de unde ideea că vine Apocalipsa peste noi. Cine citeşte până la capăt lista aia constată că, prin referire la art. 5 din Legea 78, toate faptele de corupţie sau asimilate sunt excluse”.

Aţi auzit-o pe aia că în Italia anual sunt graţiate persoane în preajma Crăciunului? Periodic erau eliberaţi din puşcării până la 35% dintre deţinuţi.  Ei bine, de la Ceauşescu, în 1988, care voia să fie iubit, la Vaclav Klaus, în 2013, care a vrut să scape nişte corupţi, Europa a trecut prin mai multe aministii şi graţieri colective.

Ioana Curt, o altă clujeancă ce a studiat intens fenomenul condiţiilor din penitenciare. Absolventă a UBB Cluj, Facultatea de Drept, aceasta spunea că: „În Italia exista o problemă serioasă cu numărul arestaţilor preventiv care reprezentau 43% din total populaţia penitenciară. Au reuşit prin măsuri alternative la detenţie să reducă considerabil numărul acestora. (…).Nici la nivel european o astfel de dezbatere nu a fost în topul agendei de guvernare. Tocmai pentru că discutăm de costuri considerabile, mai ales dacă discutăm despre construirea de noi penitenciare. În schimb, o instanţă precum CEDO ar putea să ne dea un imbold şi să legitimeze paşii necesari pentru implementarea măsurilor de către autorităţi, fiindcă opinia publică este împotriva investirii în penitenciare: renovare sau construire”.

Corupţia, şantajul şi traficul de influenţă par a fi ciumă

Din pancartele cu care au ieşit protestatarii în stradă, din comunicate DNA preluate copy-paste şi rechizitorii transcrise fără a mai efectua procedura în sine de verificare a suspiciunilor reiese că noi, ca popor inteligent, avem o boală: corupţia. Tot de acolo reiese că o femeie ce conduce instituţia anticorupţie, cu doctorat plagiat, şi care nu mai iese public pentru a informa poporul cu activitatea DNA, e idolatrizată ca Mama Dolores ce face dreptate în rândul politicienilor care ”au jecmănit ţara”.

Va propun, umil, un scurt exerciţiu: dat fiind că majoritatea şedinţelor de judecată sunt publice, participaţi la ele. E ca şi cum te-ai duce la şedinţa ordinară a Consiliului Local să vezi ce votează politicienii ce îşi primesc indemnizaţia din bani publici. La fel sunt salarizaţi şi magistraţii, tot din banul public.

Zilele trecute cineva enunţa public o chestiune cu care sunt de acord: ”presa e aia pe care tu n-o citeşti veci că „n-am timp” dar când ţi se face o nedreptate strigi că unde îi”.

De ce devorăm şi povestim despre un politician care a scăpat de o amendă în trafic sau şi-a pus nepoata la o instituţie publică de stat şi nu manifestăm interes despre dosarele cu insolvenţe şi faliment? Oare nu ştim că ne afectează mai tare să citim despre ce ”afacerişti” ar trebui să ne ferim că s-ar putea să nu ne plătească prestările de servicii sau să ne încaseze banii şi să nu dea produsul promis deşi avem contract semnat negru pe alb cu ei? De ce nu ne interesează speţele în care unii preferă să ”dea un tun” şi să fie condamnaţi la 2-3 ani de închisoare, iar după să ducă o viaţă regească, pentru el şi viitoarele două generaţii, din ţeapa dată?

Ni s-ar înmuia sufletul să vedem dincolo de vălul manipulator că ”unii au picat de fraieri” şi dorm pe dulapul dintr-o celulă de câţiva ani? Ni s-ar înmuia sufletul să descoperim că uneori sunt arestaţi şi condamnaţi total alte persoane decât cele vinovate? Eu una, nu ştiu cum să explic unui cititor că un om primeşte la instanţa de fond o condamnare de 10 ani cu executare şi în apel decizia definitivă îl plasează doar la patru ani de penitenciar (vezi subiectul despre care am scris cu dosarul lui Dan Petru). La asta nu se înmoaie sufletul, că avem o discrepanţă în condamnări? Nici dacă vă spun că prejudiciul din dosarele de tipul ”evaziune fiscală”, ”delapidare” sau ”înşelăciune” nu este recuperat? Şi încă o curiozitate: nu ni se înmoaie sufletul când auzim ”ştii pe ală ce a violat-o pe aia” sau ”ală ce l-a omorât pe ăla pentru ca să îi fure telefonul”, ei bine ”a ieşit săptămâna trecută”. Nu ni se înmoaie. Eu aşa cred. Ci mai degrabă simţim un fior pe şira spinări. Ori la afirmaţia ”politicianul x este în libertate” sau a fost ”condamnat la trei ani cu suspendare” ne enervăm cumplit.

Închei prin a vă spune că în continuare pe rolul instanţelor din judeţul Cluj predominante sunt dosarele cu furturi de moşteniri, contestaţii la amenzi, retrocedări ilegale, înstrăinare bunuri în mod nelegal sau recuperări de taxe plătite fără logică ori anulare de acte administrative. Poate nu sună pe placul senzaţionalului, dar în aceste dosare apar oameni ce îşi plâng în pumni cu dreptatea în mână şi poate nu au suficienţi bani să îşi angajeze un apărător, ori bani să tot facă drumuri între instituţii pentru a dovedi infinit că ”şi ei au dreptul” şi acel drept le-a fost refuzat ori încălcat.