În această ediție a ziarului Gazeta de Cluj vă puteți bucura de un interviu cu Dragoș Damian, CEO Terapia Cluj. Acesta ne-a vorbit despre așteptările pe care le au fabricile din România de la noul guvern, dar și în general, despre problemele care ne diferențiază de celelalte țări din UE, cât și despre ce schimbări ar fi vitale în sistemul nostru, dacă vrem să facem din România unul din furnizorii de bază în cadrul Uniunii Europene.
Ce așteptări aveți de la noul guvern?
În general așteptările mediului economic ar trebui să fie cuprinse în planul de guvernare – asta în cazul în care guvernanții discută cu mediul de afaceri – care în cazul noului guvern este o listă de dorințe mai aplicată, dar tot o listă de dorințe rămâne dacă nu apar ținte, indicatori de performanță, surse de finanțare, termene de realizare și sancțiuni în caz de neimplementare.
Pe termen scurt așteptările sunt foarte puține, pentru că 2022 va fi în continuare sfâșiat de pandemie.
În schimb, așteptările pe termen mediu, nu neapărat ca și producător de medicamente, ci ca și operator industrial, sunt multiple. Fabricile din România în general au 3 așteptări mari:
1. strategie de industrializare pe termen mediu trans electorală (până în 2030) care să stabilească prioritățile de industrializare ale României și tipurile de stimulente alocate țintit. Aș sugera ca planul de industrailizare să plece de la acele industrii care până în 2030 pot să reducă sustenabil deficitul de balanță comercială – energia, mâncarea și medicamentele;
2. să existe seriozitate și abținere în lansarea în spațiul public „pentru testare” a unor opinii legate de schimbările fiscale care sunt doar niște păreri personale ale unor politicieni care compară fiscalitatea din România cu cea din alte țări EU prin scoatere din context; mai bine să se ocupe de combaterea evaziunii fiscale și a muncii la negru, două crime fiscale prin care România pierde 35-40 miliarde Euro pe an, decât sa compare scoțând din context fiscalitatea din România cu cea din restul UE;
3. să se pună pe treabă în a cupla piața educației cu piața muncii. Dacă guvernanții continuă să evite să recunoască faptul că sistemul de educație este împănat de sinecuri politice și de familie, care controlează resurse în loc să genereze evoluție în educație și creștere economică, atunci România nu poate fi dezvoltată din cauza lipsei forței de muncă calificate.
Prioritatea României trebuie să fie reindustrializarea manufacturii. Avem nevoie să ne refacem industria de manufactură, cu un picior în groapă după închiderea a mii de fabrici și punerea în loc de clădiri de birouri, mall-uri și blocuri capitaliste. Au fost aduse la schimb foarte puține fabrici, indiferent de capital. Închiderea de fabrici, uzine și combinate, oricum s-ar chema siturile de fabricație, a făcut România vulnerabilă și dependența de importuri pentru cele mai elementare nevoi ale noastre: energie, mâncare și medicamente. Și nu numai.
Lipsa de industrializare pare să nu fie văzută ca o problemă de cei care ne conduc și nu îi determină să genereze politici publice în acest sector. Din când în când, câte un guvernant intră în câte o fabrică si ne spune sentențios că trebuie să avem mai multe fabrici și să sprijinim consumul intern. După care uită, își cumpără ceva frumos din import și ratează să facă un plan național de sustenabilizare industrială.
Lipsa de industrializare și de infrastructură de manufactură ne îndepărtează periculos de lanțurile de aprovizionare, nu ne permite să intrăm pe piața offset-urilor și a noilor industrii din cauza devansului tehnologic, ne scoate în multe cazuri din lupta pentru lohn și ne pune la coada hărții investitorilor de noi facilități industriale.
De 10 ani insist că avem nevoie de capacități industriale, că trebuie să ne batem pentru fiecare loc de producție, indiferent de domeniu, pentru a nu fi prinși pe picior greșit. Și explic că nu are importanță capitalul, de unde vin banii pentru fabrici, atât timp cât valoarea adăugată este creată în România de mâini românești și banii rămân în țară.
Ce măsuri ar trebui să ia urgent noul guvern, în primele 100 de zile de la investire?
– să găsească bani pentru indexările promise,
– să înceapă execuția planurilor din PNRR (atenție, banii veniți sub formă de avans sunt credite, nu grant-uri, deci deocamdată „e ușor” a fi absorbiți)
– să pregătească valul 5.
Din păcate primele 100 de zile stau sub semnul pandemiei și a complicațiilor legate de modul în care UE vrea să gestioneze certificatul verde și vaccinarea obligatorie.
Vor reuși cei de acum să gestioneze mai bine pandemia?
Dacă Ministrul Alexandru Rafila va fi lăsat de politicieni să gestioneze pandemia cum trebuie să o facă un specialist există șanse să terminăm pandemia până la mijlocul anului 2022. Dacă politicienii îi spun ce trebuie să facă atunci nu va funcționa la capacitatea și profesionalismul maxim și pandemia nu va fi bine gestionată.
Ce măsuri ar trebui luate rapid pentru promovarea industriei chimice, respectiv farmaceutice, din România?
Aș începe răspunsul un pic altfel. Reprezentanții industriei chimice (și farmaceutice) se fac vinovați de o lipsă de implicare nepermisă în treburile care îi interesează. Lipsa de implicare este demonstrată de simpla constatare că nu există o Comisie de chimie în Parlament, domeniul fiind plasat la grămadă la Comisia de industrii sau la cea de energie, deși în 2019 aducea jumătate din deficitul balanței comerciale a României.
Primul lucru care trebuia făcut în Parlament încă de acum unu-două cicluri era să se înființeze o Comisie de chimie, petrochimie și petrol pentru a reduce din deficituri până în 2030, mai ales că proiectul European Green Deal a ajuns foarte aproape de promulgare, iar fabricile din țară care încă mai trăiesc riscă să fie închise dacă nu se conformează.
Fabricile chimice (și farmaceutice) nu sunt reprezentate în Parlament, nu au capitol distinct în Planul Național de Reziliență si Redresare PNRR – cel puțin nu în varianta 1.0., poate apare ceva în 2.0. – și nu au nici o reprezentare prin europarlamentari ca să știe cum să poată obține cât mai multă finanțare din Green Deal.
Să recapitulăm o lecție din criză: ingredientele active din medicamente se importă, substanțele active din dezinfectante vin de dincolo, materialele chimice cu care se tratează hârtia pentru măștile de protecție, halate și botoșei nu se fabrică în România.
Astfel încât a devenit clar pentru toată lumea ca deși stă la baza industriei sănătății, cosmetice, agricole sau a construcțiilor, industria chimică nu mai există în țară. Totul este chimie, dar ea nu mai există în România.
Guvernanții trebuie să iasă din zona promisiunilor, angajamentelor și declarațiilor politice și să stabilim, dupa automotive, că chimia este a doua mare industrie de valoare adăugată pe care România trebuie s-o construiască strategic în următorii 10-15 ani.
Ce medicamente împotriva virusului COVID-19 ar putea produce România, respectiv Terapia?
România trebuie (nu spun că poate) să producă toate medicamentele de bază ieșite de sub patent pentru afecțiunile Covid dar și cele non-covid aflate în circulație. Trebuie să aibă și contracte de fabricație și cu producătorii de medicamente aflate sub patent sau cei de vaccinuri – surprinzător sau nu, toți vecinii României au fabrici de vaccinuri, care pot contracta la nevoie și vaccinuri anti Covid.
Există soluții pentru a energiza producția de medicamente în România, oricare dintre ele ar putea și puse în aplicare:
– Institutul Cantacuzino să intre într-un parteneriat tehnologic, de licențe și rețete cu un producător asiatic de biotehnologie – așa cum am arătat mai sus, cei mai mari producători de profil sunt în Coreea de Sud, China și India – și astfel să beneficieze de asistență în producția pentru uz domestic de vaccinuri și preparate biosimilare;
– Tg Mureș, unde există o concentrare de situri de fabricație, să devină un cluster de dezvoltare de tehnologii noi, finanțat de statul român;
– Oricărei fabrici din țară să i se dea o autorizație specială pentru a produce controlat medicamente hormonale și cortizonice, care au generat repetate crize și care trebuie produse în condiții speciale;
– Fabrica din Iași să devină exportator net de antibiotice pentru toată UE.
– Cele 3 situri din București care produc Paracetamol să devină hub-uri de producție pentru întreaga UE – nu știu dacă se știe asta, dar cel mai mare deficit în pandemie a fost cel de Paracetamol, 20 de țări din UE au raportat într-un centralizator lipsa acestui medicament.
– Fabrica din Sibiu să fie achiziționată de stat și să fie transformată într-un hub de producție de medicamente oncologie, aceasta fiind de altfel chiar destinația inițială.
– Situl de fabricație de perfuzabile, în curs de construcție la Timișoara și cel din București să devină centre de producție pentru UE.
Nu este simplu, dar nu este imposibil dacă avem o foaie clară de parcurs. Dacă nu implementăm noi, în România, unele dintre cele de mai sus, alte țări o vor face. Guvernul austriac alocă 50 milioane de Euro pentru a transforma un producător local în centru european în producția de antibiotice.
