Deţinuţii din trei închisori din Italia vor începe să producă măşti chirurgicale, care vor fi utilizate pentru protecţia împotriva noului coronavirus, a anunţat sâmbătă Ministerul Justiţiei din Italia, transmite DPA.

Până la mijlocul acestei luni în trei închisori din Milano, Roma şi Salerno vor fi instalate opt echipamente cu o capacitate de producţie de 400.000 de măşti pe zi, se precizează într-un comunicat al Ministerului Justiţiei din Italia.

Măştile vor fi distribuite în primul rând deţinuţilor din închisori şi gardienilor, urmând ca surplusul considerabil rămas să fie distribuit personalului medical din spitale.

Bilanţul deceselor provocate de epidemia de COVID-19 a crescut vineri în Italia cu 766 de cazuri, ajungând la un total de 14.681, a informat Agenţia de protecţie civilă. De asemenea, de joi până vineri au fost înregistrate încă 4.585 de cazuri noi de infectare cu coronavirus. De la debutul epidemiei, pe 21 februarie, numărul total a ajuns la 119.827 de persoane contaminate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.