Editura ”Vremea” din București, în 2014, a onorat personalitatea Seniorului prin mai multe cărți pe care am ajuns să le citesc prin amabilitatea surorilor lui Corneliu Coposu, Flaviu și Rodica. Aici, la Cluj, nu prea găsești cărți de la ”Vremea”. Prima aparține lui Marius Ghilezan și conține 163 de aforisme ale marelui om politic, iar a doua, intitulată ”Corneliu Coposu, file dintr-un Jurnal interzis” este îngrijită de către Doina Alexandru, fiind un amplu volum de 531 de pagini, cuprinzând și reproducerea fotografică a unei file din Jurnal. Este împărțită în trei părți: 1936-1947, cea mai substanțială, 1953 (detenția de la Râmnicu Sărat, perioada carcerală cea mai cumplită), și apoi intervalul 1967-1983, după eliberarea din pușcărie și domiciliul obligatoriu, când Coposu a fost insistent și continuu supravegheat de Securitate. Editura Vremea a reeditat și volumul ”Corneliu Coposu. Confesiuni, dialoguri cu Doina Alexandru”, pe care l-am lecturat în anul primei lui apariții.
Povestea cum a fost păstrat manuscrisul și a fost recuperat este relatată într-o convorbire avută de Doina Alexandru cu doamna Flaviu Bălescu, născută Coposu, și ar putea constitui scenariul unui film, fiind deosebit de interesantă. Cu siguranță, manuscrisul recuperat de Coposu de la Constanța, după 1989, a fost revăzut de acesta, chiar dacă nu a reușit și să-l publice în timpul vieții. Sunt deosebit de exacte și notele de subsol ale doamnei Miruna Lepuș. Am citit cartea cu deosebit interes, și fiindcă în prealabil m-am delectat cu Jurnalul Politic scris de Ioan Hudiță, care privește aceeași perioadă, adică până în 1947. Hudiță apare de multe ori în paginile Jurnalului Interzis, fiindu-i prieten, amândoi erau în preajma lui Iuliu Maniu. Cele consemnate de cei doi amici se coroborează, dar cu siguranță Coposu este mai puțin pătimaș decât Hudiță. Amândoi au fost și intelectuali de excepție, oameni culți și avizați asupra celor consemnate, dar și cu har scriitoricesc, ceea ce nu este puțin lucru. Oamenii gândesc diferit, chiar dacă fac parte din aceeași familie politică. Pe cât îl admira Coposu pe Generalul de Gaulle, pe atât de critic era față de el Hudiță.
Jurnalul debutează la 26 iunie 1936, la Bădăcin, în care se consemnează ce i-a relatat Iuliu Maniu lui Coposu cu prilejul încetării din viață a lui Constantin Stere. Președintele PNȚ spune: ”… a fost una din figurile de seamă ale vieții publice românești. I-am prețuit sincer nu numai puterea de muncă extraordinară, cultura vastă, inteligența scăpărătoare, umanismul și patriotismul lui, împletit cu talentul deosebit.” Maniu l-a cunoscut la începutul secolului XX, când a fost vizitat de Stere la Blaj. La un moment dat, a făcut parte și din PNȚ, de care s-a despărțit. Portretul făcut de Iuliu Maniu este unul nuanțat: ”La marile lui calități, nu puteau să lipsească și scăderi. Era orgolios, susceptibil, infatuat și foarte suspicios. Încăpățânarea lui era la nivelul vigurosului său talent literar.” Mentorul lui Coposu explică și poziția lui Stere din Primul Război Mondial, când a fost adeptul unei alianțe cu Puterile Centrale, fiind convins că ”Rușii se află în ajunul prăbușirii iremediabile în anarhie”. Ca și alți oameni politici de bună credință, cum au fost Carp și Marghiloman, era de părere că moldovenii de peste Prut sunt în pragul deznaționalizării, pe când românii din interiorul arcului Carpaților într-un mileniu și-au păstrat identitatea națională. Desigur, nu ar fi fost de dorit o alianță a României cu Puterile Centrale, dar cei care au susținut ideea nu au fost trădători, ci oameni care, la un moment dat, nu au judecat bine.
Amănunte foarte interesante ne oferă Jurnalul reproducând relatările lui Maniu despre rolul Reginei Maria în politica internă a țării, care nu întotdeauna a fost pozitiv, după cum amănunte mai puțin cunoscute ne sunt oferite despre primul patriarh al României, Elie Miron Cristea. Ca o remarcă strict personală, amintesc că în jurnal apare și nașa mea de botez, Cornelia Erdely, verișoara lui Maniu. Dramatic este consemnat și Dictatul de la Viena: ”Regiunea mea natală se află în teritoriul care se cedează. Satul și fieful lui Maniu, la fel. Clujul cade sub unguri”, precum și faptul că Antonescu și-a încălcat în 24 de ore cuvântul de onoare dat lui Maniu cu privire la ce va face când va ajunge în fruntea țării, în sensul că nu va accepta să fie învestit prim-ministru de regele Carol II.
Fiindcă am scris despre biblioteca lui Maniu, m-am edificat că arhiva personală a acestuia a fost adusă la Blaj chiar de Coposu la 6 septembrie 1940. Asasinarea lui Virgil Madgearu de către legionari a fost o pierdere enormă nu numai PNȚ, dar și pentru țară, fiind unul din cei mai buni economiști pe care i-a avut România. ”În cariera mea l-am văzut pe Maniu cu ochii înlăcrimați: la moartea mamei sale multiubite, la moartea lui Aurel Socol din Cluj, la moartea lui Madgearu și la aflarea arbitrariului de la Viena.”
Jurnalul reține cum s-a redactat la Brașov testamentul autentic al lui Maniu, prin care: ”întreaga lui avere, moștenită din bătrâni, o testează Episcopiei Unite din Oradea, care urmează să o pună la dispoziție ordinului de călugărițe române greco-catolice din care făcea parte și sora lui, Cornelia.” Acest testament nu este respectat nici în momentul de față de către autoritățile statului, Casa din Bădăcin – monument istoric – fiind gata să se prăbușească. Noroc cu parohul Cristian Borz din Bădăcin, care conduce o campanie de colectare de fonduri pentru reabilitarea imobilului, care ar trebui să fie drag fiecărui român.
În Jurnal se consemnează și evenimente culturale, cum ar fi prețuirea de care se bucură Brâncuși la Paris. Grele și periculoase îndatoriri a avut Coposu pentru a menține o legătură constantă a opoziției cu occidentalii în timpul războiului, inclusiv prin mesaje radio cifrate.
Un rol esențial l-a avut Seniorul și în derularea Actului de la 23 august 1944 și puțini știu că la instalarea administrației române în Ardealul de Nord la festivitățile de la Cluj din 8 martie 1945 au participat din partea PNȚ-ului Mihai Popovici și Corneliu Coposu.
Cartea ne oferă informații deosebit de interesante despre Maniu, ca să mă refer la convingerile lui creștine de un generos ecumenism, precum și la conduita lui, când la instanța ce i-a judecat pe stăpânii țării în perioada războiului, când, după ce Maniu a făcut o declarație de șase ore, în final s-a îndreptat spre Mareșal și Mihai Antonescu și a dat mâna cu ei, știind că îi vede pentru ultima oară. Este mare păcat că manuscrisul ”Istoria unui tribun”, ridicat de autoritățile comuniste, care au confiscat manuscrisul, probabil că a fost distrus, deoarece nu se regăsește în dosarul informativ ce-l privește pe Senior.
În final, mi se pare că nu pot să nu scot în evidență portretele pe care le face seniorul lui Ion Antonescu și Mihai Antonescu. Despre primul are o judecată severă, probabil dreaptă: ”A greșit față de oameni, față de țară, față de istorie”. Nu uită să consemneze și aspectele lui pozitive, inclusiv îndârjita lui rezistență la tendințele de hegemonie a Germaniei. Despre Mihai Antonescu, care avea un orgoliu exagerat și pasiunea primatului în istorie, spune: ”Pe plan intern, a dus o politică de menajare a opoziției, și s-a opus măsurilor cerute de nemți, vizând persecutare, sau anihilarea adversarilor politici ai Germaniei.”
Cartea este minunată, și dacă nu am reușit să vă conving îndeajuns de această situație, vina îmi aparține în exclusivitate.
2 iulie 2015
Adrian Man
P.S.: A plecat despre noi de curând un remarcabil istoric, autor a zeci de cărți și a sute de articole, prof. dr. Ioan Chindriș, directorul Bibliotecii Filialei Cluj-Napoca a Academiei Române. El rămâne printre noi prin opera domniei sale, inspirată din spiritul Blajului, dacă ar fi să menționez rolul determinant ce l-a avut în tipărirea la Vatican, într-o ediție științifică a Bibliei lui Samuil Micu, și a Bibliei lui Petru Pavel Aron, tradusă din latina vulgară. Ambele cărți sunt monumente ale limbii și literaturii române.
Îi aduc un sincer omagiu, și nu puteam să nu consemnez această veste tristă, ținând seama că a fost apropiat colaboratorilor Gazetei de Cluj, care se simt onorați pentru atenția de care au beneficiat din partea dispărutului.
