Decăderea Georgianei, o elevă la o şcoală de top din Cluj-Napoca, a început în urmă cu trei ani după ce a fost bătută de către un coleg, în şcoală. Nimeni n-a luat vreo măsură împotriva elevului, fiu de „baştan”, iar în revolta sa fetiţa a intrat într-un anturaj de „duri” şi de consumatori de droguri, pentru a se proteja de şicanele acestuia. Totul a culminat cu o umilire, în public, de “Valentine’s Day” 2016 – când trei fete au bătut-o, în Parcul Municipal. Însă, datorită instabilităţii emoţionale şi a unei situaţii dificile în familie eleva a avut şi evadări de acasă, astfel că ancheta poliţiei întârzie. Acum, legea o obligă pe mama fetei până şi la plata spitalizării  la Neurologie şi Psihiatrie, unde Georgiana fost internată după noua bătaie încasată!

 

„După ce m-au bătut, mi-au tăiat şi coada cu o foarfecă”

La cei 15 ani ai săi, Georgiana e deja femeie în toată regula: arătoasă şi inteligentă, cu remarci de o fină ironie, care-i depăşesc evident vârsta. Aflu repede de la mama ei,  Alina, că în vremurile „normale”  aceasta a fost o adevărată vedetă: olimpică la limba română şi premianta clasei. Cele două aşteaptă, abătute, pe o bancă din curtea I.M.L. Cluj, parcă neştiind încotro s-o apuce. Tinerei tocmai i-a fost respinsă cererea de a fi consultată din nou de către medicii legişti ai instituţiei, în lumina unor acte medicale recente, obţinute ca urmare a internărilor de la Neurologie şi Psihiatrie, după o bătaie îndurată de aceasta în Parcul Municipal din Cluj-Napoca, pe 24 februarie 2016. “Medicii spun că e nevoie, conform legii, de o ordonanţă emisă de poliţie, ca să o vadă din nou şi să-i adauge zilele de spitalizare – pe lângă cele cinci, recomandate inţial în 24 februarie, când a avut loc agresiunea asupra fiicei mele. Atunci, totul s-a petrecut în Parcul Municipal din Cluj-Napoca, în văzul a zeci de oameni, de Ziua Îndrăgostiţilor, când fata mea se afla acolo, împreună cu un băiat, fostul prieten al uneia din cele trei bătăuşe”, îmi explică mama tinerei. Apoi oftează prelung, ca şi cum pe umerii săi s-ar afla o povară greu de dus. Intervine, cu îndrăzneală, Georgiana: “Stăteam la poveşti în parc, vreo opt persoane, băieţi şi fete, când brusc a apărut în faţa noastră un grup de patru: trei fete de vârsta mea şi un băiat de vreo 20 de ani. M-au întrebat, deşi ne cunoşteam, dacă-s eu Jojo. Asta-i porecla mea. Şi fără să mai zică ceva, una dintre ele, Denisa a sărit pe mine ca să mă lovească. Eu, mai iute, i-am tras o palmă. Apoi, văzând celelalte fete că Denisa nu mă biruie, au năvălit două peste mine, iar Bobi a scos un cuţit şi i-a ameninţat pe cei din grupul meu că-i taie dacă intervin în sprijinul meu”. În continuare, lucrurile s-au desfăşurat într-o singură direcţie: Georgiana a fost stâlcită în bătaie, după care – culmea umilinţei – în timp ce se afla la pământ una dintre agresoare, Angelica, a scos din poşetă o foarfecă, i-a dat-o Denisei (n.n. – cea “rănită” sufleteşte pentru că Georgiana i-a furat iubitul) iar aceasta i-a tăiat victimei o porţiune din coadă. A ridicat “scalpul” deasupra capului, ca pe un trofeu, în timp ce totul era filmat cu telefonul de către cuţitar – cum de altfel fusese filmată şi scena de bătaie. “Între timp a apărut şi un bărbat mai curajos care i-a intimidat, astfel că  am reuşit să mă ridic de la pământ şi să fug de acolo. Apoi, a doua zi m-am prezentat cu mama la Secţia 1 Poliţie, unde am făcut plângere şi după aceea am venit amândouă şi la I.M.L., pentru certificat medicolegal”, adaugă tânăra.

Georgiana

În universul drogurilor şi al celor fără căpătâi

Brusc, mama fetei se strâmbă, de parcă şi-ar aminti un vis urât: “Şi, culmea, când ne-am dus la secţie să reclamăm cazul poliţiştii ne-au întrebat, la mişto, unde-i Parcul Central, apoi – deşi aveau buletinul meu în mână nu m-au crezut că-s mama ei. De asemenea, ne-au luat şi certificatul medico-legal, cel original, nu copia – iar când le-am spus că există în zonă camera de supraveghere nau ţinut cont de asta şi ne-au cerut să ne facem singuri dreptate, cei implicaţi în scandal fiind minori. Ei, bine, abia în urmă cu două săptămâni ne-au chemat şi ne-au zis că le-ar trebui înregistrările filmate, dar de unde… fiindcă între timp acestea s-au şters”. Arată mai departe că fata ei a rămas cu numeroase sechele psihice – pe lângă suferinţele fizice îndurate – fiind necesară şi internarea ei ulterioară la Clinica de Neurologie, cu diagnosticul de cefalee, sindrom de vărsături şi traumatism cranio-cerebral minor – şi apoi la cea de Psihiatrie. Iar acum, colac peste pupăză, s-au trezit că Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii le-a trimis – chiar miercuri, 4 mai – “nota de plată” a internării, în valoare de 1.110 lei, în care le înştiinţează că “spitalizarea rezultată din agresiune sau accident rutier se recuperează de la autorul faptei”.
“Pe lângă acest lucru, mai avem şi probleme cu părinţii mei, la domiciliul cărora locuim, datorită deselor certuri cu ei. Ne alungă mereu deacasă şi aşa se explică şi dispariţiile Georgianei, tocmai din disperare, ca o recţie la toate necazurile pe care le întâmpinăm. Acum, biata de ea, din olimpică la română şi premianta clasei, a ajuns repetenta şcolii. Şi, să vă mai spun ceva: drama Georgianei a început din pricina şocului resimţit de ea în clasa a IV-a, când un băiat a rupt-o în bătaie, în faţa colegilor şi a profesorilor. Dar, acesta, făcând parte dintr-o familie mare, nimeni na luat nicio măsură împotriva lui, astfel că necazul a picat tot pe noi. Şi după aceea a început şi declinul ei, fiindcă a intrat în societatea unor tineri rebeli, din partea cărora spera să capete protecţie în faţa agresorului său şi, mutată la altă şcoală, dacă a scăpat de dracu’, acolo a dat de mă-sa: s-a împrietenit şi cu o fată care se droga, ajungând şi-n lumea drogaţilor.
Din fericire, am scos-o până la urmă de acolo şi sperăm ca Georgiana să revină, încet, pe un făgaş bun”, adaugă Alina. Lăcrimează, iar Georgiana încearcă de zor să-o calmeze. Apoi încheie cu un ton, totuşi, optimist: “Ne-am angajat avocat, constituindu-ne în parte civilă şi îi vom da în judecată pe toţi agresorii din parc ai fetei mele. Nu-i cruţăm, fiindcă am avut prea multe de pătimit din partea lor, aşa că le vom cere daune morale”. Iar punctul de vedere al reprezentanţilor poliţiei a fost unul sec, fără prea multe nuanţe. Fapt firesc, până la urmă fiindcă şi destinul fetei – ca şi cel al fiecăruia dintre noi – nu reprezintă pentru autorităţi nimic altceva decât o filă aflată într-un dosar: “La sfârşitul lunii februarie, la nivelul Secţiei 1 Poliţie a fost depusă o plângere prin care se reclama faptul că o minoră de 15 ani, din ClujNapoca, a fost agresată de trei tinere în Parcul Central din Cluj-Napoca.
În cauză a fost înregistrat un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, faptă prevazută şi pedepsită de Codul penal, persoanele implicate fiind identificate. La data de 29 martie a.c., minora de 15 ani ar fi plecat voluntar de la domiciliu, fiind depistată de catre politişti în cursul lunii aprilie, pe raza municipiului Cluj-Napoca.Cercetările sunt continuate în cauză, sub coordonarea unităţii de parchet competente”.

Nota de plată a fetei, de la Spital

2 COMENTARII

  1. Georgiana ridicate de jos si nu te mai coborî la nivelul lor.
    Fati si tu prieteni si ai grija cum alegi
    Bafta si sper sa te faci bine.
    Ai grija de viata ta.
    Ceao. .

  2. Învață Georgiana și arată-le gunoaielor care s-au atins de tine că le ești superioară. Dacă capitulezi, vei pierde un viitor frumos. Succese!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.