Dacă în urmă cu două luni, Gazeta de Cluj vă prezenta culisele unei mega-afaceri în care a fost implicat un fost deputat de Cluj, Graţiela Iordache, în urmă cu o săptămână, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au făcut public faptul că fostul deputat a fost trimis în judecată. Conform comunicatului DNA, Graţiela Iordache, actualmente secretar de stat în Ministerul Finanţelor Publice (MFP), şi Livia Bădulescu, şef serviciu în cadrul Direcţiei de legislaţie în domeniul accizelor din cadrul MFP, au fost trimise în judecată pentru complicitate la evaziune fiscală.

Alături de Iordache şi Bădulescu, procurorii DNA i-au mai trimis în judecată pe Vasile Duţă, administrator şi director general al SC GALAXY TOBACCO SA şi Celestini Anonello, preşedinte şi acţionar la SC GALAXY TOBACCO SA, în sarcina cărora s-a reţinut infracţiunea de evaziune fiscală;
“În perioada noiembrie 2007- aprilie 2009, S.C. GALAXY TOBACCO S.A. a emis şi pus în executare două contracte având ca obiect transferul dreptului de proprietate asupra cantităţilor de 231,7 tone şi de 871,2 tone tutun brut către firma italiană SC CTS SRL. Transferul a fost efectuat din depozite neautorizate ca antrepozit fiscal (Zimnicea, Bucureşti,Tg.Jiu ş.a.), cu încălcarea dispoziţiilor legale privind antrepozitul fiscal şi fără a avea autorizaţie de comercializare. Emiterea şi executarea celor două contracte a avut ca scop ascunderea bunului şi a sursei impozabile şi taxabile şi, pe cale de consecinţă, neachitarea obligaţiilor fiscale către stat. Pentru a se sustrage obligaţiilor legale de achitare a accizelor şi taxei pe valoarea adăugată pentru livrările de tutun brut sau tutun parţial prelucrat, inculpaţii Duţă Vasile şi Celestini Antonello, reprezentanţi ai firmei SC GALAXY TOBACCO SA au conceput, succesiv, un ansamblu de manopere frauduloase, menite a ascunde sursa taxabilă reprezentată de livrarea a aproximativ 1.000 tone de tutun, în favoarea firmei italiene CTS SRL.
Într-o primă fază, în cursul lunii martie 2008, SC GALAXY TOBACCO SA a efectuat o livrare de tutun brut în cantitate de 231,7 tone în favoarea firmei SC CTS SRL din Italia, livrarea făcându-se dintr-un depozit neautorizat ca antrepozit fiscal (Zimnicea), cu încălcarea dispoziţiilor privind supravegherea fiscală. Prin urmare, statul român nu a încasat acciza aferentă cantităţii de tutun brut livrat în Italia, prejudiciul provocat fiind de 8.240.878,8 lei, reprezentând acciza neîncasată. Într-o a doua fază, în perioada noiembrie 2007 – aprilie 2009, SC GALAXY TOBACCO SA a transferat proprietatea a 871,2 tone tutun brut din depozite neautorizate ca antrepozit fiscal (Bucureşti, Rm.Sărat, Urziceni, Tg.Jiu) către SC CTS SRL Italia, prin întocmirea unor acte juridice frauduloase şi operaţiuni fictive, scopul final fiind eludarea obligaţiilor fiscale (achitarea TVA şi a accizei aferente cantităţii de tutun) prin ascunderea sursei impozabile. Prin neplata obligaţiilor fiscale a fost creat un prejudiciu de 177.932.898,49 lei”, arată documentul DNA.

Sprijin la evaziune din fotoliile Ministerului Finanţelor

Procurorii mai arată că evaziunea fiscală nu ar fi putut avea loc fără ca reprezentanţii SC Galaxy Tobacco SA să nu fi fost ajutaţi de persoane din interiorul Ministerului Finanţelor Publice. Astfel, evaziunea fiscală a fost înlesnită Graţiela Iordache şi Lidia Bădulescu, ambele ocupând funcţii cheie în interiorul Ministerului. Ele au semnat mai multe documente prin care tutunul avea drept de liberă trecere peste graniţele ţării fără ca exportatorul să plătească taxe.
“Producerea pagubei a fost înlesnită de activitatea inculpatelor Iordache Graţiela Denisa, în calitatea sa de secretar de stat în MFP, exercitând cumulativ şi atribuţiile de director la Direcţia de legislaţie în domeniul accizelor şi Bădescu Livia, în calitatea sa de şef serviciu – Direcţia de legislaţie în domeniul accizelor din cadrul MFP. Acestea, cu intenţie, au semnat o adresă de îndrumare şi asistenţă de specialitate acordată autorităţilor fiscale, în speţă către Autoritatea Naţională a Vămilor (ANV) din cadrul ANAF, având ca efect scutirea de la plata accizelor a transferului de proprietate a tutunului brut de la GALAXY TOBACCO SA la SC CTS SRL (prin calificarea ca civil a raportului comercial semnat între cele două societăţi). Adresa în cauză avea caracter obligatoriu, organele regionale ale ANV aplicând-o în sensul permiterii scoaterii din ţară a celor 871,2 tone tutun fără plata accizei şi a TVA.
Anterior emiterii acestei adrese, ANV îşi exprimase un punct de vedere contrar.
Prin activitatea infracţională descrisă a fost creat un prejudiciu total bugetului de stat însumând 186.173.777,29 lei (aproximativ 44 milioane euro), rezultat din neachitarea obligaţiilor fiscale aferente transferului celor aproximativ 1.000 tone de tutun.
Ministerul Finanţelor Publice prin ANAF – Garda Financiară s-a constituit parte civilă cu suma reprezentând prejudiciul total, respectiv TVA şi accize neachitate.
În vederea recuperării prejudiciului s-a luat măsura sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor Duţă Vasile, Celestini Antonello şi a persoanei juridice SC GALAXY TOBACCO SA”, explică procurorii Direcţiei. În momentul de faţă, dosarul se află pe rolul Tribunalului Bucureşti.

“Bani de ţigări”

Graţiela Iordache, a fost directorul Asociaţiei Acţionarilor din România (AAR), iar, conform Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor (ONPCSB) între firmele off-shore ale grupului NCH şi AAR au avut loc tranzacţii financiare care au atras atenţia acestei instituţii de control. Conform unui raport al ONPCSB, off-shore-ul Lindsell Enterprises Ltd. (din cadrul grupului NCH) figurează ca asociat sau acţionar la 15 societăţi comerciale româneşti. Societatea are deschise conturi în băncile din România, de unde transferă sume de bani în Cipru. Ivington Enterprises Ltd., în perioada 3 aprilie 2003 – 5 mai 2004, a încasat, prin transferuri efectuate din Cipru, 602.235 de euro şi a efectuat plăţi externe în valoare de 564.331 de euro, cu destinaţia Cipru sub titlul  de “repatriere de fonduri”. Broadhurst Investment Ltd. a beneficiat, în perioada 2003 – 2004, de încasări externe din Cipru, în valoare de 13.660.457 de euro şi a efectuat transferuri externe în valoare de 23.913.127 de euro. Conform ultimei sale declaraţii de avere, Iordache este acţionar în cadrul la SC Voltinvest, specializată în servicii financiare, firmă care lucreză sub „umbrela” acestor off-shore-uri. De asemenea, Iordache este apropriata lui Andrei Simine, omul de afaceri care gestionează afacerile fondului de investiţii Broadhurst Investments. Până să ajungă deputat de Cluj, principalele surse de venituri ale lui Iordache erau  AAR (420 milioane de ROL în 2004) si Winmarkt (190 milioane lei vechi în 2004), o societate controlată de grupul NCH/Broadhurst. Astfel, Iordache s-a aflat în toată această perioadă în conflict de interese pentru că, pe de o parte, ar fi trebuit să apere interesele micilor acţionari înscrişi în asociaţie, dar pe de altă parte, ea era remunerată de pe urma activităţilor pe care le derulara la off-shore-uri. Conform Financiarul, “Iordache s-a mutat, în urma cu patru ani, cu sediul Asociaţiei Acţionarilor din România pe Bulevardul Pierre de Coubertin, exact într-o clădire deţinuta de Broadhurst, unde de altfel îşi are şi sediul central. Iordache recunoştea senin că, inclusiv Andrei Siminel, directorul general al NCH Advisors, i-a facilitat mutarea sediului asociaţiei sale prin încheierea unui contract de comodat, un contract de închiriere fără plată”.

O afacere fumată la “poştă”
Procurorii DNA au început cercetările după ce comisarii Gărzii financiare au verificat activitatea SC Galaxy Tobacco. În urma controalelor financiare s-a descoperit că, în perioada 2005-2006, SC Galaxy Tobacco a vândut tutun procesat catre SC Sky Trading Tobacco SRL (102,8 tone), SC Broadcast Business Consulting SRL Ploiesti (20 de tone) şi SC Lyon TDG RSL Iasi (10 tone). Controlul a fost extins la SC Sky Trading Tobacco, unde echipa de control a constatat că, pe lângă tutunul cumpărat de la Galaxy Tobacco, societatea a mai cumparat tutun şi de la InterAgro şi Mella Italia. Ulterior, tutunul a fost apoi vândut la export (96,2 tone) şi pe piaţa internă (97,1 tone) către Internaţional Trade Distribution SRL, Euro Tobacco Industries SRL şi Tiber Tobacco SRL. În spatele privatizării Societăţii Naţionale “Tutunul Românesc” se află o adevărată încrengătură de firme off-shore, care au preluat de la Ioan Niculae, patronul InterAgro, acţiunile SNTR.

Răzvan Robu

1 COMENTARIU

  1. Cu toate acestea, sistemul de justiţie este viciat, de vreme ce toţi aceşti inculpaţi sunt judecaţi în stare de libertate, deşi au prejudiciat statul cu 44 de milioane de euro, iar alţii sunt cercetaţi în stare de arest preventiv, cu toate că prejudiciul este mult mai mic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.