Procurorii Direcţiei Naţionale de Anticorupţie au făcut un pas în spate în cazul Apostu. Pe lângă dosarul pentru care fostul primar al Clujului a fost trimis în judecată, procurorii i-au mai făcut lui Apostu un dosar pentru mită şi trafic de influenţă, dar din cauza faptului că probele puţine la număr nu au mai rămas în picioare, cei de la DNA au fost nevoiţi să închidă acest dosar. În acest moment, Apostu este acuzat într-un singur dosar, cel care se judecă la Târgu Mureş, de unde aşteaptă verdictul magistraţilor.

DNA a dovedit încă o dată faptul că instrumentează politic. În perioada în care Sorin Apostu aşteaptă verdictul Curţii de Apel Târgu Mureş, “surse” din cadrul DNA, pentru a ”îndulci” decizia magistraţilor, au declarat că Apostu a fost ”spălat” de acuzaţiile din cel de-al doilea dosar în care era acuzat de luare de mită şi trafic de influenţă. Chiar dacă acest dosar era deschis încă din 2005, cei de la DNA au aşteptat până acum ca probele din dosar să se “evaporeze”, iar procurorii să fie nevoiţi să închidă dosarul respectiv.

Conform “surselor”, fostul edil clujean era acuzat de procurori că ar fi luat mită, prin intermediul firmei Toralex, patronată de socrul lui, de la mai mulţi retaileri de pe piaţa clujeană. Mita ar fi fost pentru scutirea lor de la controalele periodice pe care Direcţia Sanitar Veterinară le făcea în teritoriu. De asemenea, mita ar fi fost mascată printr-o serie de contracte de asistenţă juridică pe care Carrefour sau OMV, spre exemplu, le încheiau cu societatea socrului lui Apostu. În plus, aceşti retaileri aveau contracte similare încheiat cu societăţi mai mari, de profil, exact pe aceleaşi servicii.

În acelaşi timp, Sorin Apostu a fost şeful Direcţiei Sanitar Veterinare Cluj până în 2005, astfel că, în opinia procurorilor DNA, ar fi beneficiat de o serie de influenţe asupra Direcţiei clujene.

 

Reclamanţii fără voce

 

Conform aceloraşi surse judiciare, ancheta procurorilor din acest dosar ar fi început de la un denunţ venit de la unul dintre directorii Carrefour care a susţinut că i s-au cerut circa 10.000 de euro pentru ca să nu fie “călcat” de inspectorii Direcţiei Sanitar Veterinare Cluj.

Dacă, iniţial, cei de la Carrefour ar fi mers de bună voie la procurori, ulterior, nici soţii Apostu şi nici ceilalţi reprezentanţi ai societăţilor care au sesizat neregulile nu au mai dorit să ofere declaraţii. Conform motivării judecătoreşti redactate după arestarea lui Apostu se arată că o serie de firme au virat bani în conturile firmei Toralex.

„(…) investigaţiile efectuate în cauză au relevat că utilizarea Cabinetului de avocatură al învinuitei A.M.U. (Monica Apostu – n.r.) a reprezentat o variantă nouă utilizată de inculpatul A.S. (Sorin Apostu – n.r.) pentru mascarea folosului ilicit. Anterior, acesta înfiinţase societatea comercială Toralex SRL, cu sediul la domiciliul său – …- având ca unic asociat pe numitul S.V., tatăl învinuitei A.M.U., societate la care învinuita avea calitatea de jurist.

De remarcat este faptul că, potrivit datelor financiare comunicate de societate la organele fiscale, singurii clienţi ai firmei au fost societăţile OMV Petrom România, SC Carrefour România SA, M.F.P., firme care, în perioada 2008-2009 au virat, lunar, sume de bani în conturile societăţii Toralex. Aceste plăţi, totalizând 200.000 lei, au coincis calendaristic, cu perioada în care au intrat pe piaţa clujeană, OMV cu înfiinţarea a 4 staţii de vânzare carburanţi, iar Carrefour cu deschiderea primului hipermarket, pentru care au fost necesare eliberarea de avize şi autorizaţii din partea Primăriei municipiului Cluj Napoca. Toate aceste relaţii vin să întărească suspiciunile de corupţie care există în ce priveşte modul de exercitare a funcţiei de către inculpatul A.S., fiind cel puţin bizar că marile societăţi care au intrat pe piaţa clujeană au avut brusc nevoie „de consultanţă juridică” din partea soţiei primarului, învinuita A.M.U.”, se arată în documentul respectiv.

Însă, se pare că acestea nu au fost decât nişte simple suspiciuni de corupţie pentru că procurorii au hotărât să închidă acest dosar.

“Apostu de sacrificiu”

Încă de când a fost făcut anunţul că Sorin Apostu este cercetat şi trimis în judecată pentru fapte de corupţie, implicarea Serviciului Român de Informaţii în acest dosar a ridicat un semn de întrebare. Zvonurile îl dădeau pe Sorin Apostu ca fiind o posibilă “victimă” într-un “război” intern din cadrul partidului democrat. Însă acum lucrurile încep să se aşeze: procurorii ridică o parte dintre acuzaţii de pe umerii fostului primar. Primejdia a trecut, iar “calul de sacrificiu” şi-a făcut datoria. De menţionat este că principalul martor al procurorilor din acest dosar, Aspazia Droniuc, nu a apărut la nici un termen în faţa judecătorilor.

 

Câte probe au mai rămas, din câte?

 

În noiembrie 2011, procurorii DNA anunţau că l-au arestat pe Sorin Apostu pentru infracţiuni de corupţie.

”În cursul anilor 2009-2011, în schimbul încheierii unor contracte – de asigurare a parcului auto al regiilor subordonate Consiliului local Cluj, respectiv de salubrizare a oraşului – inculpatul Apostu Sorin, în calitatea sa de primar, a pretins şi primit sume de bani totalizând echivalentul în lei a 94.000 de euro. Pentru a se disimula provenienţa şi scopul banilor obţinuţi din actele de corupţie, între firmele care au primit contractele de la primărie şi cabinetul de avocatură al soţiei primarului au fost încheiate contracte de consultanţă juridică fictive, astfel încât sumele de bani au fost încasate prin cabinetul de avocatură al lui Apostu Monica Undina, învinuită în acelaşi dosar. Inculpatului Apostu Sorin i s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală, iar la data de 9 noiembrie 2011, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea acestuia pentru 24 de ore. La data de 10 noiembrie 2011, inculpatul este prezentat la Curtea de Apel Cluj cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile”, arată comunicatul DNA.

 

Răzvan Robu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.