Nepotismul din universităţile clujene nu are nicio limită şi nicio speţă de bun simţ. Astfel, în acest număr vă prezentăm situaţia unui nepotism grav de la Universitatea de Medicină şi Farmacie(UMF) din Cluj, unde un doctor a reuşit să-şi ajute soacra şi fiul să devină “doctori”.  Luminiţa Pleşca Manea a reuşit să îi acorde titlul de doctor atât soacrei sale, cât şi, mai important, fiului său. Astfel Hoteiuc Oana Alina, căsătorită Puiu, şi Puiu M. Mircea, fiul din prima căsătorie a Luminiţei Pleşca Manea şi-au susţinut doctoratele sub îndrumarea asiduă a rudei lor.

„M-am prezentat în ziua şi la locul anunţate pe site-ul UMF Cluj pentru a putea fi şi eu martorul acestui eveniment inedit. Surpriză: susţinerea tezei cu pricina a avut loc cu patru zile mai înainte de data oficială anunţată pe site-ul UMF Cluj. Întâmplarea aceasta mi-a amintit de proverbiala susţinere a tezei de doctorat de către tovarăsa acad. dr. ing. Elena Ceauşescu. Când cei doritori a fi de faţă la acel istoric eveniment s-au prezentat la ora şi locul comunicate oficial, au aflat, cu stupoare, că evenimentul se consumase cu câteva ore mai devreme.

De ce evenimentul la care mă refer este unul inedit? Pentru că d-na prof.dr. Luminiţa Pleşca Manea se află- în cazul la care mă refer într-o triplă ipostază: este, în acelaşi timp:
1.    conducătorul ştiinţific al doctorandei;
2.    soacra
3.    şefa de catedră a acesteia. Doctoranda este asistent univ. la Catedra de Fiziopatologie a UMF Iuliu Haţieganu Cluj-Napoca, catedră păstorită de 20 de ani încoace de nimeni altul decât de d-na prof. dr. Luminţa Pleşca Manea. Or, după cum este bine ştiut, conducătorul ştiinţific este cel care, potrivit Legii(celei noi şi celei vechi, pentru că aici nimic nu s-a schimbat) a şi propus comisia de evaluare a acestei teze de doctorat”, ne scrie un cititor pe adresa redacţiei

Doctorat acordat către propriul fiu

În urmă cu 5 ani şi-a susţinut teza de doctorat la aceeaşi universitatea Puiu M. Mircea, soţul doctorandei din primul caz mai sus amintit. Titlu tezei a fost Evaluare corelaţiei factori de risc-patogeneză inflamatorie în boala paradontală experimentală. Conducătorul ştiinţific a fost de asemenea Luminiţa Pleşca Manea, mama doctorandului, deşi Mircea Puiu este fiul din prima căsătorie a ei.

Pe sistemul „prostul nu-i prost destul dacă nu-i şi fudul”, Oana Puiu apare şi în diverse materiale plătite în presă unde se laudă de cunoştinţele ei. Suntem curioşi dacă acest interviu a fost dat de asemenea în prezenţa soacrei sale. Oana Puiu este medic la clinica particulară Ortomed-Alex Bucur.
„Există două variante de tratament a dilataţiilor venoase superficiale: scleroterapia de suprafaţă, cu ajutorul laserului şi scleroterapia cu ajutorul unor substanţe (agenţi sclerozanţi) care se injectează în vene şi le obliterează. Aceasta este metoda preferată de medicul Oana Puia de la clinica Ortomed, fiind minim invazivă şi foarte sigură”, a declarat Oana Puiu într-un interviu în presa locală.

Tiberiu Hrihorciuc

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.