Activistul civic Anatol MĂTĂSARU a fost condamnat la doi ani de detenție condiționat pentru acțiunea din fața Procuraturii Generale din Chișinău din 2013. Atunci protestatarul a expus mai multe obiecte de artă în fața instituției. Totodată, judecătoarea Stela Bleșciaga a dispus distrugerea obiectelor cu care Anatol Mătăsaru a ieșit la protest. Decizia este cu drept de recurs în termen de 15 zile la Curtea de Apel.
Mătăsaru spune că nu este de acord cu sentința și o va contesta. „Am vrut să dovedesc că la noi sistemul e dependent, corupt și influențabil. Asta am vrut să dovedesc și îmi pare bine”, menționează acesta, informează UNIMEDIA.
UNIMEDIA amintește că Anatol Mătăsaru s-a făcut remarcat prin expozițiile sale realizate în fața sediului PG din Capitală. În 2011 acesta s-a prezentat în fața instituției purtând o mască de porc, animal, care în opinia lui, îi reprezintă pe „Porcurorii corupți”. Bărbatul a adus și un mulaj de excremente fecale, pe care l-a numit „keks”. Pentru acesta, Mătăsaru a fost amendat cu 900 de lei – polițiștii au catalogat gestul bărbatului drept huliganism.
Anatol Mătăsaru este cunoscut pentru formele inedite de protest împotriva corupţiei în justiţie şi poliţie. El a organizat un protest, în timpul căruia a îmbrăcat un măgar în haine de poliţist şi un porc în haine de procuror, cu care a ieşit să protesteze paşnic în faţa sediilor celor două instituţii.
Vedeți mai jos cum au încercat timp de cinci minute polițiștii să îndepărteze ”opera” lui Mătăsaru.