Judecătoria raională Hliboca a judecat procesul privind persoanele care în noaptea de 13 spre 14 iunie 2013 au vandalizat bustul poetului român Mihai Eminescu înălţat la Hliboca, reg. Cernăuţi, Ucraina, relatează Euromedia.
”Pe banca acuzaţilor s-au aflat Dmitri Grijincu, Alexandr Curuleac, Vasili Râbarciuc şi Vitali Tonenciuc. Infracţiunea lor a fost calificată conform al. 2 al art. 296 al Codului Penal al Ucrainei (huliganism săvârşit de un grup de persoane din motive de nerespect evident faţă de societate, însoţit de impertinenţă sporită sau cinism excesiv).
În cadrul anchetei s-a constatat că la 14 iunie 2013, în jurul orei 1.00 noaptea, inculpaţii, fiind în stare de ebrietate, s-au arătat nemulţumiţi de înălţarea monumentului. În particular, în materialele dosarului se menţionează că cei mai sus amintiţi au demontat capul bustului poetului şi l-au dus cu un taxi (cei patru lucrează ca taximetrişti) la Dimca şi l-au aruncat în iaz. Faptul este confirmat de procesele-verbale întocmite la locul faptelor, precum şi de reconstituirea faptelor de către inculpaţi.
La proces ei şi-au recunoscut vina şi au căzut de acord să repare prejudiciile materiale în sumă de 17246 grivne (2000 USD) cauzate Societăţii pentru cultură românească „Mihai Eminescu” din regiunea Cernăuţi, care a înălţat soclul şi bustul, potrivit hotărârii Consiliului raional Hliboca de a crea o alee a personalităților de vază, de diferite naționalități”, scrie jurnalistul Gheorghe Semeniuc.
Instanța a decis, dat fiind că inculpaţii şi-au recunoscut sincer vina, au contribuit activ la elucidarea infracţiunii, nu au antecedente penale, sunt caracterizaţi pozitiv la locul de trai, iar unul dintre ei are copii minori, a pedeapsă doi ani de limitare a libertăţii cu termen de încercare de un an, cu condiţia ca în acest termen ei să nu săvârşească alte infracţiuni şi să îndeplinească obligaţiile impuse lor. De asemenea, inculpaţii au fost obligaţi să repare prejudiciile materiale în sumă de 17246 grivne. Instanţa n-a satisfăcut cererea de reparare a pagubelor morale.