Doi bărbaţi au fost transportați de urgență la spital, după ce fost înjunghiați în timp ce se aflau pe o stradă din cartierul Mărăști. Cei doi au fost atacați în timp ce își căutau un verișor. Jandarmii clujeni au reușit să aplaneze conflictul și să-i încătușeze pe agresori.

Joi seara, în urma unui apel la 112 privind un conflict în desfăşurare cu ameninţări de cuţite, un echipaj de jandarmerie din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Cluj, aflat în misiune pe raza municipiului Cluj-Napoca, a fost direcţionat de dispeceratul unităţii spre o stradă din cartierul Mărăşti.

„Jandarmii au ajuns imediat la faţa locului, unde au găsit întinși pe trotuar, doi bărbaţi care prezentau plăgi la nivelul abdomenului, respectiv spatelui. Aceştia au declarat oamenilor legii că atacatorii se aflau în imobilul alăturat, motivul conflictului fiind căutarea unui verişor. 

Având în vedere faptul că cele două persoane rănite necesitau îngrijiri medicale, jandarmii clujeni au solicitat o ambulanță prin dispeceratul unităţii. Jandarmii au intrat în curtea imobilului indicat de persoanele rănite pentru a identifica presupuşii agresori.

În urma somațiilor, din imobil au ieşit doi bărbaţi cu mâinile deasupra capului, care au fost rapid încătuşaţi iar apoi li s-a făcut un control corporal preventiv pentru identificarea unor eventuale arme albe.

Cele două persoane rănite au primit îngrijiri medicale, una dintre ele fiind transportată la UPU Cluj”, a transmis Inspectoratul de Jandarmi Judeţean „Alexandru Vaida Voevod” Cluj.

Citește și: Sergentul-major care s-a îmbătat și a încercat să-și violeze fiica de 9 ani, plasat sub control judiciar de Tribunalul Militar Cluj

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.