Doi controlori de bilete din cadrul Companiei de Transport Public (CTP) Cluj-Napoca au fost bătuți de un pasager, în timp ce efectuau un control într-un autobuz care circulă pe linia 32B. Agresorul i-a lovit pe cei doi controlori cu palmele, pumnii, dar și cu un ciocan utilizat pentru spargerea geamului în situaţii de urgenţă.

Faptele au avut loc la data de 21 iunie 2023, când cei doi controlori efectuau un control într-un autobuz care circulă pe linia 32B și i-au solicitat elevului să prezinte biletul de transport sau abonamentul. Pentru că refuzat să prezinte un titlu de călătorie, cei doi controlori nu i-au mai permis tânărului să coboare din autobuz. Astfel, s-a ajuns la situația în care elevul s-a năpustit asupra celor doi bărbați.

Unul dintre controlori a suferit leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare un număr de 2-3 zile de îngrijiri medicale, iar celălalt a avut nevoie de 24-25 zile de îngrijiri medicale, în urma loviturilor primite.

La data de 11 martie, agresorul a fost condamnat definitiv de magistrații de la Curtea de Apel Cluj la 1 an și 2 luni de închisoare cu suspendare pentru ultraj. De asemenea, bărbatul este obligat să le plătească celor doi controlori daune morale în valoare de 5000 de lei.

Pentru stabilirea pedepsei, magistrații clujeni au avut în vedere faptul că tânărul are probleme de sănătate, suferind de tulburare de personalitate instabil emoţională tip borderline, ADHD, fiind internat în repetate rânduri la secţia de psihiatrie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca, în urma unor tentative de suicid, prin ingerare de medicamente sau automutilare la nivelul antebraţelor.

„Tulburarea de care suferă inculpatul poate avea consecințe asupra modului în care acesta reacționează, fiind caracterizată prin schimbări bruște de dispoziție, precum și o slabă sau chiar inexistentă capacitate de control al propriilor simțuri. Astfel, cu toate că avea discernământ la momentul săvârșirii celor două infracțiuni de ultraj, instanța a reținut că tulburarea de care inculpatul suferă poate constitui unul din factorii pentru care acesta a reacționat în felul descris anterior.

Astfel, este de ordinul evidenţei faptul că acţiunile inculpatului au fost realizate pe fondul indignării generate de împrejurarea că acesta nu a fost lăsat să coboare din autobuz de către persoanele vătămate care se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu deoarece inculpatul a ignorat în mod repetat solicitarea acestora de a prezenta biletul sau abonamentul. În acest sens, se conturează o vădită incapacitate a inculpatului de a-şi gestiona furia, acesta reacţionând de o manieră impulsivă, chiar exagerată.

Aşadar, întreaga conduită infracţională a inculpatului, indică faptul că acesta nu prezintă o periculozitate redusă, fiind susceptibil de a comite infracțiuni în baza predispoziţiei de a reacţiona violent şi de a persista în astfel de manifestări comportamentale infracţionale, pe fondul afecţiunii medicale de care suferă, respectiv tulburare de personalitate instabil emoţională tip borderline, ADHD.”, au motivat magistrații.

3 COMENTARII

  1. Nu pricep de ce cer abonament copiilor, tinerilor și bătrînilor. Nu pricep de ce dacă ai abonament, gratuit sau plătit, trebuie validat. Să vadă nu știu cine unde te-ai urcat, pe ce linie și la ce oră?
    Iar cum majoritatea celor ce merg cu publicul sînt fie elevi, fie tudenți, fie pensionari, de ce mam dracului nu-l faceți gratuit pt toată lumea că oricum e subvenționat. Poate așa chiar ies pe plus dacă nu au nevoie de case/aparate de bilete, angajați cu abonamentele, controlori, POSuri, întreținerea și înlocuirea lor.
    Încă ceva, majoritatea șoferilor trebuie învățați să conducă și să intre-n refugiu în stații. Accelerație-frînă nu e condus mașină cu oameni.

  2. bine a facut. lasati articolele de 2 lei in timp ce asa zicii controlori fara functie de Incadrare sunt abuzivi Fizic si Verbal…i a batut un COPIL…:)))))))) RUSINE pt articol!

  3. Ce au facut controlorii se numeste sechestrare de persoana. Este normal sa reactionezi cat mai violent posibil in situatia in care esti sechestrat de doi indivizi zisi controlori, pe care nu ii poti identifica si care nu se legitimeaza cu act de identitate, tu fiind deci in legitima aparare. Doar in rromanistan legitima aparare se pedepseste!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.