Presedintele american Donald Trump a lansat acuzatii dure la adresa presei  in urma atacului de la sinagoga din Pittsburgh: ”Există o mare furie în țara noastră cauzată în parte de informațiile eronate, chiar false din presă”.  Apoi, a adăugat că media ”trebuie să oprească evidenta ostilitate, să transmită știri corecte și cinstite”.

Comentariile lui Trump vin în urma atacului de la sinagoga din Pittsburgh unde au fost ucise 11 persoane și a amenințărilor cu bombă asupra mai multor membri ai Partidului Democrat și a redacției CNN.  Violențele au provocat o diviziune profundă a societății americane și au ridicat o serie de întrebări legate de faptul că Trump ar trebui să-și modereze tonul discursului. Președintele CNN Jeff Zucker a declarat luni că un alt pachet suspect adresat CNN a fost interceptat într-un oficiu poștal din Atlanta. Zucker a anunțat că nu a existat un pericol iminent asupra redacției CNN.

Trump a condamnat atacul din Pittsburgh, catalogându-l drept un atac anti-semit, a denunțat violența politică și a făcut un apel la unitate. Dar cu opt zile înaintea alegerilor intermediare, acesta și-a continuat atacurile, criticând dur Partidul Democrat și mass-media locală.

Sursa: Mediafax

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.