Donald Trump a mărturisit în timpul unei vizite la o uzină Ford din Michigan, că poartă uneori mască atunci când condiţiile cer, dar a spus că nu vrea să o puna în faţa reporterilor.
Trump a vizitat fabrica Ford, care a fost reformată pentru a produce ventilatoare artificiale şi echipamente de protecţie şi a purtat o discuţie cu liderii afro-americani cu privire la populaţiile vulnerabile lovite de virus. A vorbit și despre testarea sa.
Donald Trump: Am fost testat foarte pozitiv într-un alt sens. Așadar, în această dimineață am fost testat pozitiv, adică a fost negativ. Nu, rezultatul testului din această dimineață a fost perfect. Ceea ce înseamnă că rezultatul testului a fost negativ.
Reporter: Ne-ați putea explica raționamentul din spatele deciziei dumneavoastră de a nu purta mască?
Donald Trump: Dar am purtat. Am avut mască înainte de asta. Am purtat una în spate, dar nu am vrut să dau presei satisfacția de a mă vedea.
Reporter: Ați avut și ochelari?
Donald Trump: Da, am avut și ochelari și mască acolo în spate. Uite încă una, poftim.
Reporter: De ce nu purtați și acum?
Donald Trump: Pentru că aici… Poftim! Pentru că aici nu este necesară. Toată lumea a fost testată, eu am fost testat. Am fost testat chiar azi dimineață. Nu este nevoie.
Reporter: Dar directorii de ce le poartă?
Donald Trump: E alegerea lor. Mi s-a dat de ales.
Reporter: Dar ați putea da exemplu americanilor dacă v-ar vedea cu mască?
Donald Trump: Cred că este un exemplu în ambele sensuri. După cum v-am spus, am purtat. O iubesc atât de mult. Sincer, cred că arat mai bine cu masca . Chiar așa e. Arăt mai bine cu mască, dar acum vorbesc, așa că nu o port.
În altă ordine de idei, Donald Trump a mai anunțat joi că dacă un al doilea val al epidemiei noului coronavirus va afecta din nou Statele Unite nu va mai încerca să închidă din nou ţara. „Vom stinge focarele, nu vom închide ţara, vom stinge focul”, a susţinut Trump referindu-se la eventualitatea unui al doilea val al epidemiei COVID-19.
„Fie că este vorba de tăciuni, fie că sunt flăcări, le vom stinge”, a adăugat preşedintele american în timpul unei vizite la fabrica de automobile Ford din Ypsilanti, în vestul statului Michigan.
Declaraţia a venit în condiţiile în care toate cele 50 de state americane au relaxat deja într-o oarecare măsură restricţiile. Statele conduse de republicani au încercat într-o mai mare măsură să redeschidă economia mai rapid, în timp ce statele conduse de democraţi au o abordare mai prudentă.
Oficialii din domeniul sănătăţii publice au avertizat că o relaxarea prea rapidă a măsurilor restrictive ar putea duce la un al doilea val de infectări în toamnă şi la iarnă. Aceştia sunt îngrijoraţi că nu va exista voinţă politică sau publică de a reintroduce măsurile restrictive dacă situaţia o va impune.