Duminică, 15 octombrie, Balazs Erik-Ladislau, un bărbat învârstă de 37 de ani din Aghireş-Fabrici tocmai se întorsese acasă, după un drum lung făcut din Germania. A vrut să se odihnească însă nişte tinere, aflate în scara blocului, făceau un zgomot infernal împiedicându-l să se odihnească. Protestul lui politicos a atras însă o adevărată furtună: fata şi-a chemat, de la birtul din vecini, tatăl, care a venit degrabă şi l-a defiinţat în bătaie pe Balazs, trimiţându-l la spital pentru câteva zile!

Bărbatul păşeşte – joi, 19 octombrie – cu precauţie, însala de aşteptare a I.M.L.Cluj, cu o falcă anormal de accentuată, semncă a păţitcevadestul de serios. Mărturiseşte cu glas stins, că în urmă cu cinci zile s-aîntors din Germania şi, ajuns la ora 15.00, în apartamentul său de bloc din Aghireş-Fabrici, rupt de oboseală, s-a gândit să prindă câteva ore de somn. Însă, n-a avut noroc: o tânără de vreo 19 ani dintr-un bloc vecin a început să facă un tărăboi incredibil pe scară, încercând s-o determine pe o prietenă să-i deschidă uşa, deşi, se pare aceasta nu dorea. Aşacă omul a ieşit din apartament şi a rugat-o, politicos, pe fată să înceteze, însă aceasta a pus mâna pe telefon şi şi-a chemat tatăl, minţindu-l că Balazs intenţionează s-o bată. Explică în continuare bărbatul: “N-au trecut decât două-trei minute şi a apărut, direct din cârciumă, Attila, tatăl ei – cu care până atunci chiar eram în relaţii bune. Acesta, fără să-mi zică ceva, mergând direct pe “mâna”  fiicei sale mi-a ars una în falcă, atât de tare încât m-am prăbuşit la pământ. Apoi mi-a tras bluzaîn cap şi a continuat să mă lovească, peste tot, cu pumnii şi picioarele. Mi-a produs o dublă fractură de mandibulă şi o plagă perimandibulară dreaptă – cum mi-au spus ulterior cei de la Clinica de Chirurgie Maxilofacială Cluj, unde am ajuns după un popas la Spitalul Orăşenesc Huedin. Luni am fost operat, la Cluj – şi abia azi am fost externat, după patruzile de şedere în spital. Acum m-am prezentat, imediat la I.M.L., ca să-mi scot certificat medico-legal fiindcă lucrurile nu pot rămâne aşa”. Bărbatul este poftit în cabinetul de consultaţii şi se întoarce după scurt timp cu un certificat în care medicii i-au recomandat între 45 şi 50 de zile de îngrijiri! Concluzionează Balazs, înainte de a părăsi sediul instituţiei medicale clujene: “Fac plângere la poliţie, însă îmi voi angaja şi un avocat care să rezolve toate problemele acestea. E bun de plată, Attila ăsta, vă spun eu… Dar mai am un scop în demersul meu. Vreau să înţeleagă şi copiii ăştia – cum e fata care mi-a pricinuit necazul – că responsabilitatea minciunilor atârnă pe umerii părinţilor care-s inconştienţi atunci când, din iubirene condiţionată, îi cred fără reticenţă. Mie mi se pare un motiv cu totul pueril să fiu nenorocit pentru cine ştie cât timp după o minciună a unei fete inconştiente. Totodată, pe lângă avocatul pe care o să mi-l angajez am să fac plângere împotriva bătăuşului la sediul poliţiei din Cluj-Napoca, fiindcă la mine, la Aghireş poliţiştii sunt prea comozi”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.