Dobrescu Ioan, medic chirurg la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii, a fost judecat pentru primire de foloase necuvenite, ca urmare a denunţului făcut de B.M., bunica unui copil care în urma unei fracturi a fost consultat şi operat de medicul în cauză.  Acesta a constat fractura ce necesită o intervenţie chirurgicală, iar procurorii susţin că, pentru a efectua această operaţie, a pretins o sumă importantă de bani. În acest moment la Judecătoria Cluj-Napoca s-a epuizat ultimul termen al procesului şi se aşteaptă sentinţa. Ioan Dobrescu e la al doilea flagrant, în ianuarie 2009 el fiind prins după ce-a cerut 100 de lire sterline ca să opereze o fetiţă. Curtea de Apel Cluj i-a aplicat atunci o amendă administrativă.

 

La ultimul termen al procesului a depus mărturie chiar mama copilului operat de medicul Dobrescu Ioan. Aceasta arată că  era plecată din localitate atunci când copilul, care era sub supravegherea bunicii, s-a accidentat la locul de joacă şi şi-a rupt mâna. Bunica l-a dus imediat la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii, unde s-a constata o fractură ce necesita operarea mâinii. Mama povesteşte că în aceeaşi seară a fost sunată de bunică, care a informat-o că trebuie sa se prezinte la spital de urgenţă, deoarece numai ea îi poate da acordul pentru operaţie. A doua zi, tânăra mama a fost la spital, lângă copil, pregătită de operaţie.

 

Până nu a văzut banii, nu s-a uitat la copil

Accidentul avusese loc duminică, luni mama era deja în spital, marţi încă nu se întâmpla nimic cu copilul. Tânăra povesteşte că o altă mamă din salon i-a spus că până când nu o să îi da ceva medicului, lucrurile nu se vor mişca. A făcut rost de bani de acasă şi a doua zi, miercuri,  a mers în birou doctorului Dobrescu, cu 500 de lei în plic. El i-a refuzat asigurând-o că va opera doua zi, şi se vor socoti după operaţie. Joi, în ziua operaţiei, în salonul de reanimare unde erau doar ei doi şi copilul, medicul i-ar fi spus că a fost o operaţie dificilă, că ţesuturile începuseră deja să se infecteze, şi a fost nevoie de o curăţate minuţioasă.

”Tu, fată, era să rămână schilod, dar acum este bine.”, i-ar fi spus medicul mamei. ”Dupa aceea mi-a explicat că au fost făcute două operaţii si i-a curăţat bine locul. Apoi m-am dus în biroul lui cu un plic în care pusesem 500 de lei”, declară mama copilului în faţa instanţei, în continuare.

 

Ajunse la disperare, au organizat un flagrant

Doctorul s-a uitat în plic şi i-a spus franc că nu ajunge suma, deoarece fiecare din cele două operaţii ar fi 600 de lei, iar curăţarea ar însemna încă 600. Cum ştia că are nevoie de ajutorul medicului şi pe mai târziu pentru operaţia de scoatere a tijelor, fata a sunat acasă şi i-a spus mamei ei ce sumă trebuie să dea medicului. Bunica şi-a sunat o cunoştinţă să îi ceară bani împrumut, iar aceasta a sfătuit-o să îl denunţe la poliţie. Aşa s-a ajuns la organizarea unui flagrant, poliţiştii învăţând-o pe mamă ce să facă pentru ca medicul să fie prins.

 

Legea veche, mai favorabilă

Referitor la schimbarea încadrării juridice, din infracţiunea de primire de foloase necuvenite în infracţiunea de luare de mită, instanţa arată că, faptele pentru care este judecat inculpatul au fost săvârşite sub imperiul vechiului cod, iar conform art. 15 alin. 2 din Constituţia României ”legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile”. În acest caz, instanţa a considerat că legea mai veche este mai favorabilă, motiv pentru care a respins solicitarea de schimbare a încadrării juridice enunţată de reprezentantul Ministerului Public. Acesta a solicitat condamnarea medicului Ioan Dobrescu la pedeapsa cu închisoarea, cu suspendare condiţionată, fără circumstanţe atenuante. În apărarea inculpatului, reprezentantul său a susţinut că probatoriul este neconcludent, neexistând un act material care să dovedească fapta, suma de 1.800 de lei reieşind doar din declaraţia bunicii şi a mamei copilului operat.

 

Din rechizitoriu

Din rechizitoriul procuraturii reiese că Dobrescu a amânat intervenţia medicală, condiţionând actul medical de plata sumei solicitate. Familia a plătit 500 de lei după trei zile de amânări, după care Dobrescu a efectuat procedura, dar i-a mai pretins mamei o sumă de bani, întrucât suma anterioară nu era suficientă pentru o operaţie aşa de complexă. Bunica s-a dus la poliţie care a organizat un flagrant, marcând suma de bani pe care aceasta urma să o dea a doua şi medicului. Concluzia procurorului este că, deşi medicul neagă că a luat banii, bani pe care poliţia i-a găsit în biroul său, el se face vinovat de modul în care s-a comportat cu cele două femei, iar faptul că le-a lăsat să aştepte a fost de natură a le da de înţeles şi a le convinge că, până nu îi vor da bani, nu operează copilul, lucru care s-a şi întâmplat.

Procurorii l-au acuzat de infracţiunea de primire de foloase necuvenite, autorizând interceptarea şi înregistrarea convorbirilor şi imaginilor video din întâlnirea în care bunica copilului urma să îi dea mită. Astfel, bunica a mers a doua zi blindată cu aparatura. Interceptările convorbirii  confirma versiunea bunicii, care în derularea faptelor nu diferă esenţial de ceea ce susţine medicul.

 

Stai să te prind în flagrant!

În acel momentul în care  bunica copilului operat de doctorul Ioan Dobrescu a aflat de suma cerută de acesta după efectuarea operaţiei, a luat legătura cu un avocat care a ajuta-o să facă o reclamaţie la poliţie şi să aranjeze un flagrant. În ziua următoare medicul ar fi refuzat să ia personal banii din mâna mamei. Cum femeia avea banii marcaţi şi dorea să îl determine pe medic să pună mâna pe ei pentru a dovedi flagrantul, s-a ţinut scai de acesta prin spital, până când, la un moment dat i-a îndesat în buzunar. Medicul n-a mai zis nimic şi când s-a întors în cabinet i-a pus pe frigider. După două minute au intrat cei de la poliţie şi au constat flagrantul. La percheziţie au găsit diferite sume de bani, în lei şi în valută, puşi în diferite plicuri, prin geanta şi dulapul medicului. Acesta a pretins că e modul lui de a-şi păstra salariul, de frica hoţilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.