Liderul PSD Liviu Dragnea a declarat că mai mulţi membri social democraţi plecaţi spre Pro România dau semnale că vor să revină deoarece nu mai au încredere în proiect,susţinând că semnale negative vin şi din partea alegătorilor care se tem că îşi pierd votul dacă aleg un partid ce poate rata pragul.

„Erau membri de partid şi i-a convins Ponta. Oamenii au început să se lămurească şi sunt parlamentari care au început să contacteze colegi să vină înapoi. O să discutăm fiecare caz în parte, iar în judeţe cei care au fost numiţi preşedinţi de organizaţii nu mai vor să facă campanie pentru că oamenii au început să spună nu îmi irosesc votul pentru că nu cred că voi faceţi 5% de ce să îmi irosesc votul pentru că votul dacă îl dau şi nu face 5% se redistribuie la PNL, la USR, nu sunt cu ăştia. Ori votez cu PSD, că nu prea am chef să votez cu serviciile şi securiştii, ori stau acasă”, a declarat Liviu Dragnea, la România TV.

Întrebat dacă în prezent conduce un partid liber de securişti, liderul PSD a spus: „grosul a plecat”

„Nu prea am vorbit de Pro România în această campanie. Să vedem cine merge în PE. USR PLUS vor intra în mişcarea lui Macron. Ponta a anunţat că vor intra în mişcarea lui Macron. Macron vrea o Europă cu două viteze, o Cortină de Fier. USR, PLUS şi Pro România vor susţine ca România să fie de categoria a doua”, a mai spus Dragnea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.