Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a avut miercuri o întrevedere cu ambasadorul SUA la Bucureşti, Hans Klemm, potrivit Antena3.

Principalul subiect de discuţie ditre cei doi a vizat consolidarea Parteneriatului strategic – „prioritate a agendei de politică externă a României”, a informat, printr-un comunicat de presă, forul legislativ.

„Dincolo de dimensiunea apărării şi securităţii regionale, care a reprezentat şi continuă să reprezinte pilonul de bază al Parteneriatului strategic, interacţiunile bilaterale acoperă o zonă extrem de vastă de domenii.

În prezent, se acordă o atenţie prioritară consolidării dimensiunii economice a acestuia. Astfel de întâlniri sunt extrem de benefice, în special în perspectiva vizitei din septembrie a secretarului pentru Energie, Richard Perry, care va participa la Summitul Celor Trei Mări”, a declarat Liviu Dragnea, potrivit comunicatului Camerei Deputaţilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.