teatrul puck

Instituțiile statului au avut mereu reputația unui management ostil. Un vechi obicei care s-a păstrat și în perioada postdecembristă ne arată că directorii de instituții publice nu au ajuns, de cele mai multe ori acolo pe merit. Acuzațiile aduse lor sunt, așadar deseori crezute de public fără a mai fi verificată și opinia acuzatului. Așa s-a întâmplat și în cadrul Teatrului de Păpuși “Puck” din Cluj-Napoca, unde piesa jucată în regia unuia dintre angajații teatrului a fost dramă cu răsturnare de situație. Miza e una des întâlnită și în piesele de teatru obișnuite: averea, sau mai precis, banii dintr-un fond cultural oferit de o asociație din Ungaria.

Urmăriți alături de Gazeta de Cluj această piesă pentru a-i afla deznodământul.

Actul I- Acuzarea de discriminare instituţionalizată și etnică

În urmă cu câteva zile, un grup de actori păpușari, desprins din secţia maghiară a Teatrului “Puck” a reclamat într-o conferinţă de presă discriminarea de care dă dovadă conducerea teatrului faţă de secţia maghiară. Numele celor doi domni sunt László Vadas, regizor și fost coordonator al secţiei și Jenő Urmánczi, actor marionetist. Aceștia au invitat la conferinţa de presă organizată în 24 august exclusiv presa maghiară. Personajul secundar al acestui act a fost deputatul UDMR Csoma Botond care a găsit prilej în nemulţumirile celor doi actori pentru a acumula mai mult capital de imagine în candidatura sa la primăria Clujului de luna viitoare.

Cei doi au adus o serie de exemple care ilustrează discriminarea care s-ar fi permanentizat în ultimii în sânul instituţiei. Potrivit lui László Vadas, secţia maghiară ocupă în prezent locul al treilea în ordinea importanţei, după secţia română şi administraţia instituţiei. Secţia maghiară nu dispune de un buget propriu, şeful secţiei nu are putere decizională. Secţia română este avantajată în distribuirea veniturilor instituţiei, în folosirea sălii, la deplasări şi la participările la festivaluri. Şefii de secţie care au pus în discuţie situaţia creată au fost destituiţi de directorul teatrului.

În timp ce secţia maghiară a beneficiat de 15 000 lei pentru a realiza două spectacole în anul 2020, secţia română a avut la dispoziţie de 65 000 lei pentru realizarea celor două spectacole proprii. În anul 2018, secţia română a putut participa la şapte festivaluri în străinătate, deplasările fiind finanţate de instituţie, în schimb secţia maghiară s-a putut deplasa la un singur festival, în condiţiile în care costurile călătoriei au fost plătite de gazda evenimentului”, a declarat László Vadas.

La rândul său, actorul Jenő Urmánczi a adăugat că aceste nedreptăţi sunt deja înrădăcinate la nivelul instituţiei și că discriminarea nu poate fi înlăturată decât prin organizarea unei instituţii independente, finanţată din bani publici. Mai exact, se sugera scindarea Teatrului de Păpuși “Puck” în două instituţii separate, română și respectiv maghiară.

Actul 2- Răspunsul Conducerii

În replică la acuzaţiile aduse, conducerea teatrului a organizat, la rândul ei, o conferinţă de presă pentru a clarifica situaţia. De data
aceasta, actorii implicaţi sunt Emanuel Simion Petran, în rolul de director al teatrului de păpuși, și Varga Ibolya, șefa secţiei maghiare a instituţiei. În cadrul întâlnirii, cei doi au negat acuzaţiile de discriminare explicând că numărul actorilor, al regizorilor precum și al bugetelor pentru spectacole este “la paritate”. Aceștia susţin că acuzaţiile sunt nefondate și că au documentele necesare pentru a dovedi acest lucru.

În plus, a fost precizat că secţia maghiară a teatrului are o deosebită importanţă în istoria instituţiei și că nu au existat discriminări. Conducerea teatrului crede că atacurile aduse de domnii de la secţia maghiară sunt legate de un fond alocat de către statul ungar pentru teatrul Puck. Se pare că Asociaţia Apropo, ONG cultural condus de domnul Jenő Urmánczi, angajat al teatrului, a obţinut prin fondul cultural Bethlen Gabor aproximativ 15 milioane de forinţi (42,867 euro) cu scopul susţinerii proiectelor din cadrul Teatrului
de păpuși. Directorul Emanuel Petran susţine că nu a știut nimic de acest demers al Asociaţiei “Apropo” și că a aflat ulterior, consultând siteul finanţatorilor, că numele teatrului figurează pe lista de beneficiari.

Acesta mai adaugă că fondurile obţinute de Asociaţia Apropo au fost condiţionate de domnul Jenő Urmánczi, făcându-se presiuni asupra teatrului de a aproba proiectele propuse de păpușarul de la secţia maghiară. În lipsa unui contract de cadru, directorul
teatrului ar fi cerut documentele proiectelor propuse de Asociaţia Apropo, însă acestea nu au fost prezentate. Drept urmare,
parteneriatele nu au fost semnate de managerul teatrului. Actuala șefă a secţiei maghiare a confirmat cele spuse de Emanuel Petran,
adăugând că Teatrul Puck a mai avut până acum asocieri transparente cu diferite ONG-uri.

Conducerea teatrului a mai precizat:

“Teatrul de Păpuși „Puck” a avut un număr considerabil de parteneriate cu asociaţii și fundaţii pentru derularea finanţărilor obţinute din
surse externe (Fundaţia Corvineum, Magyar Színházi Társaság, Asociaţia Simeon). Aceste asociaţii nu sunt controlate și conduse de către angajaţii instituţiei, cum e în cazul Asociaţiei Apropo.

Finanţarea în valoare de 15 milioane de HUF( aproximativ 43.000 de euro), acordate Asociaţiei Apropo de către Fundaţia Bethlen Gţbor Alap Zrt., are ca scop finanţarea programelor și investiţiilor Teatrului de Păpuși „Puck”, conform site-ului fundaţiei. Între Asociaţia Apropo și Teatrul de Păpuși nu există nici un contract de parteneriat.

În perioada septembrie- decembrie 2020, în calitate de șef de secţie, dl. Urmánczi J. a propus (verbal ) managerului o colaborare cu Asociaţia Apropo pe fondurile BGA. Managerul a răspuns afirmativ, cu condiţia să prezinte și negocieze proiectele finanţate. Dl. Urmánczi nu a prezentat proiectele cerute. Totuși, pe site-ul BGA a apărut la scopul utilizării fondurilor numele Teatrului de
Păpuși „Puck”. Managerul și Consiliul Administrativ i-a cerut explicaţii d-lui Urmánczi referitor la acest fapt și l-a rugat să prezinte proiectul în care este implicat teatrul. Dl. Urmánczi a refuzat acest lucru. În Consiliul Administrativ, unde a fost invitat,
s-a prezentat cu avocatul asociaţiei, făcând presiuni asupra conducerii pentru semnarea contractului de colaborare. Proiectele formulate de dl. Urmánczi prin Asociaţia Apropo nici până în prezent nu sunt prezentate conducerii teatrului. De altfel, conducerea teatrului nu este obligată să accepte propuneri de funcţionare și programe repertoriale din partea unui ONG , numai pentru că dispune de fonduri. Asociaţiile cu care colaborează în prezent teatrul, nu sunt conduse de angajaţii instituţiei, nu impun managerului proiectele lor și nu compromit buna desfășurare a activităţii și imaginea teatrului.”

Deznodământ

Se pare că piesa noastră are deocamdată un final deschis. Directorul teatrului a trimis o scrisoare deputatului UDMR prezent la conferinţa de presă anterioară în care critică suportul acordat celor doi angajaţi ai teatrului. În plus, managerul teatrului
plănuiește să îi acţioneze în instanţă pe domnii Urmánczi și Vadas pentru “ grave prejudicii de imagine aduse instituţiei și pentru dezinformarea în formă repetată a opiniei publice”. Rămâne de văzut dacă acesta va câștiga procesul. În caz contrar, am putea vedea chiar o scindare a Teatrului de Păpuși “Puck”, cu condiţia unei hotărâri favorabile și din partea Consiliului Judeţean, fără de care
acest demers administrativ nu ar fi legal posibil.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.