O ANALIZĂ A SISTEMULUI PENITENCIAR DIN ROMÂNIA,
BAZATĂ PE CELE VĂZUTE ŞI TRĂITE ÎN INTERIORUL LUI,
ÎN DOUĂ ORÂNDUIRI SOCIALE ŞI POLITICE – COMUNISM ŞI CAPITALISM !
Ca să fac o analiză riguroasă a sistemului actual de reţinere şi deţinere, am să încerc un scurt remember al anilor ’80, atunci când, în calitate de deţinut politic, am petrecut 5 ani în regim de condamnat la moarte şi recluziune (izolare) totală. În acea perioadă am fost dus în diverse închisori, printre care Poarta Albă, Rahova (închisoarea veche – dărâmată), Spitalul Jilava, închisoarea Aiud, închisoarea Galaţi (cea veche), locuri unde am acumulat cunoştinţe certe despre hibele sistemului, despre sincopele şi relele lui, din perioada comunistă.
În primul rând aş spune, fără teama de a greşi, că dintotdeauna, indiferent din ce minister a făcut parte, Administraţia Naţională a Penitenciarelor a fost tratată ca oaia neagră a ministerului sub oblăduirea căruia s-a aflat. Fie că a aparţinut Ministerului de Interne, cum era în perioada aceea, fie că aparţine Ministerului Justiţiei, această instituţie a fost tratată la rubrica „şi altele”.
Ceeea ce nimeni nu a înţeles este că, pentru o societate normală, sistemul şi modul de detenţie sunt foarte importante, pentru simplul motiv că, oricât de lungă ar fi pedeapsa primită de unul care a greşit, care a încălcat legile unei ţări, mai curând sau mai târziu, acesta revine în societate. Şi una e să fie eliberat din închisoare conştient de faptul că a plătit cu libertatea lui pentru că a greşit şi nimic mai mult, că pe timpul detenţiei a beneficiat de un tratament de reeducare, de programe de şcolarizare şi pregătire profesională în funcţie de aptitudini, în scopul realizării unei reinserţii sociale reale, şi cu totul alta e să părăsească închisorea înrăit din cauză că a avut parte de un tratament inuman şi de o justiţie nedreaptă, jalnică, pe care o dispreţuieşte.
Marginalizaţi de societate, pe care nu o interesează deloc soarta acestor năpăstuiţi, majoritatea dintre ei revin printre noi fără nicio şansă de reintegrare socială, ci abrutizaţi, fără regrete faţă de victimele lor, mult mai „pregătiţi” infracţional, cu disponibilitate imediată la noi şi mult mai grave fărădelegi.
Gândindu-ne că toţi în viaţă am greşit măcar o dată, dacă nu de mai multe ori, făcând anumite lucruri la limita infracţiunilor sau chiar infracţiuni prevăzute de Codul penal, şi că doar unii dintre noi au neşansa de a fi descoperiţi şi puşi sub acuzare, urmând să plătească cu propria libertate, dar şi că de cele mai multe ori există două măsuri – cum se zice, pentru unii mumă, pentru alţii ciumă – vom avea o abordare reală şi pragmatică a dramei umane din spatele porţilor de fier şi al gratiilor din Sistemul Penitenciar Românesc şi al aresturilor aflate în subordinea Ministerului Afacerilor Interne.
Faptul că Sistemul Judiciar din România, indiferent că au trecut 25 ani de la revoluţie încoace, este de notorietate că este extrem de prost. Grav este faptul că a rămas la fel de inhibat, lipsit de orice perspectivă, cu grave probleme în respectarea procedurilor, cu o subordonare politică evidentă, lipsită de responsabilitatea faptelor lor, angajată politic la nevoie, independentă în fapt, dar independentă de multe ori şi faţă de lege, o entitate care se crede de multe ori superioară naţiunii, mai presus de lege câteodată şi ignorantă în faţa tuturor denunţurilor şi manifestărilor împotriva ei de societatea civilă, în slujba căruia într-un stat democrat ar trebui să se afle, poate la fel ca acum 30 de ani în urmă, când acuzam justiţia de subordonare în faţa Partidului Comunist şi a braţului ei armat – Securitatea.
30 de ani poate fi o perioadă demnă de luat în considerare pentru o analiză pertinentă, reală şi lipsită de partipriuri, făcută de un om care a avut neşansa de a fi clientul închisorilor Sistemului Comunist, ca deţinut politic, apoi 22 ani să aibă posibilitatea să viziteze aproape tot sistemul ca preşedinte al O.A.D.O. şi căruia i-a fost dat să retrăiască ca reţinut politic în actualul sistem, aceeaşi atmosfera infernală, decadentă şi exterminatoare, iar în prezent, la 24 de ani de la revoluţie, să fie din nou deţinut politic, efectuând deja aproape un an de zile de închisoare.
Aş vrea să credeţi că aşa cum nu am avut nici un fel de resentiment faţă de foştii mei călăi din perioada comunistă, nici azi nu privesc lucrurile decât prin realitatea evenimentelor şi observaţiilor zilnice, căutând să scot la iveală sincopele, metehnele şi mentalităţile la care, vrem nu vrem, trebuie să ne racordăm.
Va urma,
Analist politic
Prof. Florentin SCALEŢCHI
