Ca urmare a știrii publicate pe Gazeta de Cluj în 23 ianuarie 2019, intitulată ”Mirel Palada face lista marilor agenți ai Securității din presă, cultură și politică”, fostul senator Sorin Ilieșu a trimis redacției un drept la replică pe care îl vom publica integral:

SOMAȚIE

către d-l MIREL PALADA, șeful institutului de cercetări sociale SOCIOPOL,

fost purtător de cuvânt al Guvernului

Domnule sociolog Mirel Palada,

Ieri am citit în cotidianul „Inpolitics.ro”, un articolul scris de apreciatul analist politic Bogdan T. Iacob intitulat „Acuzații stupefiante: Lista marilor agenți ai Securității din presă, cultură și politică”, articol publicat alaltăieri, 22 ian. a.c.., citit până în prezent de circa 4.450 de cititori. Citez din debutul articolului: „Sociologul Mirel Palada, șeful institutului de sondare Sociopol și fost purtător de cuvînt al Guvernului Ponta, postează un material de-a dreptul incendiar pe Facebook, cuprinzînd o presupusă listă a unor informatori ori chiar ofițeri acoperiți ai fostei Securități care sunt activi și azi în spațiul public, incluzînd și numele ”mentorilor” lor din regimul comunist ori post-decembrist.

Domnule Palada, reproduc textul „incendiar” publicat de dvs: Andrei Pleșu. Gabriel Liiceanu. Horia Roman Patapievici. Mihai Șora. Pavel Câmpeanu. Mircea Dinescu. Alin Teodorescu. Dan Oprescu. Rodica Culcer. Lucia Hossu Longin. Catrinel Pleșu. Sorin Ilieșiu.Mariana Celac. Anca Oroveanu. Andrei Oișteanu. Mircea Dumitru. Smaranda Enache. Andrei Corbea-Hoisie. Sorin Antohi. Mihnea Berindei. Călin Anastasiu. Andrei Cornea. Radu Filipescu. Vladimir Tismăneanu. Iustin Marchiș. Nicolae Corneanu. Teodor Baconsky. Cristian Preda. Lucian Boia. Alexandru Lăzescu. Monica Macovei. 31 de nume. Un întreg pluton de unitate militară. Toți propagandiști vopsiți în culori anti-comuniste. De fapt, toți oameni ai Securității: informatori sau agenți sau ofițeri acoperiți. Toți sub umbra celor care i-au inventat, crescut, încurajat și coordonat: Leonte Răutu. Gogu Rădulescu. Silviu Brucan. Virgil Măgureanu. Toți de la GDS și de la Fundația Soros, entități menite să spele pe creier o generație întreagă. Trebuie să recunoaștem că au lucrat foarte profesionist băieții…”

Domnule Palada, sunt uluit că ați inclus numele meu în respectiva listă. Mă acuzați fără să aduceți nicio dovadă. Această afirmație a dvs reprezintă o defăimare care se pedepsește conform legii. Ca urmare, vă solicit: (1) sau să vă probați afirmațiile defăimătoare (2) sau să vă cereți în mod public scuze și să publicați respectivele scuze în toate publicațiile care au reprodus afirmațiile defăimătoare făcute de dvs la adresa mea (materialul respectiv a mai fost publicat până în prezent și de „Gazeta de Cluj”, „CorectNews.com”, „Sputnik.md”). În caz contrar, voi fi nevoit să vă dau în judecată pentru defăimare sau calomnie. Subliniez că mi-ați adus daune uriașe, atât de imagine cât și morale.

            Domnule Palada, afirmați că am fost inventat, crescut, încurajat și coordonat” de:„Leonte Răutu. Gogu Rădulescu. Silviu Brucan. Virgil Măgureanu”. În ceea ce mă privește, nu este adevărat.

Subliniez că am fost membru al Grupului pentru Dialog Social (GDS) începând din apr. 1990 până în ian. 2012 când am fost exclus din mai multe motive, în mod special „ca pedeapsă” pentru că în iunie 2011 am cerut cu argumente imbatabile demisia președintelui Băsescu, unii dintre liderii GDS punându-se nedemn la remorca politicii antidemocratice și antinaționale a acestuia.

Domnule Palada, afimați că GDS a avut menirea să spele pe creier o generație întreagă”. Subliniez că în timp ce eram membru GDS, membru al Alianței Civice (al cărei vicepreședinte am fost 10 ani) și membru al Fundației Academia Civică, am militat pentru adevăr și pentru dreptate, nu pentru spălarea pe creier a unei întregi generații”. Iată câteva exemple:

Ex.1). În anii 1990-1991 am realizat (în colab. cu Stere Gulea și V.Drăgan) filmul documentar Piața Universității – Româniarealizat cu sprijinul GDS, film distins cu: Premiul pentru film-eveniment,Festivalul Național al Filmului, Costineşti, 1991; Marele Premiu pentru film documentar, Uniunea Cineaştilor din România, 1992. Film difuzat adeseori de posturi de televiziune cu audiență națională.

Ex.2). În anul 1992 am realizat în studioul Video GDS filmul documentar „Monarhia Salvează România!” (comentariul istoric: academician Dinu C. Giurescu; comentariul-eseu: Gabriel Liiceanu). Film difuzat adeseori de posturi de televiziune cu audiență națională, precum și de posturi de televiziune din Germania, Franţa, Belgia.

Ex.3). În anul 1995 am realizat în studioul Video Dialog (GDS) în colab. cu Gabriel Liiceanu, filmul documentar Apocalipsa după Cioran”,film distins cu: Premiul pentru cel mai bun Scenariu, Uniunea Cineaştilor din România, 1996; Premiul Special al Juriului, Festivalul Mediafest, Costinești, 1996. Film prezentat (în versiuni subtitrate în limbi străine) de filialele ICR din Paris, Madrid, Bruxelles, New-York, Stockholm, Berlin, Budapesta, Viena, și de Inst. Francez din Praga.

Ex.4). În 30 apr. 2005, am publicat „Proclamația pentru România”, pe prima pagină a ziarului “Ziua”, inclusiv în calitate de membru GDS (recunosc că am redactat-o singur, „în secret” față de colegii din GDS). Citez din dezideratele Proclamației: „1). Având în vedere că România a îndurat cel mai cumplit regim comunist din Europa, ea fiind singura ţară în care înlăturarea comunismului s-a făcut cu vărsare de sânge, România trebuie să fie prima ţară în care să aibă loc Procesul Comunismului. Propunem organizarea acestuia în cursul anilor 2005-2006, condamnarea tuturor crimelor, ororilor şi abuzurilor comise de regimul comunist; condamnarea celor mai multe dintre acestea ar trebui să fie exclusiv morală în spiritul iertării creştine şi al reconcilierii naţionale. /…/ 11). Înfiinţarea /…/ unui Muzeu al ororilor comunismului în România, având sediul în București (şi având ca model parţial Memorialul de la Sighet).”

Ex.5). În 2005, am redactat (singur, „în secret”) „Raportul pentru condamnarea regimului comunist din România ca nelegitim și criminal”. Raportul reprezintă în mare parte un rezumat al materialului documentar-ştiinţific elaborat de Fundaţia Academia Civică și de Memorialul Sighet, prezidate de dna Academician Ana Blandiana și de regretatul Romulus Rusan. Raportul a fost publicat de: BBC-Romania, 5 oct. 2005; ziarul “Ziua”, 24-26 oct. 2005; web-site-ul GDS, 10 mar. 2006; „Revista 22” a GDS – Suplimentul „22 Plus”, 21 mar. 2006). Am redactat acest raport întrucâtpreşedintele Băsescu declarase repetat că nu poate condamna crimele comuniste întrucât nu există un raport al acestora. În oct. 2004 i-am scris preşedintelui un apel public prin care i-am cerut să condamne crimele comunismului în baza Raportului redactat de subsemnatul. Preşedintele a ignorat atât Raportul cât și apelul.

Ex.6). În 11 martie 2006,am scris și am publicat al patrulea Apel către preşedintele României, pentru condamnarea  crimelor comunismului, apel semnat, alături de mine, de peste 700 de personalităţi și de peste 40 de organizaţii civice şi sindicale. Un rol decisiv l-a avut Confederaţia Naţională Sindicală „Cartel Alfa” (peste 1.000.000 de sindicaliști) prezidată de dl Bogdan Iuliu Hossu (ziarul “Ziua”, 11 mar. 2006; ziarul „Adevărul”, 11 mar. 2006; „Revista 22” a GDS, 14 mar. 2006). Apelul a avut ca anexă decisivă Raportul redactat de subsemnatul în 2005. În 5 apr. 2006 am publicat un al cincilea apel cu referire la batjocorirea credinței creștine în închisorile comuniste, de Sfintele Paști. Aflându-ne în postul Sf. Paști, preşedintele „a cedat” și a înfiinţat Comisia Prezidenţială care a elaborat un Raport oficial de 666 pagini (care a păstrat aproape toate capetele de acuzare propuse de mine), în bazacăruiapreşedintele a condamnat crimele comunismului, o condamnare fără urmări, „de mucava”.

Ex.7). În 17 mai 2006,am scris „Apelul pentru condamnarea internaţională a criminalităţii şi nelegitimităţii comunismului”, semnat de sute de personalităţi din țară și din afara țării, precum Monica Lovinescu, Vladimir Bukovsky, Stéphane Courtois, André Glucksmann, Alexander Litvinenko (apel publicat în „Revista 22” a GDS, 22 dec. 2006).

Ex.8). În martie 2009,am scris „Apelul pentru condamnarea în Parlamentul European a crimelor comuniste şi a pactului Hitler-Stalin (pactul Ribbentrop-Molotov)”, apel semnat de peste 800 de personalităţi din România şi din afara României.

Ex.9). În sept. 2015, Senatul României a adoptat cu o majoritate masivă „Proiectul de lege – inițiat de subsemnatul  pentru condamnarea totalitarismului şi pentru cultivarea memoriei naţionale antitotalitare”. Proiectul prevede inclusiv înființarea în Bucureşti, sub egida Academiei Române, a Muzeului Memoriei Naționale Antitotalitare, care va prezenta cele patru regimuri totalitare din România anilor 1938-1989: dictatura regală a regelui Carol al II-lea, guvernarea legionară, dictatura militară antonesciană, și, în special, dictatura comunistă.Camera Deputaților este decizională. Sunt convins că președintele Dragnea, pentru a demonstra lumii că e antitotalitar, va decide adoptarea proiectului.

Domnule Mirel Palada, sunteți sociolog și știți foarte bine ce forță benefică sau malefică poate avea o informație. Analistul Bogdan T. Iacob a revenit asupra subiectului, subliniind că „fostul secretar de stat, sociologul Mirel Palada, postează pe Facebook un material exploziv: o listă de 31 de personalități ale momentului despre care afirmă fără rezerve că sunt fie foști informatori, fie ofițeri acoperiți ai Securității. /…/ Palada e prea familiarizat cu ce înseamnă comunicarea publică pentru a crede că nu cunoaște riscurile afirmațiilor sale. De ce a făcut-o, totuși?”

            Domnule Palada, vă atașez documente care m-ar elimina din viața publică dacă ar fi false: 1). Declarația notarială de necolaborare cu Securitatea, făcută în anul 2000 în vederea depunerii candidaturii mele la conducerea Alianței Civice. 2). Declarația de necolaborare cu Securitatea, făcută în anul 2012 în vederea depunerii candidaturii mele pentru Senatul României. 3). Adeverința de necolaborare cu Securitatea eliberată de CNSAS în anul 2009 (dacă doriți, solicitați reverificarea mea). Menționez că Securitatea a încercat în zadar să mă racoleze când eram elev în clasa a XII-a de liceu și când eram student în anul II la Facultatea de film a I.A.T.C. „I.L.Caragiale”–București.

            Prof. univ. dr. Sorin ILIEȘIU, senator de Sibiu între anii 2012-2016București, 24 Ianuarie 2019

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.