Românii retrăiesc zilele acestea epoca de aur a regimului comunist. Vremurile de mult apuse par a se întoarce sub auspiciile guvernării Boc. Mii de persoane care au venituri din drepturi de autor s-au înghesuit la ghişeele caselor judeţene de pensii şi la cele ale agenţiilor judeţene pentru ocuparea forţei de muncă pentru a-şi depune declaraţiile de venit, conform noului cod fiscal intrat în vigoare de la 1 iulie.

Zile de muncă pierdute la cozi

Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 58/2010, care a modificat Codul Fiscal, prevede că din luna iulie persoanele fizice care obţin venituri ca persoană fizică autorizată (PFA) şi din activităţi independente, incluzând şi persoanele care au contracte pe drepturi de autor (DDA) să plătească la stat contribuţii la sănătate, la pensii şi la şomaj. Suma totală care trebuie să fie plătită către stat este de 16,5% din venitul lunar şi este împărţită astfel: 10,5% – contribuţia la pensii, 5,5% – contribuţia la sănătate, iar 0,5% – la şomaj. Declaraţiile şi plata contribuţiilor se preconizează să se realizeze lunar. Acestea vor putea fi depuse on-line din 25 septembrie, a declarat Ministrul Muncii, Mihai Şeitan. Demnitarul a declarat că penalizările se vor da din momentul în care sistemul va fi pus “pe picioare”. Cu toate că proiectul a început să agite lumea la ghişee, aparatul guvernamental este încă în necunoştinţă de cauză, incompetent să ofere consiliere.

Noile ordonanţe în spiritul vechilor cozi

Potrivit noului Cod Fiscal, orice persoană care are venituri din drepturi de autor (drepturi de proprietate individuală) sau din alte activităţi independente are obligaţia plăţii contribuţiilor la sănătate, şomaj şi pensii. Chiar şi cei care au carte de muncă, dar mai obţin venituri şi din contracte de drepturi de autor pentru acestea din urmă tot trebuie să achite contribuţiile stabilite de lege. Cu toate că aceste obligaţii se plăteau şi înainte, statul bulversează zona drepturilor de autor şi a activităţilor individuale, prin colectarea de contribuţii mai consistente, printr-o modalitate haotică, spontană şi ineficientă.

Cultura se revoltă

Economia face probleme culturii. Actorii, compozitorii, cântăreţii, regizorii, scriitorii critică noua metodă de impozitare a drepturilor de autor impusă de Guvern. Artiştii refuză să stea la cozi interminabile pentru a-şi plăti dările după câştigurile din drepturi de autor.

Politicienii clujeni nu sunt de acord cu noua ordonanţă. Gazeta de Cluj a vorbit cu mai mulţi politicieni locali din patide diferite pentru a afla care vor fi efectele pe termen mediu şi lung asupra celor implicaţi şi cum vor fi cheltuiţi banii încasaţi din aceste taxe.

Nici democrat-liberalii nu sunt de acord

“Nu sunt de acord cu acestă ordonanţă, şi cu ce urmează a se petrece pe viitor. Trebuia gândit altfel această strategie, nu să trimiţi oamenii să stea la rand în trei locuri. Tocmai în acest sens încercăm să demarăm un proiect de lege de modificare, privind modalităţile de plată, în care propunem patru variante: fie plata la trei luni, şase luni, un an, fie să plătească cel care beneficiază. Efectele financiare asupra celor implicaţi nu sunt foarte mari, pentru că nu se vor strânge sume importante. Dacă stăm să calculăm avem o ieşire pe lună în trei locuri, ceea ce cumulat înseamnă 12 zile pe an pe care le pierzi. Am impresia că se va cheltui mai mult decât se va colecta cu această nouă ordonanţă”, a declarat Mircia Giurgiu, deputatul PDL.

“Avem în faţa noastră un proiect foarte prost. Practic aceste taxe se plăteau şi înainte, după cinci salarii medii anuale, doar că acum avem de-a face cu impozite mărite. Ne lovim de contribuţi mai consistente, şi asta nu doar cei cu drepturi de aurori, ci toate activităţile independente. Şi ceea ce e şi mai surprinzător este că nici măcar apartul guvernamental, angajaţii de la Fisc, nu sunt pregătiţi să ofere consiliere în această situaţie. Aici este un mare gol în acest guvern. Nici nu mă mai miră de fapt ce se petrece, avem o debandadă totală în stilul lui Boc, care ne introduce noi măsuri de austeritate. În perioadă de criză trebuie să oferi sprijin firmelor, în schimb ne lovim de măsuri prost aplicate, care vor culmina într-un final cu închiderea acestora şi retragerea persoanelor independente de pe piaţa muncii. Vor apărea noi modalităţi de a obţine bani, ceea ce va face ca piaţa muncii la negru să cresacă. Pe termen mediu şi lung statul va pierde. Banii aceştia nu au o destinaţie clară, nu avem un program bine pus la punct pentru scoaterea României din criză”, mărturiseşte deputatul PNL Horea Uioreanu.    

Ordonanţe haotice

 “Ne izbim din ce în ce mai des de ordonanţe haotice ale guvernului din disperarea de a căuta bani. Guvernul nostri din păcate lucrează cu taxe, biruri inventate, care au după cum se observă consecinţe negative asupra populaţiei. Actualul guvern nu vine cu nici o soluţie concretă pentru mediul economic de stat sau privat. Vor fi efecte absolut negative, ore pierdute la ghişee, birocraţie excesivă. Taxele ce se vor strânge din acest proiect au ca destinaţie clientela politică de partid. Toate firmele din România sunt momentan pe pierdere. Doar firmele membrilor Partidului Democrat Liberal funcţionează, şi asta datorită banilor strânşi din taxele populaţiei”, consideră senatorul PNL Marius Nicoară.

“Nu sunt de acord cu această ordonanţă, Guvernul este executivul, şi tocmai de aceea nu agreez ordonanţele în general. Cu această ordonanţă a codului fiscal se îngreunează soarta contribuabililor. Într-adevăr taxele şi impozitele trebuie plătite statului. În schimb avem de a face cu sume mici din drepturile de autor, care ar fi corect să fie impozitate variat, printr-un impozit progresiv. Nu cred că se poate realiza ceva pe viitor din aceşti bani colectaţi ad-hoc, pentru că vorbim de sume extrem de mici”, susţine Mate Andras Levente, deputat UDMR.

Bani din apă seacă

“În momentul de faţă guvernul încercă să scoată bani din apă seacă şi bulversează zona drepturilor de autor. În mod cert veniturilor populaţiei vor scădea , iar oamenii vor fi iritaţi pe stat şi pe acestă birocraţie exagerată. Suntem prinşi într-un haos politic şi acesta va fi şi modul de cheltuire al banilor strânşi. Personal aş propune o legislaţie clară, cu o singură declaraţie de venit pe an, prin intermediul internetului, pentru că România are nevoie de modernizare, nu de stat la coadă ore întregi”, consideră Remus Lăpuşan, preşedintele PSD Cluj.

 “Impozitarea drepturilor de autor şi a activităţilor independente reprezintă o gogoriţă politică a lui Vlădescu şi Boc, politicieni care nu ştiu pe ce lumen trăiesc, şi care vor să închidă gura presei prin aceste impozitări. Tot ce e mai valoros în România este chiar cultura: scrisul, pictatul, proiectatul, muzica. Românul este un obiect în mâinile statului. Efectele negative se vor vedea pe termen lung. Şi desigur vor apărea soluţii pentru evitarea impunerilor, se vor găsi specialişti care să eludeze aceste taxe, care va duce la scăderea veniturilor la stat. dacă ar fi să mă gândesc la soluţii cred că aş fi rămas la vechiul sistem de impozitare de 16%. Bani vor fi cheltuiţi pentru clientele politică, care a devenit un collector de venituri pentru a-şi achita obligaţiile”, a declarat Eugen Bejenariu, deputatul PSD.

Sorana Ionăşanu

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.