D-na Mariana din Feleacu, o femeie în vârstă de 53 de ani e îmbrăcată complet în negru şi aşteaptă pe coridoarele I.M.L. Cluj pentru a fi primită în cabinetul de consultaţii. Obrazul stâng îi este tumefiat, iar ochiul aproape închis de pe urma unei lovituri pe care a primit-o – susţine ea, cu un scaun – din partea unui consătean „puriu” din comună, un bărbat trecut de 70 de ani. Cu dârzenie aceasta – un gen de amazoană de Feleacu – ameninţă că va merge până-n pânzele albe împotriva consăteanului care a lovit-o pentru că a refuzat să întreţină cu el relaţii sexuale.
Femeia mărturiseşte fără menajamente că Trifa – cum îl ştie pe consăteanul său – i-a părut destul de suspect încă de la început, fiindcă s-a oferit contra unei sume modice să-i cosească grădina şi să-i facă alte munci mărunte prin gospodărie, în ciuda faptului că este un om cu stare. L-a cunoscut printr-un vecin căruia anul trecut acesta îi cosise iarba, aşa că l-a angajat pentru aceeaşi treabă, în grădina sa. Povesteşte femeia, cu glas tunător, spre amuzamentul celor prezenţi: „Eu sunt o femeie singură şi m-am obişnuit să trăiesc fără să fac sex, iar vârsta bărbatului care s-a oferit să mă ajute în gospodărie m-a liniştit automat că n-ar avea asemenea porniri. Însă, spre marea mea surpriză m-am trezit că duminică (24 iulie a.c. – n.n.) acesta s-a dat la mine. I-am spus să se potolească, fiindcă nu-mi doresc să am de-a face deocamdată cu niciun un bărbat – şi mai ales cu un om în vârstă ca el. Am încercat să-l potolesc aşa că l-am pupat pe obraz – şi numai pentru că are o vârstă – dar totul s-a limitat la atât. Când am văzut că omul e insistent i-am spus să se ducă la bordel, fiindcă sunt destule prin Cluj – şi să mă lase pe mine în pace! Apoi l-am avertizat că o să mă refugiez în casă, însă mi-a răspuns că nu-i nicio problemă, îmi sparge uşa şi geamurile şi tot intră la mine. Însă, văzând că nu reuşeşte să facă nimic cu mine, în încleştare a luat un scăunel şi m-a pocnit puternic cu el în cap. După aceea nu i-am rămas nici eu datoare i-am dat ş câţiva pumni, drept răspuns”! Curând, biata femeie este invitată în cabinetul de consultaţii, de unde se întoarce cu un certificat medico-legal şi şase zile de îngriiri medicale drept recomandare. „Nu-l las pe individul ăsta şi-l dau la poliţie, fiindcă vreau să mi se facă dreptate, mai ales după ce am aflat că mă acuză c-aş fi vrăjitoare şi colportează tot felul de alte minciuni, una dintre afirmaţii fiind că el mă ţine şi cu bani. Deci, pe lângă faptul că l-am solicitat să lucreze pe lângă casa mea deşi e bătrân şi foarte încet mai îndrăzneşte să vină şi cu prostii de astea. Credeţi-mă, pentru afirmaţiile lui va plăti scump de tot”, afirmă femeia, după care părăseşte – hotărâtă şi cu capul sus – sediul I.M.L. Cluj.
[…] D-na Mariana din Feleacu, o femeie în vârstă de 53 de ani e îmbrăcată complet în negru şi aşteaptă pe coridoarele I.M.L. Cluj pentru a fi primită în cabinetul de consultaţii. Obrazul stâng îi este tumefiat, iar ochiul aproape închis de pe urma unei lovituri pe care a primit-o – citește toată știrea… […]
Acest bărbat la 70 de ani , este chiar așa de ,,focos,, ? , sau D-na a sărit la ,,atac,, tocmai că bărbatul nu prea este . . . potent sexual ? , și din încăierare i s-a tumefiat obrazul .