Primarul comunei Florești, Bogdan Pivariu, a anunțat că au fost identificate persoanele responsabile de abandonarea deșeurilor în mod ilegal pe malurile Someșului, iar Poliția Locală a aplicat într-o singură zi amenzi de peste 15.000 de lei.

Potrivit edilului din Florești, acțiunile de curățare a malurilor Someșului, dar și de sancționare a celor care aruncă deșeuri vor continua.

Continuăm acțiunile de curățare a malurilor Someșului de deșeuri aruncate ilegal, precum și identificarea și amendarea mai multor persoane care se încăpățânează să nu respecte legile în vigoare.

În cursul zilei de ieri acțiunile de curățenie s-au desfășurat în amonte și aval de barajul de pe râul Someș și în zona străzilor Barbu Lăutaru, respectiv Cloșca. În urma acțiunii au fost colectate, prin eforturile colegilor din serviciul salubritate și persoane asistate social, deșeuri din construcții dar şi elemente de mobilier, cadavre de animale, de pe malurile și din albia râului.

Poliția locală a identificat persoanele responsabile de abandonarea deșeurilor în mod ilegal și au fost aplicate într-o singură zi amenzi de peste 15 mii de lei”, a transmis Bogdan Pivariu.

Citește și: Condamnare definitivă pentru clujeanul care i-a tăiat capul bunicii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.