Un elicopter de mici dimensiuni, utilizat în activități agricole, s-a prăbuşit, miercuri, pe un deal din municipiul Turda din judeţul Cluj.
Cele două persoane aflate în interior au reușit să se salveze, potrivit IGSU. Incidentul a fost anunțat la 112 de o persoană.
În elicopter se aflau două persoane, care au ieşit din interiorul aeronavei şi nu prezintă probleme medicale deosebite. Cei doi sunt evaluaţi de medici, iar dacă va fi nevoie vor fi transportaţi la spital, scrie cotidianul.ro.
La faţa locului au fost trimise o autospecială complexă de stingere cu modul de descarcerare şi prim ajutor, o ambulanţă SMURD pentru victime multiple (ATPVM) şi un echipaj medical SAJ.