Primarul Emil Boc a afirmat, la un post local de radio, că oamenii care aleg să trăiască în orașul de cinci stele trebuie să beneficieze de aceleași oportunități ca cei care locuiesc în Paris, Barcelona sau Madrid.

Edilul a fost că europenii au fost impresionați de cele 200 de hectare de spații verzi aflate în reabilitare, de ambiția Clujului de a avea flotă de autobuze complet electrică și de eliminarea centralelor termice de apartament pentru blocuri mai mari de 6 apartamente. 

Vrem să avem o viață mai bună la Cluj, salarii mai consistente și să trăim și noi la Cluj așa cum trăiesc la Roma, la Paris, Madrid, Amsterdam și Barcelona. Pentru asta ne batem de multă vreme, începând cu strategia din 2004 a orașului, să ducem Clujul în elita orașelor. 

Acum am ajuns în galeria selectă a orașelor neutre din punct de vedere climatic. Încet, dar sigur ne găsim locul european, pentru că merită Clujenii”, a spus primarul Emil Boc, la un post local de radio.

Moderatorul l-a întrebat dacă nu cumva se va scumpi și mai mult viața, iar ecilul a răspuns cu o serie de întrebări.

Emil Boc: De ce vin oamenii la Cluj să plătească sume mai mari? De ce?

Moderator: Pentru că sunt salariile mai mari. 

Emil Boc: De ce sunt salariile mai mari?

Moderator: Pentru că s-a dezvoltat această piață de IT.

Emil Boc: Cine a dezvoltat această piață?

Moderator: Oare cine pune aici întrebările? E drept că sunt care câștigă mii de euro, dar sunt și care au salariu minim pe economie.

Emil Boc: Dacă aveți bani, i-ați băga unde să nu conteze? Aveți mulți sau puțini, i-ați investi acolo unde ați ști că îi pierdeți? De ce vin oamenii să investească aici. Puneți-vă întrebarea?

Dacă ar fi invers, și ar fugi oamenii din Cluj cum ar fi?

Moderator: Să nu uităm și de centrul universitar!

Emil Boc: Cine susține acest centru universitar? Populist este frumos să pui întrebări, dar ar trebui mers la rădăcină.

Cum era Clujul când era ocolit în 2004. Coca-Cola ne-a ocolit și s-a dus la Oradea, când Clujul era prăfuit și cufundat în beznă. Era mai bine? Poate unii duc dorul după așa ceva. 

Citește și: Criminalul clujean care i-a tăiat capul bunicii condamnat la 25 de ani EXCLUSIV

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.