Eugen Cecan a fost suspendat din funcția de director al DRDP Cluj până la momentul în care instanța va motiva decizia în procesul pe care acesta l-a avut după ce a fost revocat din funcție de către Cătălin Drulă. Decizia nu este una definitivă și, cel mai probabil, telenovela suspendărilor și revenirilor în funcție va continua.

Astfel, în data de 8 noiembrie Structurile din cadrul DRDP Cluj au fost înștiințate ca în actele oficiale să utilizeze sintagma: ”CNAIR SA prin DRDP Cluj, reprezentată legal de către domnul Iuga Mihai Dorin – Director Întreținere DN și Autostrăzi”.

Prin urmare, împuternicit ca Director General al DRDP Cluj este domnul Iuga Mihai Dorin

Anul trecut, tot cam prin iulie, Consiliul de Administrație al CNAIR a luat sdecizia suspendării lui Eugen Cecan din funcția de Director Regional al DRDP Cluj, în urma trimiterii sale în judecată pentru delapidare în dauna regionalei pe care o conducea.

Ministrul Drulă l-a scos ”cu ranga” din funcție pe Cecan. Acesta a contestat și a fost repus în funcție în primă instanță. După care s-au succedat restul procedurilor juridice până ce, în ultimă instanță, Eugen Cecan a pierdut litigiul cu CNAIR și a fost re-suspendat. E o întreagă telenovelă a suspendărilor și revenirilor pe funcție cu acest om.

Sursa: ziardecluj.ro

Citește și: UPDATE Cine sunt cadrele medicale din Cluj-Napoca, fotografiate în timp ce se plimbă pe stradă în haine de spital

Scanned Image

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.