Un atacator sinucigaş s-a aruncat în aer marţi în apropierea clădirii parlamentului din Kabul, iar la scurt timp a explodat o maşină-capcană în ceea ce pare să fi fost o operaţiune coordonată, au declarat oficialităţi afgane, citate de Reuters, conform agerpres.
DPA relatează în schimb că ambele atacuri au fost comise cu maşini-capcană. „O Toyota 4Runner încărcată cu explozibili a sărit în aer în apropierea clădirii parlamentului”, a declarat Ahamd Wali Saboori, şeful poliţiei din districtul 7 din Kabul, adăugând că o a doua maşină a explodat imediat după ce oficialităţi din domeniul securităţii au ajuns în zonă, potrivit DPA.
„Există victime, dar nu ştim încă numărul exact”, a declarat Saboori, citat de agenţia de presă germană. O a treia maşină suspectă a fost oprită în zonă, în timp ce forţele de securitate se grăbeau să ajungă la faţa locului.
Purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid, a revendicat atacurile.