Fabrica Clujana a fost scoasă la vânzare de Fisc pentru a recupera din datoriile bugetare, care la finalul lunii septembrie se ridicau la 13 milioane lei.
Clujana funcționează într-un vechi spațiu din Cluj-Napoca, iar după eventuala vânzare, când ar trebui să elibereze spațiul, și-ar putea continua activitatea în altă parte. Terenurile pe care se află clădirile fabricii, de aproximativ 10.000 de metri pătrați, pot fi atractive pentru dezvoltatorii imobiliari, în contextul în care piața imobiliară din Cluj-Napoca este una dintre cele mai „încinse” din țară, informează profit.ro.
Întreaga proprietate, care însumează peste 9.540 de metri pătrați, este ofertată la 27,8 milioane lei (exclusiv TVA). La aceasta se adaugă un spațiu comercial de 118 metri pătrați, cu 676.245 lei (exclusiv TVA).
Clujana SA a avut anul trecut o cifră de afaceri de 9,9 milioane lei, un profit net de doar 213.000 lei şi datorii de 11,8 milioane lei. Numărul de angajaţi a fost anul trecut de 301, mai mic cu 11 decât în anul 2015. Dacă în anul precedent, fabrica de încălţăminte a Consiliului Judeţean a avut un oarecare profit, în 2015 a avut pierderi de 3,2 milioane lei, în 2014, a înregistrat pierderi de 3 milioane lei, iar în 2013 a avut pierderi de 1,4 milioane lei. De altfel, Clujana SA a fost mai tot timpul pe pierdere, cel mai bun an a fost 2006 când a înregistrat un profit de 5,7 milioane lei.
În ceea ce priveşte datoriile, Clujana SA a avut, în 2015, datorii şi mai mari decât anul trecut, mai exact 12,1 milioane lei. În anul 2014, fabrica de încălţăminte a înregistrat datorii de 14,5 milioane lei, iar în 2013, 8,4 milioane lei.
În cazul Clujana, datoriile către stat, se ridicau, la finalul lunii septembrie, la 13 milioane de lei, din care 5,1 milioane lei la bugetul de stat, 5,5 milioane lei contribuții neachitate pentru pensii, 220.000 de lei sume neachitate la bugetul pentru șomaj, precum și restanțe de 2,1 milioane lei la bugetul asigurărilor de sănătate. Fabrica are însă semne de revenire, după ce anul trecut a intrat pe profit, cu un câștig de 213.000 lei, la afaceri nete de 9,9 milioane lei. În 2015, a avut un rezultat negativ de 3,2 milioane lei la afaceri similare, de 9,6 milioane lei. Anul trecut, în fabrică lucrau 301 angajați.
Conducerea fabricii Clujana precizează că va face toate demersurile necesare pentru a păstra activele fabricii.
”În ceea ce ne privește vom folosi toate demersurile pe care ni le permite legea pentru a conserva patrimoniul fabricii. Majoritatea datoriilor au fost acumulate în 2014 și deși am reușit în ultimii ani să echilibrăm societatea, creșterea de costuri, în special cu obligațiile de natură salarială și a ratelor eșalonate au dus la această situație în care ANAF aplică procedurile de recuperare a acestor creanțe. Noi facem toate demersurile pentru a conserva activul fabricii. ANAF a scos la licitație fabrica pe baza unor rapoarte de evaluare din 2016. Nu mi se pare tocmai în regulă să scoți la licitație active de 30 milioane lei pentru o datorie de trei ori mai mică. Cred că era suficient să se scoată active pentru care există creanțe la ANAF, dar aceasta este deja procedura ANAF”, afirmă Valentin Gliga, directorul Clujana.
De asemenea, se ia în calcul o relocare a fabricii.
”Există posibilitatea relocării fabricii și păstrarea patrimoniului. Acest lucru ar fi benefic din perspectiva cursului operațional. Activul fabricii trebuie să fie conservat pentru că reprezintă patrimoniul companiei și facem toate demersurile posibile ca să obținem acest lucru și totodată să luăm în considerare și o relocare bazată strict pe rațiunea costurilor operaționale, în sensul că într-o clădire adaptată pentru așa ceva”, mai spune Gliga.