Germania va livra Ungariei 50 de tancuri, marca Leopard-2 şi acest lucru este un moment important în procesul de militarizare a Ungariei – scrie săptămânalul german Der Spiegel. Fabricile germane de armament doar anul trecut au vândut pentru o suma de 1.8 miliarde de euro arme şi echipamente militare guvernului maghiar şi astfel Ungaria a devenit una dintre cele mai importante pieţe ale industriei militare germane, iar Germania a devenit partenerul cel mai important al programului de înarmare al premierului maghiar, Orbán Viktor. „Astfel prim-ministrul, ca un accesoriu la contracte economice, cumpără şi tăcerea germană despre transformările antidemocratice care au loc în Ungaria” – scrie Keno Versteck, autorul articolului conform Rador, citat de flux24.ro.

În continuare publicaţia scrie că muzica de acompaniament a tancurilor germane şi a soldaţilor maghiari care deservesc blindatele este compusă de cea mai populară formaţie de hard rock de extremă dreapta, Kárpátia, care promovează cultul violenţei în Ungaria. Textul melodiilor acestei formaţii omagiază epoca autoritară al lui Horthy Miklós, a luptelor aşa zis glorioase duse de armata maghiară alături de Hitler împotriva Uniunii Sovietice şi militează pentru o Ungarie Mare care se întinde din vestul Ucrainei, până la litoralul croat. Formaţia aparţinea în trecut de partidul de extremă dreapta Jobbik, dar după ce acest partid s-a orientat pentru o linie politică mai moderată, muzicanţii s-au apropiat de partidul de guvernământ Fidesz al cărui preşedinte este premierul Orbán Viktor. Membrul fondator a formaţiei, Petrás János a fost distins în anul 2013 cu o decoraţie de stat în Ungaria, dar în România a fost amendat în anul 2018 şi i s-a interzis să mai concerteze pentru timp de trei ani pentru incitare la ură.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here