Ioan Ţintean, deputat PNL de Bistriţa, controlează indirect afaceri de milioane de lei şi prin care îşi deduce cheltuielile personale. Atât Titus cât şi Camelia Ţintean, conduc firme fruntaşe pe domeniul lor de activitate, chiar dacă uneori se mai întâmplă să mai desfăşoare şi activităţi neautorizate. Gazeta de Bistriţa vă prezintă în continuare principale surse de venit al unuia dintre cei mai influenţi politicieni bistriţeni, precum şi modul în care îşi desfăşoară activitatea parlamentară.

Conform declaraţiei de avere publicată pe site-ul Camerei Deputaţilor, Ioan Ţintean deţine o casă în municipiul Bistriţa de 614 mp şi mai multe terenuri, printre care o curte la casă în intravilan de 150 de mp, o gradină în intravilan de 100 de mp şi un gazon verde tot în intra vilan de 150 de mp. Pentru toate aceste terenuri, la modul de dobândire este precizat “cumpărare”, doar un teren agricol de 2,3 ha fiind obţinut pe calea moştenirii de la părinţi. Tot ce înseamnă “cumpărături”, sunt realizate în perioada în care Ioan Ţintean deţinea funcţia de director la Finanţele Publice Bistriţa. Pe ultima declaraţie de interese datată din 25 mai 2011, sunt precizate participaţii în cuantum de 51% la firma Meridian Srl precum şi faptul că deţine funcţia de preşedinte al filialei Bistriţa-Năsăud al partidului PNL, pentru care nu beneficiază de nicio remuneraţie. Chiar şi aşa, Ioan Ţintean a reuşit să strângă într-un singur cont deschis la BCR Bistriţa nu mai puţin de 61.000 de lei, adică peste jumătate de miliard de lei vechi. Considerând funcţia pe care o deţine şi poziţia înaltă din partid, bunurile şi terenurile deţinute de către deputatul PNL nu ar impresionea pe nimeni, dacă nu am şti prea bine modelul după care se acţionează în aceste situaţii. Ca orice om aflat sub lupa opiniei publice şi care trebuie să-şi facă publică averea periodic, nici Ioan Ţintean nu a stat prea mult pe gânduri şi şi-a pus rudele în funcţii de conducere ale divereselor firme.

Fără să fie foarte ocupat cu afacerile, pe acestea lăsându-le în grija rudelor, ne-am imagina faptul că Ioan Ţintean ar avea mai mult timp pentru a se dedica vieţii de deputat în Parlamentul Românie, unde ar trebui să fie foarte activ. Chiar cu mult timp liber la dispoziţie, nu mare ne-a fost mirarea când am aflat că deputatul pnl nu prea trece nici pe la serviciul legislativ. Din ultimul raport dat publicitatii de Institutul pentru Politici Publice care monitorizează activitatea parlamentarilor resiese faptul că Ioan Ţintean a fost prezent abia la jumătate din şedinţele disputate în Parlament.  Astfel, din cele 168 de voturi finale pe care ar fi trebuit să le dea în sesiunea trecută unor proiecte de lege, Ioan Ţintean a votat numai de 89 de ori, un procent de aproximativ  53 la suta. IPP arată în raportul de monitorizare că deputatul bistriţean a lipsit şi de la două sedinţe ale Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci din care face parte. Chiar dacă nu prea dă pe la servici, Ioan Ţintean “costă”statul român zeci de mii de lei, pe lângă salarul pe care îl încasează lunar. Astfel, de când a fost ales ca parlametar, deputatul Ţintean a costat mai mult pentru statul român decât orice alt parlamentar bistriţean. Acesta a cheltuit în 14 luni nu mai putin de 407.592 lei pentru a se prezenta la şedinţele Camerei Deputatilor şi pentru a elabora nouă propuneri legislative, dintre care trei au fost respinse definitiv.
Pentru că legea permite acest lucru, Ioan Ţintean a încasat lunar diurna pentru deplasarea în Bucuresti dar şi în teritoriu, chiar dacă era vacanţă parlametară, în total 38.782 lei. Alţi 18.290 de lei au fost decontaţi pentru "cheltuielile cu transportul în ţară", iar pentru cazarea în Bucureşti a demnitarului s-au cheltuit 122.185 lei.

Electro Prod SA, firma cu doi angajaţi şi profit de sute de milioane

Puţină lume cunoaşte faptul că firma Electro Prod, numărul doi în Top Afaceri Romania Microintreprinderi la secţiunea “producţie de energie electrică”, este controlată de către familia Ţintean. Mai precis, fiul său, Titus Ţintean, care mai este şi consilier al liderului PNL Horea Uioreanu, este asociat cu Ţintea Camelia, fiica deputatului, împreună conducând frâiele uneia dintre cele mai importante firme bistriţene. Pe lângă cei doi , pentru a asigura  succesul în afaceri al firmei, în rândul asociaţilor se mai numără şi patronii firmei Electroplast, mare producător de cabluri şi conductori electrici din Bistriţa. Conform datelor furnizate de către mai multe site-uri de specialitate, firma SC Electro Prod SA, a avut un angajat în 2006 şi câte doi angajaţi de atunci în prezent. Cu toate acestea, numărul mic al oamenilor care lucrează la firma copiilor deputatului Ioan Ţintean nu a fost un impediment în dezvoltatea afacerii sau în creşterea profitului. Astfel, în plini ani de criză, firma Electro Prod SA a reuşit performanţa de a avea profit de zeci de mii de lei, chiar dacă restul firmelor concurente făceau eforturi mari pentru a nu declara falimentul.

Firmă fără autorizaţie alimentară, deschide bar în Cluj

Din declaraţia de interese publicată de către Camera Deputaţilor pe site-ul oficial al instituţiei, rezultă faptul că Ioan Ţintean deţine 51 % din participaţiile societăţii SC Meridian SRL, care activează pe piaţă încă din anul 1991. Firma deţine la momentul actual 19 angajaţi şi a avut anul trecut o cifră de afaceri de 2,858,055 lei, cu un profit de 146,327 lei, neavând nicio pierdere.  Pe lângă cifra de afaceri impresionantă sau alte date economice de invidiat, societatea patronată de către deputatul PNL este folosită şi drept “umbrelă”, pentru a acoperii diverse cheltuieli personale, care pot fi decontate pe această cale. Conform surselor Gazeta de Bistriţa, deputatul Ioan Ţintean, având sediul firmei la domiciliul propriu, îşi decontează majoritatea facturilor şi cheltuielilor personale pe firmă, pentru a obţine o reducere la impozit. Prin intermediul aceleiaşi firme, a cărei prinicipale domenii de activitate sunt  “Comercializare en-gros a produselor industriale. Comert en-gros. Comercializare en-detail de articole sanitare. Comercializare produse de metalurgie”, familia Ţintean a decis să se extindă şi pe piaţa clujeană, deschizându-şi un bar. Chiar dacă nu deţine autorizaţia necesară, conform surselor Gazeta, firma Meridian SRL a deschis un local în care se servesc băuturi alcoolice  pe strada Hasdeu Petriceicu Bogdan, nr. 7-9, lângă căminele din Haşdeu, loc ideal pentru un asemenea tip de afacere.

PP – topul chiulangiilor

Câteva date despre firmele clanului Ţintean

SC Electro Prod SA

Locul 2 in Top Afaceri Romania Microintreprinderi, judetul BISTRITA NASAUD, domeniul 3511: Productia de energie electrica
Locul 2 in Top Afaceri Romania, localitatea BISTRITA, domeniul 35: Productia si furnizarea de energie electrica si termica, gaze, apa calda si aer conditionat

Date financiare ELECTRIC PROD SA
An bilant    Cifră de afaceri (RON)    Venituri (RON)    Cheltuieli (RON)    Profit net / pierdere netă (RON)    Număr angajaţi
2006    Nedisponbil    94.394,00    89.945,00    1.616,00    1
2007    118.683,00    190.571,00    163.982,00    22.774,00    2
2008    258.128,00    258.738,00    232.980,00    19.289,00    2
2009    256.636,00    445.233,00    415.322,00    16.554,00    2

Date financiare SC Meridian SRL

Cifra de faceri: 2,858,055 Lei
Profitul net: 146,327 Lei
Pierdere net: 0 Lei
Profit brut: 174,199 Lei
Pierdere brut: 0 Lei
Salariati: 19 angajati
Tipul de activitate, conform clasificarii CAEN din :
Comert cu amanuntul in magazine nespecializate, cu vanzare predominanta de produse nealimentare
Pierderea neta: 0 Lei
Datorii Total: 568,081 Lei
Cheltuieli totale: 2,685,052 Lei
Venituri totale: 2,859,251 Lei
Active imobilizate TOTAL: 538,434 Lei
Active circulante TOTAL: 642,581 Lei
Stocuri: 485,854 Lei
Disponibilitati banesti / Casa si conturi la banci: 0 Lei
Creante: 82,547 Lei
Cheltuieli in avans 0 Lei
Venituri in avans 0 Lei
Capitaluri: 612,934 Lei
Patrimoniul regiei: 0 Lei
Patrimoniul public: 0 Lei
Provizioane pentru riscuri si cheltuieli: 0 Lei
Capital social subscris si varsat: 11,200 Lei

Ovidiu Todoran

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.