Judecătorii clujeni au decis definitiv că familia deputatului clujean Steluța Cătăniciu și-a construit ilegal gardul la una dintre casele pe care le deține în Cluj Napoca și acum trebuie să îl dărâme. Cătăniciu este unul dintre deputații clujeni traseiști care a trecut prin PNL, PC, PPU-SL și, acum, PSD. De asemenea, ea a pierdut un proces cu Agenția Națională de Integritate pe motiv că, în timp ce era consilier local la Primăria Cluj Napoca, nu s-a abținut de la votarea unei hotărâri privitoare la o societate comercială la care avea interese.

În septembrie 2017, Poliția Locală Cluj Napoca a întocmit un proces verbal cu privire la faptul că la una dintre proprietățile familiei Cătăniciu se construia un gard fără autorizație de construcție. A fost dată o amendă de 1.500 de lei și s-a dispus încetarea lucrărilor și intrarea în legalitate.

”A executat lucrări de construcții, fără a deține autorizație de construire la imobilul situat la aceasta adresă, lucrări ce constau în executarea unei împrejmuiri din stâlpi metalici cu fundație din beton și plasă din metal, cu înălțimea de cca.2,00 m și lungimea de cca. 20,00 m , la data și ora efectuării controlului lucrările fiind executate. S-a dispus, odată cu aplicarea amenzii și măsura complementară de intrare în legalitate prin obținerea autorizației de construire pentru lucrările executate,  în termen de 180 de zile, în caz contrar desființarea acestora”, arată procesul verbal.

Curios este faptul că lucrările, chiar dacă au fost făcute în 2017, procesul verbal de constare făcut de Poliția Locală Cluj Napoca a fost încheiat abia după un an de zile, în 2018!

Pe acest considerent, inițial, soțul deputatului, Marius Cătăniciu, a reușit inițial anularea procesului verbal pe o excepție a prescrierii aplicării sancțiunii contravenționale, întrucât în lipsa posibilității aplicării sancțiunii, procesul verbal este nul. Cu toate acestea, Primăria Cluj Napoca a contestat decizia instanței, astfel că procesul verbal a rămas valabil și a continuat să își facă efectele.

Trebuie menționat că, dacă Steluța Cătăniciu este un parlamentar care nu își păstrează prea mult timp culoarea politică, soțul ei, Marius, este șef la Hidroelectrica Cluj, iar fiul lor, Tudor, ocupă diferite funcții plătite din bani publici: a fost consilier pe la Secretariatul General al Guvernului, director de program la Transelectrica Cluj,

După un gard ilegal, familia unui politician cameleonic

Iar efectele procesului verbal făcut în 2018 au avut o finalitate abia acum, la sfârșitul lunii martie 2022, când judecătorii clujeni au decis că familia Cătăniciu trebuie să își demoleze gardul construit fără autorizație.

”Admite apelul declarat de reclamantul Primarul municipiului Cluj-Napoca împotriva Sentinței civile nr. 169/2021 pronunțată în dosarul nr. 15512/211/2020 al Judecătoriei Cluj-Napoca, pe care o schimbă în întregime în sensul că admite acțiunea civilă formulată de reclamantul Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc în contradictoriu cu pârâții Cătăniciu Marius Florian, Cătăniciu Tudor Rareș și Cătăniciu Ana, decedată în cursul procesului, continuată față de succesorul Cătăniciu Marius Florian și în consecință: Obligă parații să desfiinţeze lucrările de construcții executate nelegal la imobilul situat în mun. Cluj-Napoca str. Oituz nr.8 jud. Cluj înscris în CF 331186 Cluj-Napoca , nr . cad./top. 331186 lucrări menționate în procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr.0180224/03.09.2018 constând în împrejmuiri din stâlpi metalici cu fundație din beton și plasă din metal, cu înălțimea de cca.2,00 m și lungimea de cc.20,00 m, într-un termen de 60 de zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, în caz contrar autorizează reclamantul să desfiinţeze lucrările executate nelegal pe cheltuiala pârâților. Obligă intimații parați să plătească apelantului reclamant suma de 40 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în fond și apel. Decizia este definitivă”, arată soluția pe scurt a completului Tribunalului Cluj format din judecătorii TAŞCĂ Dan-Ioan, ONCICĂ-SANISLAV Marcela și POP Alina.

Potrivit membrilor familiei Cătăniciu, ei ar fi dispus construirea unui gard la rugămintea vecinilor care, mai apoi, i-au reclamat.

”Vecinii au vrut să își vândă casa, iar gardul comun era foarte vechi, era din lemn, rupt și mucegăit și i-au rugat pe pârâți (familia Cătăniciu, n.red,) să refacă gardul. Arată că aceștia au refăcut gardul pe costul lor din panouri de plasă metalică, apoi vecinii au chemat poliția locală care le-a aplicat amenzi pentru că nu dețin autorizație de construire pentru gardul respectiv”.

În baza acestei pledoarii, inițial, judecătorul PAVEL Ruxandra de la Judecătoria Cluj Napoca a dat o sentință diametral opusă, în sensul că a respins acțiunea Primăriei Cluj Napoca împotriva familiei Cătăniciu.

În prima fază a procesului, judecătoarea Pavel i-a scăpat atunci pe membrii familiei Cătăniciu pe motiv că

Polițistul local care a întocmit procesul verbal nu a specificat concret că dacă nu se intră în legalitate trebuie desființată construcția.

”Instanța apreciază că reclamantului (Primăria Cluj Napoca, n.red.) îi revenea sarcina să stabilească dacă lucrările efectuate la imobilul situat în Cluj-Napoca pot fi menținute și în caz afirmativ în ce condiții, respectiv cu indicarea în concret a măsurilor care se impun pentru încadrarea în prevederile autorizației și să dea eficiență dispozițiilor legale conform cărora „în situația în care construcția realizată fără autorizație de construire întrunește condițiile urbanistice de integrare în cadrul construit preexistent, autoritatea administrației publice locale competente poate proceda la emiterea unei autorizații de construire în vederea intrării în legalitate”.

Astfel cum se conturează din argumentele expuse anterior, instanța concluzionează că măsura intrării în legalitate dispusă prin procesul verbal de contravenție nu constituie o măsură complementară prevăzută de art. 28 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 pentru a atrage aplicabilitatea art. 32 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 50/1991, în speță făcându-se referire la o procedură administrativă. Pentru aceste motive, reținând că prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției care fundamentează cererea de chemare în judecată, nu s-a dispus pe lângă amenda contravențională și măsura complementară a desființării lucrărilor executate fără autorizație ori cu nerespectarea prevederilor acesteia (…) că desființarea a fost prevăzută cu titlu subsidiar, în eventualitatea neîndeplinirii obligației de intrare în legalitate (…) instanța consideră că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 32 alin. (1) Legea nr. 50/1991 și va respinge cererea ca neîntemeiată”

Incompatibilitatea Steluței Cătăniciu a mers până la CEDO, unde nu a reușit să scape de verdictul ANI

Deputatul clujean Steluța Cătăniciu a formulat o plângere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, dar instanța europeană a respins ca inadmisibilă plângerea deputatului clujean. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat în 2015 că aceasta a încălcat regimul juridic privind conflictul de interese.

Cătăniciu a fost cercetată de inspectorii ANI pentru o situație de incompatibilitate. După ce a făcut parte din cadrul administrațiilor județene și locale din Cluj, Cătăniciu este acum deputat liberal și vicepreședintele comisiei Juridice din Camera Deputaților. 

Ea a fost declarată incompatibilă de inspectorii de Integritate în urma unei sesizări de incompatibilitate care i s-a făcut în perioada în care ea era consilier local în cadrul Primăriei Cluj Napoca.

“S-a constatat încălcarea regimului juridic privind conflictul de interese în materie administrativă de către CĂTĂNICIU STELUŢA GUSTICA, întrucât, în calitate de Consilier local în cadrul

Consiliului Local al Municipiului Cluj-Napoca, Județul Cluj, a participat, la data de 07.04.2009, la procesul de deliberare şi adoptare a Hotărârii Consiliului Local privind prelungirea contractului de asociere pentru spaţiu cu altă destinaţie a SOCIETĂŢII COOPERATIVA MEŞTEŞUGĂREASCĂ FOTO OPTICA din Cluj-Napoca. Ulterior adoptării acestei hotărâri, la data de 05.05.2009, CĂTĂNICIU STELUŢA GUSTICA a încheiat cu SOCIETATEA COOPERATIVA MEŞTEŞUGĂREASCĂ FOTO OPTICA din Cluj-Napoca un contract de asistenţă juridică privind reprezentarea în instanţă a intereselor societății în litigiul avut”, arată raportul inspectorilor ANI. 

3 COMENTARII

  1. Vecinii în cauză îmi sunt prieteni. nu ar fi avut nimc împotriva gardului dacă noul gard nu ar fi intrat 20 cm în terenul lor, urmele gardului vechi fiind dealtfel vizibile. De aceea au reclamat, pt cei 5 mp furaţi.

  2. Mai sunt si altii care au vandut casa cu gradina, dar nu si au rugat vecinii sa faca gardul vechi inainte de a vinde. Textul asta ii pt. prosti, daca vinzi nu te mai intereseaza gardul intre gradini, curti. Vecinul care ramane ii prost sa faca gardul daca stie ca vine unul nou??

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.