Suferinţele „evreului rătăcitor” Mischael Suder par a nu se mai încheia: după ce şi-a pierdut tatăl şi fraţii în lagărul de concentrare de la Auschwitz, mama i-a fost ucisă de nazişti iar securitatea comunistă l-a internat cu scopul de a-l suprima, astăzi, bolnav şi nerepus în drepturi de statul român a ajuns să doarmă în gară. De o perioadă de timp, deşi Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului – pe baza dosarelor fostei Securităţi, aflate la CNSAS – a confirmat inimaginabilele chinuri prin care a trecut, plus handicapul de care suferă, Primăria refuză să-i atribuie lui Suder o locuinţă de serviciu. Bărbatul susţine că în România nu s-a schimbat nimic după 1989: politica regimului comunist e continuată din plin şi de „actualii”!
Biografia lui Suder, după dosarele Securităţii!
Despre viaţa şi suferinţele evreului Mischael Suder, a cărui viaţă poate constitui, oricând, scenariul unui film de Oscar am mai scris, cu ceva timp în urmă, însă într-un cu totul alt context. Am revenit acum pentru că traiul său actual depăşeşte orice imaginaţie, relevând ticăloşia însoţită de nepăsare şi incompetenţă a guvernanţilor noştri locali. Bărbatul – mic de statură şi extrem de agil, ca o felină, aflat într-o permanentă agitaţie – şade tolănit pe o banchetă aflată în sala de aşteptarea a Gării C.F. Cluj, unde şi-a petrecut noaptea precedentă. Aflasem mai demult despre omul acesta, născut în Germania nazistă, în 1943, faptul că – spre deosebire de tatăl său şi de restul familiei, care au avut parte de o moarte cruntă în lagărul de concentrare de la Auschwitz – a scăpat cu viaţă printr-o adevărată minune: pe când avea doar câteva luni de viaţă, fiind răcit, mama lui l-a dus la un medic german, aflat la câteva străzi distanţă, răstimp în care naziştii au blocat cartierul evreiesc şi au arestat miile de evrei care trăiau acolo. Însă, curând, mama lui a fost violată de nişte gestapovişti, chiar în sinagogă, în timp ce se afla cu el în braţe. Apoi naziştii, după ce şi-au încheiat mârşava faptă i-au tăiat femeii sfârcurile sânilor, iar micuţului Suder, lobii urechilor. Cu un ultim efort, ajutată de nişte rude, mama lui a reuşit să fugă din Germania şi ajunsă la o clinică din Cluj, după un şir de întâmplări cu totul extraordinare, a murit la scurt timp în spital. Iar pentru ca vorbele sale să nu fie considerate doar o simplă poveste, redăm în continuare, succint, povestea vieţii lui Suder, pe baza scrisorii pe care dl. Radu Preda, preşedintele executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc i-a trimis-o, după studiul a sute de pagini – din câteva mii! – din arhivele fostei Securităţi. Arată un fragment din scrisoare: “Identitatea sub care aţi fost cunoscut de către autorităţi în timpul regimului comunist (inclusiv de către fosta Securitate) este aceea de Bica Nicolae, în următoarele împrejurări: aţi fost adoptat în spitalul din Cluj de o soră medicală, în împrejurările tragice ale morţii mamei Dvs., refugiată în Transilvania din faţa persecuţiilor îndreptate împotriva evreilor. Întreaga familie (tata şi fraţii) au murit în lagărele de concentrare naziste. Pentru a fi pus la adăpost de progromurile horthyste din Ardealul de Nord, aţi fost înregistrat la oficiul stării civile pe 17 iunie 1943 sub numele Bica Nicolae, fiu al Anei şi al lui Petru, din comuna Mihai Viteazu, care v-au substituit fiului lor decedat la scurtă vreme după naştere. În 1974 aţi părăsit ilegal România, stabilindu-vă în R.F.G., unde din 1977 şi până în 1994 aţi lucrat ca lăcătuş mecanic la uzina Mercedes în Mannheim. Aţi fost repatriat în 2002 ”.
“Merg mai departe la Curtea Europeană de la Strassbourg!”
În continuare, scrisoarea de la IICCMER certifică faptul că Suder s-a aflat în atenţia organelor de Securitate începând din anul 1973, când la data de 20 mai a fost internat pentru o lună, la cererea organelor Ministerului de Interne, în spitalul de psihiatrie de la Gătaia, ca urmare a protestelor faţă de împiedecarea selectării sale pentru a lucra la şantierele din străinătate, pe baza unei note informative a unui coleg de serviciu care denunţa intenţa clară a lui Suder de a nu se mai întoarce în ţară. Pe 18 iulie acelaşi an, Suder a fost prins în cursul unei “tentative de trecere frauduloasă a frontierei de stat” în Iugoslavia, pe Dunăre, în cursul căreia persoana care îl însoţea a murit împuşcată de grăniceri, iar el a fost anchetat în arestul Miliţiei din Moldova Nouă şi apoi la Securitatea din Timişoara. Acolo, acesta a suferit grave traume fizice şi psihice de pe urma torturilor la care a fost supus, inclusiv găurirea maxilarelor cu un burghiu. Apoi, organele Securităţii au dispus din nou internarea lui în spitalele de psihiatrie din Gătaia, Sibiu şi Timişoara. După externare, Suder a reuşit să părăsească ilegal România, stabilindu-se în R.F.G. Dar nici după această aparentă rezolvare a situaţiei, Suder nu şi-a găsit liniştea. Iată ce spune mai departe scrisoarea IICCMER: “În urma acţiunilor Dvs. În exil, în vederea reîntregirii familiei, cât şi a organizării unui grup care viza acţiuni împotriva Ambasadei R.S.R. la Bonn, v-aţi aflat în atenţia organelor de Securitate. Acestea au pus sub urmărire prin mijloace specifice inclusiv familia Dvs. din România. În 24 ianuarie 1977 aţi fost arestat pentru trecere frauduloasă a frontierei R.S.R.,sub o identitate falsă, acţiune prin care aţi încercat să organizaţi trecerea soţiei şi fiicei Dvs. în Germania. Aţi fost reţinut şi anchetat de organele de Miliţie şi Securitate. Aţi fost pus în libertate în 11 mai 1977 şi aţi părăsit după două săptămâni România. Ulterior, datorită acţiunilor dumneavoastră din exil, aţi fost trecut pe lista persoanelor indezirabile şi, în conformitate cu dispoziţia semnată de dl. g-ral Iulian Vlad, aţi fost dat “în consemn general” şi aţi rămas aşa (cum reiese din dosarul informativ nr.32.476) în atenţia organelor de Securitate”. Ne aflăm, la ora 8.40 dimineaţa, în sala de aşteptare a gării C.F. Cluj. Însă, înainte de a intra în subiectul încercărilor sale de a obţine o locuinţă socială, din partea Primăriei Cluj, bărbatul ţine să mă informeze asupra unei situaţii rămase nerezolvate, ba mai mult, care s-a finalizat în sens negativ pentru el: “V-am povestit anterior că în 2002 pe când mă aflam în Germania, am fost adus în România, la schimb cu doi spioni germani aflaţi în ţară, fiind traficat la modul ordinar de statul român, deşi eu nu aveam nimic legat de activităţi de spionaj. Am fost adus, ca un câine, în ţară, cu avionul de către agentul C.O. şi de atunci, timp de 7 ani n-am mai putut părăsi România ca să-mi vizitez rudele pe care le am în străinătate. Iar dosarul penal deschis împotriva statului român – mai clar împotriva lui Ioan Rus, fost ministru de interne în acea vreme, a lui Adrian Năstase, fost prim ministru al României şi a lui Ion Iliescu, fost preşedinte – a fost clasat printr-o metodă josnică: cei de la Curtea de Apel Cluj mi-au trimis înştiinţarea de prezentare la proces pe adresa de la Şintereag, jud. Bistriţa Năsăud, a fostei mele soţii, iar eu în tot acest timp stăteam liniştit la Cluj, aşteptând, pe adresa de aici, înştiinţările. În consecinţă, nu m-am prezentat la înfăţişări şi am pierdut procesul. Dar nu-i nimic, am deschis deja, în luna mai 2016 proces la Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strassbourg, referitor la acest nou abuz, aşa că nu mă las în ruptul capului!”
“Viaţa mi-e pusă în pericol, ca pe vremea comuniştilor”!
Apoi, parcă moleşit, în ciuda vioiciunii sale native, îşi continuă povestirea: “După atâtea suferinţe am rămas cu un handicap de gradul trei de vedere şi auz, şi deţin şi certificate în acest sens, plus o pensie minimă, de 500 de lei. Dar marea mea problemă este că nu am reuşit să obţin – şi mă lupt de 4-5 ani, în zadar, cu Primăria, să obţin o locuinţă socială. La această oră toate încercările mele – în ciuda a zeci de audienţe la doamna director Iulia Ardeuş – au rămas fără niciun rezultat, pentru că vezi-doamne nu întrunesc punctajul cerut de lege. Păi, ce punctaj mai doresc ăştia, la suferinţele pe care le-am îndurat în viaţă, sechelele cu care am rămas şi după toată lupta mea împotriva comuniştilor şi securiştilor?” Îşi deschide apoi o mapă şi-mi arată un maldăr de răspunsuri primite de la Primăria Cluj, identice – ca şi cum ar fi fost scrise de un robot – în care distingem îndemnul sec al instituţiei: “În concluzie, vă recomandăm să urmăriţi lista provizorie, respectiv lista finală de priorităţi pentru anul 2017…” “Dar nu reuşesc să mă regăsesc decât pe la poziţia 50 – deşi aş avea dreptul prin lege la un punctaj mult superior datorită persecuţiilor politice la care am fost supus. Acum dorm în gară, până ieri-alaltăieri prin parcuri şi câteodată, când am noroc, la unele cunoştinţe cărora le e milă de mine. Practic, suferinţele mele, în calitate de cetăţean român care a îndurat ca nimeni altcineva, în loc să se încheie capătă nuanţe tragice şi, la cei 74 de ani pe care-i am, îmi este din nou pusă în pericol viaţa, ca pe vremea comuniştilor. De asemenea, telefonul mi-e ascultat sistematic şi corespondenţa mi-e violată, cum de pildă s-a petrecut şi cu memoriul trimis către d-na Angela Merkel, care mi-a fost golit tocmai de actele esenţiale susţinerii veridicităţii situaţiei mele. Iar procesul avut cu Poşta Română pentru violarea corespondenţei a fost şi el clasat, inexplicabil, de judecători. Aşa că habar n-am ce se va mai întâmpla cu mine. Am să-i scriu preşedintelui Johannis să dea o lege ca să mă interneze într-un lagăr, cum era în1944 – să ajung odată în cer, unde se află toţi ai mei”, adaugă el, cu tristeţe.
Marius Oprea, şef birou Investigaţii Speciale la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc: „Am studiat cu atenţie dosarul lui Mischael Suder. Cert este faptul că a fost persecutat politic în urma unei tentative nereuşite de trecere a frontierei în 1977, fiind anchetat brutal de securitate şi internat ulterior în mod abuziv în mai multe spitale de psihiatrie. Din păcate, traumele sale nu au luat sfârşit până în ziua de astăzi, întrucât nu există prevederi legale pentru a fi despăgubit în urma acestor acţiuni. Din acest punct de vedere situaţia lui este asemănătoare cu aceea a celuilalt renumit dizident, Vasile Paraschiv. Dar spre deosebire de acesta, dl. Suder se află într-o situaţie socială cu totul aparte, lipsit de locuinţă şi beneficiar doar al unei pensii lunare de handicap de 500 de lei. Sper ca această declaraţie a mea să fie totodată un apel către primarul Clujului, dl. Emil Boc, pentru a-l sprijini în obţinerea unei locuinţe sociale, întrucât în cazul său se încadrează legal în această situaţie. Mă adresez d-lui Boc, eu cunoscându-l din studenţie ca un om bun şi deschis – şi sper să-i întindă o mână de ajutor acestui “evreu rătăcitor” uitat de toată lumea”.
Radu Preda, Preşedinte executiv, Institutul de Investigare a Crimelor Securităţii şi Memoria Exilului Românesc – din scrisoarea trimisă lui Mischael Suder: ”Deşi nu aţi fost condamnat politic (infracţiunea de trecere frauduloasă nemaifiind, după 1968, socotită de Codul Penal la R.S.R. una de natură politică), în urma analizării documentelor aflate la dispoziţia IICCMER reiese că, în urma acţiunilor Dvs., aţi suferit persecuţii de natură politică, prin internări din dispoziţia organelor Ministerului de Interne în spitale de psihiatrie la cererea organelor de securitate, prin arestări şi anchete, precum şi prin punerea sub urmărire atât în ţară, cât şi în străinătate a activităţii pe care aţi desfăşurat-o. Faţă de demersul Dumneavoastră, pe care îl socotim legitim, de a primi un sprijin din partea statului român, în raport cu situaţia socială pe care o aveţi în prezent, vă comunicăm că, din păcate, acesta depăşeşte cadrul legal de funcţionare a instituţiei noastre şi vă rugăm să vă adresaţi instituţiilor abilitate, în speranţa că veţi primi sprijinul solicitat”.
