O femeie în vârstă de 36 de ani a fost găsită moartă într-un apartament, în stare de putrefacție, indicând faptul că murise de mai multe zile. Aceasta se afla într-o poziție nefirească, prezentând pe corp posibile urme ale unei agresiuni. Totul s-a întâmplat în Arad.
În urma unui apel la 112, miercuri, în jurul orei 15, prin care s-a comunicat că în acel apartament s-ar fi aflat o persoană decedată, Inspectoratul Județean de Poliție Arad a declarat că „La fața locului s-au deplasat de urgență polițiștii și un echipaj al ambulanței care au constatat că este vorba despre o femeie de 36 de ani, care ar fi decedată de mai multe zile, cadavrul fiind în stare de putrefacție. Acesta a fost transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Arad, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzelor decesului. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.”
Citește și: Fetiță de 13 ani însărcinată, după ce a fost violată de propriul său tată