Inculpatul Relu Fenechiu, cunoscut în întreaga Uniune Europeană pentru poziţia pe care o are la şefia Ministerului Transporturilor, a acordat propriei sale firme bani din bugetul instituţiei pe care o conduce. Gazeta de Cluj vă aduce noi dovezi într-un scandal de incompatibilitate la cel mai înalt nivel în Guvern. Pe deasupra că firma lui Relu Fenechiu a primit o suplimentare a lucrărilor, bugetul Căilor Ferate Române a fost atât de generos încât a acordat o suplimentare suplimentării. Mai mult, majoritatea avizelor necesare pentru derularea licitaţiei au expirat pe perioada contractului, dar nimeni nu a avut nici o obiecţie de făcut din partea statului…

Cererea pe care am adresat-o companiei CFR SA ne-a fost înregistrată cu şase zile diferenţă, iar răspunsul l-am primit abia săptămâna trecută. Acest răspuns oficial dovedeşte faptul că exact în ziua în care s-a semnat recepţia lucrărilor, compania Fene Grup, controlată de însuşi ministrul Transporturilor Relu Fenechiu, a primit de la Ministerul Transporturilor fonduri în mod preferenţial. Astfel, garanţia de bună execuţie a fost predată exact în ziua recepţiei, iar fondurile Ministerului Transporturilor s-au dus către conducătorii acestuia.

Cea mai importanta societate pe acţiuni din subordinea Ministerului Transporturilor, CFR SA, a acordat un contract prin negociere directă unei societăţi deţinute de inculpatul Relu Fenechiu, devenind suspect de conflict de interese, dar şi de o gravă incompatibilitate. Practic, Relu Fenechiu îşi acordă bani din bugetul Ministerului Transporturilor, pe care îl conduce, pentru propria firma, Fene Grup. Ministrul liberal este la a treia abatere, fiind sancţionat cu o amendă de către Direcţia Naţionala Anticorupţie (DNA), dar şi trimis în judecată de procurorii DNA pentru abuz în serviciu.

Suplimentare pentru viitorul şef

 

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA, societate aflată în subordinea Ministerului Transporturilor condus de Relu Fenechiu, a acordat un contract prin negociere fără anunţ de participare societăţii Fene Grup, deţinută de însuşi ministrul Transporturilor, acelaşi liberal Relu Fenechiu. Mai precis, contractul a fost atribuit pe 02.10.2012, însă banii au început să curgă abia în acest an. Suma adjudecată de către societatea lui Relu Fenechiu este 23.840 lei, iar obiectul contractului îl reprezintă „reparaţii acoperiş + faţade + igienizări + reparaţii instalaţii sanitare şi termice la Club CFR Iaşi – lucrări suplimentare.” Mai precis, este vorba de o suplimentare de fonduri, deoarece contractul iniţial a fost adjudecat de către societatea liberalului Fenechiu încă din noiembrie 2011, dar cum socoteala din caietul de sarcini nu este întocmai cu cea din târg, ministrul aflat la putere a fost atât de hapsân încât să nu se mulţumească cu atât. Contractul iniţial a fost de 168.455 lei.

Suplimentarea lucrărilor suplimentare

Întrebaţi fiind care sunt zilele în care au fost făcute plăţile, valoarea şi motivaţia pentru contractul „Reparaţii acoperiş/faţade/igienizări/reparaţii instalaţii sanitare şi termice la Club CFR Iaşi – lucrări suplimentare”, contract semnat pe 02.10.2012 de către Sucursala Regionala CF Iaşi, oficialii CFR SA au oferit următorul răspuns:

“Situaţia plăţilor aferente contractului Reparaţii acoperiş/faţade/igienizări/reparaţii instalaţii sanitare şi termice la Club CFR Iaşi – lucrări suplimentare. (n.r. tabelul anexat)

Motivaţia executării lucrărilor suplimentare: în contractul iniţial au fost prevăzute lucrări de reparaţii la acoperişul clădirii şi la o parte a faţadei, ambele fiind într-o stare avansată de degradare. Din cauza infiltraţiilor de ape pluviale, faţada s-a deteriorat accentuat, situaţie care a impus execuţia lucrărilor de reparaţii pe toată partea stradală, cu atât mai mult cu cât bucăţi din tencuiala existentă au început să se desprindă de pe clădire, devenind un real pericol pentru trecători. Valoarea contractului de lucrări suplimentare a fost de 23.840,09 lei + TVA.”

 

Oficialii companiei de stat au spus că acest contract a fost şi prelungit, oferind următoarea motivaţie: “Perioada de derulare a contractului, cu anunţul de atribuire nr.117902, a fost prelungită din cauză obţinerii cu întârziere a acordului Primăriei Iaşi pentru montarea schelei pe trotuarul din jurul clădirii. Până la obţinerea acestui acord lucrările au fost sistate.”.

Conform reprezentanţilor căilor ferate, “recepţia lucrărilor pentru contractul de bază a fost făcută în data de 03.12.2012, iar cea pentru contractul de lucrări suplimentare în data de 18.12.2012. ”

În ceea ce priveşte returnarea garanţiei de bună execuţie, aceasta a fost oferită în mod preferenţial pentru ambele contractele ale ministrului din conducerea lor. ”Pentru contractul de bază nr. 742/19.10.2011, garanţia de participare la licitaţie a fost restituită cu OP 1213/05.07.2012, iar garanţie de bună execuţie a fost deblocată în procent de 70% în data de 17.01.2013. Pentru contractul de lucrări suplimentare nr. 949/28.09.2012, garanţia de participare la licitaţie a fost restituită cu OP 2107/03.12.2012, iar garanţia de bună execuţie a fost deblocată în procent de 70% în data de 17.01.2013”, arată oficialii CFR.

 Avize expirate

 

Întrebaţi fiind dacă societatea Fene Group deţine autorizaţie de furnizor feroviar şi Agrement tehnic feroviar, cei de la CFR au furnizat următorul răspuns: „SC Fene Grup SA a depus, conform solicitării din fişa de date: Agrement Tehnic Feroviar eliberat seria AT nr.236/2011 în 28.03.2011, valabil până la 21.01.2012, Agrement Tehnic Feroviar seria AT nr.37/2012 eliberat în 10.01.2012, valabil până la 09.01.2013, Agrement Tehnic Feroviar eliberat seria AT nr.235/2011 în 28.03.2011, valabil până la 21.01.2012, Agrement Tehnic Feroviar seria AT nr.36/2012 eliberat în 10.01.2012, valabil până la 09.01.2013, Autorizaţie Furnizor Feroviar seria AF nr.3984 eliberată în 11.11.2008, valabilă până la 10.11.2013 în condiţiile vizării anuale, Angajament de prelungire a valabilităţii acestora din proprie iniţiativă, în cazul expirării pe perioada derulării contractului. Fene Grup a depus, conform solicitării din fişa de date, certificate SR EN ISO 9001, SR EN ISO 14001, OH SAS 18001 valabile la data deschiderii ofertelor, eliberate în iunie 2009”, conchid oficialii CFR răspunsul lor.

 Tiberiu Hrihorciuc

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.