Tagedie în familia unor români din Mentana (Lazio), fetița lor de numai 4 ani și jumătate a murit subit imediat după masa de prânz, potrivit portalului de știri Rotalianul.

Evenimentul nefericit a avut loc miercuri, 21 iulie, în jurul orei 13:00, când Ariana, fetița de numai 4 ani, era acasă doar cu mama ei, care i-a dat să mănânce de prânz. Imediat după masă fetița s-a întins pe pat și a început să dea semne că nu se simte bine. Mama a sunat la 118 și o ambulanță s-a prezentat rapid la locuința familiei de români.

Care sunt cauzele decesului fetiței de doar 4 ani

Personalul medical a încercat minute în șir să o resusciteze pe fata de 4 ani, însă totul a fost în zadar. În jurul orei 13:30, medicii au declarat decesul fetiței.

Potirvit reconstituirii inițiale, nu ar exista semne că fetița s-ar fi înecat cu mâncare. Medicii care s-au ocupat de resuscitarea copilului au ajuns la ipoteza că în timpul digestiei fetița a făcut stop cardio-respirator, iar astfel s-a ajuns la deces.

Trupul neînsuflețit al Arianei, fetița de 4 ani, a fost pus la dispoziția Parchetului din Trivoli și a fost dus la Institutul de Medicină Legală din Roma în vederea realizării autopisiei. 

Un magazin din cartierul în care familia de români locuiește a organizat o strângere de fonduri pentru a veni în ajutorul părinților greu încercați. Organizatorii au publicat anunțul și pe pagina de Faccebook pentru a-i informa pe oamenii care doresc să participe pentru a ajuta familia micuței.


sursa: kanald.ro

Citește și: Viața bate filmul! Bărbatul care a reușit să rămână în viață pentru că s-a prefăcut mort

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.