La începutul lunii trecute, David Delcea, tânărul care a înjunghiat o femeie într-un magazin, a postat pe contul lui de Youtube un fragment din filmul Joker. Personajul filmului înjunghie o persoană într-un mod similar.

În momentul de față, poliția clujeană încearcă să găsească o unitate psihiatrică specializată pentru minori cu probleme psihice de acest gen. El a fost internat din seara de 5 noiembrie, când a atacat femeia, până în 8 noiembrie la Clinica de psihiatrie pediatrică din Cluj-Napoca. A fost externat deoarece spitalul nu este unitate specializată pentru cazuri de acest gen.

Copilul a fost internat la București, dar în perioada 5 până în 8 noiembrie a fost ținut într-un salon la Spitalul de Copii, dar a fost vorba despre ceva provizoriu.”Fiul meu este o victimă a sistemului. Un sistem medical care nu a reușit să-i găsească un tratament psihiatric potrivit și care acum nu are proceduri să-l interneze. A existat la Buzău un centru specializat pentru internări dispuse de instanță în cazul minorilor, dar a fost desființat, în rest existând centre pentru adulți. Suntem la București la Spitalul Obreja, de unde ne-au zis că o să conteste ce a dispus instanța și că ni-l dau acasă. Efectiv nu știm ce să mai facem. Eu am plătit bodyguarzi care să-l însoțească, am lucrat mai puțin ca să am grijă de el”, ne-a spus tatăl Cristian Delcea, de profesie psiholog, conform Clujust.ro.

Același film l-a inspirat și pe un japonez, autorul unui atac asupra mai multor persoane într-un metrou din Tokio.

Potrivit agenţiei Kyodo şi cotidianului Sankei, agresorul le-a mărturisit poliţiştilor admiraţia sa pentru Joker şi le-a spus că a „eşuat la muncă şi în prietenie şi dorea să moară”.

Tânărul de 24 de ani, îmbrăcat în costumul lui Joker, a fost arestat pentru tentativă de omor în urma agresiunilor cu cuţitul la bordul unui tren, unde a şi declanşat un incendiu, în  seara de Halloween, o sărbătoare foarte populară în Japonia.

Agresorul a spus poliţiei că „dorea să omoare pe cineva pentru a fi condamnat la moarte”, a declarat luni un purtător de cuvânt al poliţiei, pentru AFP, preluată de Agerpres.

O înregistrare video postată pe Twitter de un martor îl arată pe agresor aşezat singur într-un tren imediat după atac, fumând nervos o ţigară cu un aer sfidător, aşteptând ca poliţia să vină să-l reţină. În urma acestul atac au fost rănite 18 persoane.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.