Firma care deține hotelul Belvedere, Unita Turism Holding SA, se judecă cu Primăria Cluj-Napoca pentru două parcele de teren ocupate în prezent de ruinele fostului Ștrand Municipal, edificat în perioada interbelică, dar inactiv de peste 20 de ani. Societatea acuză municipalitatea că și-a dorit să crească suprafața spațiului verde din municipiu și a reîncadrat abuziv proprietățile private în funcţiuni de spaţii verzi. Dosarul a ajuns pe masa judecătorilor de la Curtea de Apel Timișoara, unde se va discuta apelul declarat de Unita Turism Holding SA, după ce instanța de fond a respins cererea formulată de societate, la sfârșitul anului trecut. 

Unita Turism Holding SA a formulat o cerere de chemare în judecată împotriva Primăriei Cluj-Napoca, solicitând magistraților de la Tribunalul Timiș să anuleze parțial HCL nr. 493/2014 prin care s-a aprobat documentația „Actualizare Plan Urbanistic General al mun. Cluj-Napoca” în ceea ce priveşte încadrarea funcţională a două parcele de teren din vecinătatea Cluj Arena. În prezent parcelele sunt încadrate în Unitatea Teritorială de Referinţă: Zonă Construită Protejată – Zonă Verde – Scuaruri, Grădini, Parcuri Publice („UTR ZCP_Va”), iar societatea vrea să le includă în Unitatea Teritorială de Referinţă: Zonă Construită Protejată – Zonă Verde – Zonă De Activităţi Economice cu Caracter Terţiar („UTR ZCP_Et”) sau în Unitatea Teritorială de Referinţă: Zonă Construită Protejată – Restructurarea zonelor cu caracter industrial. Zonă mixtă („UTR ZCP_RiM”).

„Municipalitatea a urmărit doar o creştere pe hârtie a spaţiilor verzi”

Firma care deține hotelul Belvedere a susținut în fața instanței că este proprietara istorică a parcelelor, iar noile reglementări aduc o serie de interdicții în ceea ce privește construcțiile, fiind interzise orice alte utilizări decât cele specifice spaţiilor verzi.  Societatea a acuzat municipalitatea că a și-a dorit o creștere a spațiilor verzi numai în documentele oficiale, iar în realitate a reîncadrat abuziv a proprietățile private.

„Autoritatea publică avea obligaţia de a urmări o încadrare omogenă, ţinând cont de evoluţia istorică şi folosinţa parcelelor învecinate. (…) Realitatea este că municipalitatea a urmărit doar o creştere pe hârtie a spaţiilor verzi, prin reîncadrarea abuzivă a proprietăților private în funcţiuni de spaţii verzi, dar fără beneficii reale pentru comunitate.”, a invocat societatea în motivarea cererii de chemare în judecată.  

Unita Turism Holding SA a arătat că încadrarea celor două parcele în Zona Verde – Scuaruri, Grădini, Parcuri Publice este cu atât mai greu de înţeles, cu cât parcelele învecinate au primit încadrări funcționale cu caracteristici flexibile şi posibilități de construire, făcând referire la: hotelul Radisson Blu, (fostul Hotel Sport deţinut până în 2015 de Unita Turism Holding SA), clădirea Digi TV, Filiala de Distribuţie Electrică Transelectrica Cluj, Sala Polivalentă și  Stadionul Cluj Arena. 

Firma a  menționat că, potrivit legii, este interzisă declararea terenurilor ca spații verzi fără respectarea procedurii de expropriere. 

„Cele două parcele sunt înscrise în Cartea Funciară în categoria curţi-construcţii, motiv pentru care declararea lor ca spaţii verzii este ilegală, fără îndeplinirea procedurii de expropriere. Dacă autoritatea publică, în urmărirea unui deziderat de interes public, doreşte suplimentarea spaţiilor verzi ale localităţii, din contul proprietăţii private a societăţii, un asemenea deziderat nu poate fi atins decât îndeplinind în prealabil procedura de expropriere, nicidecum modificând scriptic documentațiile de urbanism. De bună seamă, aceste etape nu au fost parcurse, nefiind iniţiată o procedură de expropriere în acord cu prevederile legale.”, a invocat Unita Turism Holding SA. 

Terenul nu poate fi folosit nici măcar pentru un nou ștrand

Societatea Unita Turism Holding SA a cerut efectuarea unui Raport de expertiză extrajudiciară, care arată că „prin capacitățile rămase reduse, lotul nu mai poate fi folosit ca ştrand urban cum fusese în perioada interbelică, pe când Clujul avea o populație de mai bine de patru ori mai mică. În schimb (…) terenul ar putea fi deschis unor activităţi de tip terţiar care să valorifice accesibilitatea şi cadrul natural deosebit”.

Primăria Cluj-Napoca a depus o întâmpinare prin care a arătat că modificarea încadrării funcţionale a unor parcele reglementate prin PUG nu poate fi făcută punctual, ci doar prin actualizarea PUG în integralitate. De asemenea, municipalitatea a evidențiat că terenul din Aleea Stadionului a avut dintotdeauna destinaţia de spaţiu verde și nu a fost declarat spaţiu verde după actualizarea PUG-ului.  

„ (…) anularea parţială a PUG în vigoare, pentru a se conforma cerinţei reclamantei nu este posibilă pentru că aceasta impune modificarea documentației PUG aprobate, modificarea nu poate fi făcută decât cu respectarea procedurii legale explicitate în Legea nr. 350/2001. Modificarea unei documentaţii PUG aprobate trebuie să parcurgă etapele legale de avizare specifice, iar supunerii spre aprobare a unor modificări aduse la documentaţia de urbanism aprobată îi sunt incidente prevederile legale explicitate în cuprinsul Art. 64 alin. 2 din Legea nr. 350/2001. Iar potrivit prevederii art. 2.1 din reglementarea tehnică GP 038/1999, „modificarea PUG aprobat se face prin respectarea aceleiaşi proceduri de elaborare-avizare-aprobare ca la PUG iniţial.”, a susținut Primăria Cluj-Napoca în întâmpinarea formulată. 

Decizia instanței de fond: Primăria n-a greșit cu nimic

Magistrații de la Tribunalul Timiș au respins ca neîntemeiată cererea formulată de Unita Turism Holding SA împotriva Primăriei Cluj-Napoca. Societatea a formulat apel împotriva deciziei, primul termen fiind stabilit pentru data de 13 septembrie 2023. 

„Cu privire la susţinerea privind încălcarea dreptului de proprietate a reclamantei, Tribunalul constată că o astfel de încălcare poate fi reţinută doar atunci când prin reglementările urbanistice se încalcă limita folosinţei bunurilor, ceea ce însă nu este cazul în speţă. Aceasta deoarece pârâtele nu au modificat încadrarea funcţională a terenului  în litigiu, amplasamentul având anterior încadrarea funcţională parţial în UTR V3a = spaţii verzi pentru agrement, baze de agrement, parcuri de distracţie şi parţial în UTR V3b= spaţii verzi pentru agrement complexe şi baze sportive; pentru noile baze de agrement, parcuri de distracţie şi complexe şi baze sportive. (…) De asemenea, viziunea urbanistică avută în vedere la aprobarea unui PUG aparţine autorităţii  publice locale, în baza strategiei de dezvoltare a localităţii, care nu poate fi cenzurată de către instanţa de contencios administrativ, deoarece reprezintă o chestiune de oportunitate. În cazul în care instanţa ar da curs cererilor de schimbare a categoriei de folosinţă a unor terenuri precum cele din cauză, în funcţie de interesul particular al fiecărui reclamant, s-ar înlătura strategia de dezvoltarea a autorităţii locale, viziunea globală şi prospectivă care trebuie să caracterizeze activitatea de amenajare a teritoriului, iar zonele cu destinaţia de spaţiu verde ar fi diminuate, deşi legea protejează în egală măsură şi dreptul locuitorilor la spaţiu verde.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.