Firma VMB Partners, controlată de fostul ministru al Comunicațiilor Marius Raul Bostan, a câștigat contractul pentru studiul de fezabilitate privitor la realizarea parteneriatului public-privat necesar pentru construirea centurii comunei Florești.

Contractul ”Servicii de realizare a studiului de fundamentare pentru parteneriat public privat si asistenta in vederea atribuirii si semnarii contractului PPP privind realizarea centurii ocolitoare varianta Sud, comuna Floresti, judetul Cluj” a fost acordat pentru suma de 930.340 lei, fără TVA.

Societatea condusă de Bostan a consiliat administrația județeană pentru obținerea unui credit bancar în valoare de 50 milioane de euro, necesar în vederea reabilitării și modernizării drumurilor județene.

În ianuarie 2009, perioada Guvernului Boc, Marius-Raul Bostan a fost numit din partea statului român în CA-ul Poștei Române imediat după alegeri. Astfel, deși a fost prezentat de Dacian Cioloș ca fiind tehnocrat adus în guvern din „industria comunicațiilor”, Bostan nu face parte din categoria managerilor din domeniul telecom care au urcat trepte ierarhice pe bază de competență, fiind pus politic în CA-ul Romtelecom, unde statul român are dreptul să-și numească reprezentanți pe baza pachetului de acțiuni deținut.

Raul Bostan, a făcut parte din consiliul de administraţie a unei firme clujene, Lomb SA, din care făceau parte compania privată Impact şi Primăria Cluj Napoca. Scopul acestei asocieri era edificarea unui cartier de locuinţe în Dealul Lomb, însă firma a dat faliment şi nimeni nu a fost tras la răspundere pentru acest eşec.

Marius Bostan a fost şi acţionar în cadrul grupului Impact. În septembrie 2008 a cumpărat 250.000 de acţiuni. Printre acţionarii Impact se mai numărau fondul american de investiţii Julius Baer (8,46%) şi banca americană de investiţii Lehman Brothers (3,08%). SC Impact şi Consiliul Local Cluj-Napoca au devenit parteneri în iulie 2006,  în scopul construirii Cartierului Lomb, însă firma a fost afectată de falimentul băncii Lehman Brothers, iar acţiunile companiei care se tranzacţionau la Bursa de Valori Bucureşti au scăzut vertiginos. Impact a pierdut, în primele nouă luni din 2008 , trei sferturi din valoarea acţiunilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.