Fiul unui preot, cunoscut ca fiind consumator de droguri etnobotanice, este suspectat că a înjunghiat o femeie pe care a incendiat-o.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Prahova, Raluca Brezeanu, a declarat că „în urma cercetărilor în cauza privind decesul unei femei din Lipăneşti, a fost depistată o persoană banuită de comiterea faptei, care a fost condusă la audieri la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, instituţie care instrumentează dosarul”, a precizat Brezeanu.

Surse locale au spus că tânărul este fiul preotului din Lipăneşti. Acesta este înfiat şi este cunoscut drept consumator de substanţe interzise.

El şi victima erau vecini şi nu se ştie deocamdată ce l-ar fi determinat să comită fapta.

De altfel, potrivit surselor citate, acesta ar fi fost condamnat, în urmă cu un an, la închisoare cu suspendare pentru o tâlhărie comisă în Ploieşti.

Poliţiştii şi procurorii din Prahova au deschis o anchetă şi fac cercetări pentru omor după ce la necropsia făcută în cazul unei femei din Lipăneşti, găsită moartă într-o casă care a ars, au fost descoperite mai multe lovituri de cuţit şi altele provocate de un obiect dur.

Surse judiciare au declarat că iniţial, nu s-a ştiut că femeia, în vârstă de 65 de ani, a avut parte de o moarte violentă. La necropsie, medicii legişti au descoperit pe trupul femeii mai multe lovituri de cuţit dar şi altele provocate de un obiect dur, ascuţit şi lung. În plus, victima ar fi avut şi o leziune gravă, în zona gâtului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.