Sursa foto: Stiri de Cluj

Vineri, 3 martie, va debuta programul „Vinerea Verde” în Florești, cea mai mare comună din țară. Edilul Floreștiului Bogdan Pivariu a spus, la ZIUA LIVE, ce așteptări are de la acest program și a transmis că această premieră a fost posibilă printr-o strânsă colaborare cu municipiul Cluj-Napoca și Compania de Transport Public, iar costurile vor fi susținute din bugetul local al comunei.

„Această măsură este pentru a favoriza transportul în comun. Mă aștept ca numărul mașinilor lăsate acasă să crească. Sper să nu fie o vreme rea, dar cu siguranță vor fi lăsate mai multe mașini acasă. Acest program a fost în calculul nostru de foarte mult timp. La începutul preluării mandatului aveam o infrastructură precară, exemplu fiind strada Eroilor, care era nefinalizată la acea vreme.

Lucrările pe unele străzi s-au finalizat și în momentul acesta avem îmbunătățirea timpilor de parcurs în trafic în ceea ce privește transportul public. Vreau să spun că nu este o premieră doar în comuna Florești, ci este o premieră pe țară. Suntem prima localitate din zona metropolitană, alta decât municipiul reședință de județ, care permite introducerea acestui program.

Asta se datorează bunei colaborări dintre comuna Florești și municipiul Cluj-Napoca. Mulțumesc domnului primar Emil Boc pentru ajutor și înțelegere. De asemenea, mulțumesc și celor de la Compania de Transport Public. Ne bucurăm cu toții că mâine este prima zi în care Vinerea Verde ajunge și în Florești”, a declarat, la ZIUA LIVE, edilul comunei clujene.

Citește și: Doi ani în plus de pușcărie pentru unul dintre cei mai cunoscuți țepari din Cluj! Se dădea drept profesor universitar sau politician și cerea bani pentru a ”rezolva” probleme

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.