Patronul firmei Romprest, Florian Walter, fost patron al echipelor de fotbal „U” Cluj şi Petrolul Ploieşti, a decis să nu mai revină niciodată în Românie, după ce autoritățile din Emiratele Arabe Unite au decis să-i acorde rezidență definitivă, potrivit Dolce Sport.

Walter este acuzat de un prejudiciu de 4,5 milioane de euro adus bugetului de stat, produs în perioada 2013-2014. DIICOT a stabilit că afaceristul a constituit și coordonat un grup infracțional organizat, în mai multe județe și în București, care se folosea de societăți comerciale „tip fantomă”.

Walter a fost dat în urmărire internaţională în baza unui mandat emis de Tribunalul Prahova, iar omul de afaceri era căutat din 15 mai 2015, după ce instanţa a emis pe numele lui un mandat de arestare în lipsă, în urma unor percheziţii care au avut loc la data de 6 mai.

Vezi şi:

Mărturiile șocante ale Mihaielei CORDOȘ! Lua BANI MITĂ pentru că să îi dea la MĂNĂSTIRI!!EXCLUSIV!

Omul de afaceri era plecat din România în momentul în care procurorii au demarat operațiunile de la București, apoi acesta a ajuns în Emiratele Arabe Unite, în Dubai. Surse judiciare declarau la începutul anchetei că omul de afaceri ar fi plecat din ţară cu zece zile înainte de începerea procedurilor, unele informaţii indicînd că, la un moment dat, ar fi fost localizat la Monaco, apoi în Columbia, dar acesta se afla în Dubai.

În Dubai, Walter a efectuat șapte zile de arest și a fost eliberat după ce a plătit cauțiunea. Anul trecut, omul de afaceri a reușit să obțină rezidenţă provizorie în Emiratele Arabe Unite, țară cu care România nu are acord de extrădare, doar că lovitura de grație a venit la începutul acestui an, când fostul patron al celor de la U Cluj și Petrolul a primit rezidență definitivă în Emiratele Arabe Unite.

Sursele Dolce Sport au dezvăluit că Walter a decis să nu mai revină niciodată în România, după ce autoritățile din Emiratele Arabe Unite au decis să-i acorde rezidență definitivă. Mai mult, Walter, conform știripesurse.ro, este lovit din toate părțile: un motiv în plus ca acesta să rămână în Dubai a venit după ce soția acestuia a decis să divorteze, chiar dacă au împreună doi copii.

Vezi şi:

DNA Cluj reuşeşte să îl ţină pe Daniel Don în arest la domiciliu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.