Consilier pe probleme economice şi om politic francez, Jean Monnet (1888 – 1979) şi-a dedicat viaţa cauzei integrării europene. El a fost sursa de inspiraţie a ”planului Schuman”, care prevedea unificarea industriei grele a Europei occidentale, arata cei de la Historia.ro. Pe baza acestui plan, în 1951, a fost fondată Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO), prin Tratatul de la Paris, semnat de Franţa, Germania de Vest, Italia, Belgia, Luxemburg şi Olanda. CECO a fost predecesoarea Comunității Economice Europene şi ulterior a Uniunii Europene.

Jean Omer Marie Gabriel Monnet s-a născut la 9 noiembrie 1888, în regiunea franceză Cognac. După terminarea studiilor, la vârsta de 16 ani, tatăl său l-a trimis la Londra se ocupa de afacerea familiei, respectiv comercializarea coniacului. Monnet a călătorit în întreaga lume datorită profesiei sale de distribuitor de coniac şi, ulterior, de bancher.

În ciuda faptului că și-a încheiat educaţia formală la vârsta de 16 ani, Jean Monnet a îndeplinit roluri diverse: om de afaceri internaţional, bancher, diplomat şi politician. Cu toate acestea, nu a fost niciodată ales într-o funcţie publică şi, prin urmare, nu a avut niciodată puterea politică necesară pentru a-și pune în aplicare punctele de vedere. Doar prin capacitatea sa de argumentare şi convingere i-a determinat pe liderii europeni să lucreze în interes comun, făcându-i să înţeleagă beneficiile cooperării, scrie europa.eu.

Refuzat de armata franceză

La începutul Primului Război Mondial, cererea sa de înrolare în armată a fost refuzată pe motive de sănătate. Determinat să-și servească ţara altfel, Monnet a contactat guvernul francez, înaintându-i o propunere privind o mai bună coordonare a proviziilor de război cu Marea Britanie. Propunerea a fost aprobată, iar preşedintele francez Raymond Poincaré l-a desemnat intermediar economic între Franţa şi aliaţii săi.

După ce a dat dovadă de aptitudini profesionale deosebite în timpul războiului, la vârsta de 31 de ani a fost numit Secretar General Adjunct al Ligii Naţiunilor la înființarea acesteia, în 1919.

S-a întors în Cognac în anul 1923, după moartea tatălui său şi a relansat afacerea de familie aflată în declin. În următorii ani, datorită experienţei acumulate în domeniul finanţelor internaţionale, s-a implicat îndeaproape și în reorganizarea finanţelor naţionale din mai multe ţări est-europene, precum România şi Polonia. În plus, a consiliat guvernul chinez, a ajutat la reorganizarea reţelei de cale ferată din China şi a ajutat la înfiinţarea unei bănci în San Francisco.

La începutul celui de-al Doilea Război Mondial, Monnet și-a oferit din nou serviciile ţării sale, devenind preşedintele unui comitet franco-britanic înfiinţat pentru a coordona capacităţile de producţie ale celor două ţări. I-a convins pe cei doi lideri ai Marii Britanii și Franței, Winston Churchill şi Charles de Gaulle, să formeze o uniune politică între cele două ţări pentru a lupta împotriva nazismului, însă acest proiect a eșuat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.